Atestat documentar la 20 mai 1388, intr-un act de danie al domnitorului Mircea cel Batran, orasul-targ Pitesti se dezvolta ca un centru comercial, mestesugaresc si agricol. Radacinile sale se prelungesc, insa, in stravechime.
In perioada daco-romana, Pitesti a facut parte din regiunea Moesia Inferior, iar apoi din Dacia Malvensis, de atunci datand numeroase fragmente de zidarie, constructii, ceramica si monede. Relicvele apartinand culturii Dridu si izvoarele numismatice din epoca medievala confirma teoria potrivit careia Pitesti practica schimburi economice intense cu lumea sud-dunareana, indeosebi cu Imperiul Bizantin. Aici si-au avut temporar resedinta voievozii Basarab cel Tanar, Mihnea cel Rau si Vlad cel Tanar. Atestarea documentara de la 1388 face din Pitesti, alaturi de Campulung (1300), Curtea de Arges (1300), Braila (1350) si Slatina (1368), unul dintre cele mai vechi targuri. O prima mentiune despre orasul Pitesti apare in anul 1510. Ea este confirmata ulterior, la 27 august 1582, atunci cand se face referire la organizarea oraseneasca a comunitatii, conduse de un judet si de 12 pargari.

Intre anii 1512 si 1521, domnitorul Neagoe Basarab construieste si la Pitesti curte voievodala, de unde emite numeroase documente. Boieri si dregatori de seama - Golestii, Izvoranii, Cantacuzinii, Craiovestii etc. - in frunte cu domnul Unirii, Mihai Viteazul (1593-1601), au proprietati la Pitesti. Un nume legendar, care leaga istoria locurilor de perioada domniei lui Mihai Viteazul, este cel al marelui logofat Ioan Norocea, casatorit cu Doamna Stanca, fiica lui Mircea Ciobanul (1545-1554, 1558-1559) si a Doamnei Chiajna, care a detinut functia de reprezentant al Transilvaniei pe langa Poarta Otomana si care, dupa urcarea lui Mihai Viteazul pe tron, a ajuns mare vornic. Vestigii culturale din aceasta perioada au fost identificate pe langa Biserica Sfantul Gheorghe, ridicata in 1656 - prima compozitie supraetajata pe coloane de caramida din tara Romaneasca - pe langa Schitul din Trivale - ctitorie a mitropolitului-carturar Varlaam - si pe langa scoala de Pictura, la care s-au format Popa Simion din Pitesti (Simion Popescu), Nicolae din Pitesti si Petre Zugravul.

Din anul 1640, dateaza marturii scrise despre bisericile frumoase de aici, precum si despre cele 200 de case de oraseni, cca 1.000 de suflete, a caror priveliste nu-l lasa indiferent pe calator.

In anul 1656, domnitorul Constantin serban si doamna sa Balasa ctitoresc in miezul orasului, pe fundatiile unui mai vechi lacas de cult, Biserica Domneasca Sfantul Gheorghe.

Un alt domnitor, reverentios pomenit de istorie, Constatin Brancoveanu, construieste case la Pitesti si petrece, alaturi de curtenii sai, luni de toamna imbelsugata, in cuprinsul viilor prospere, pe care le detinea pe Dealul Pitestilor si al Golestilor.

Importanta asezarii continua sa sporeasca. Hrisoavele vremii vorbesc despre existenta, in 1746, a sapte-opt biserici la Pitesti. In 1780, numarul locuitorilor este estimat la 1.250, iar cel al caselor la 250. in anul 1791, despre Pitesti se pomeneste ca fiind "un targusor cu opt biserici, o manastire, mai multe case boieresti si locuintele ispravnicilor de district".

Catagrafia negustoreasca si fiscala din 1824 consemneaza 1.011 familii, cca. 700 de case si aproximativ 5.000 de locuitori. In anul 1831, se exercitau 47 de profesiuni, iar, in 1832, datele statistice repartizate teritorial stabileau numarul caselor de locuit la 773, pe cel al mahalalelor la 14, al cartierelor la patru, al tabacariilor la cinci, in vreme ce animalele insemnau 1.000 de capete, toate acestea aflate in gospodarirea a 4.000 de locuitori.

Inceputul epocii moderne este legat de numele lui Tudor Vladimirescu, Pitesti, gratie prezentei sale strategice in triunghiul Pitesti - Campulung-Muscel - Targoviste, fiind considerat centrul prezumtiv al rezistentei revolutionare. Tabara militara in care Tudor Vladimirescu si-a aflat sfarsitul este astazi Muzeul Golesti. Dupa 1821, s-au creat conditii pentru cresterea productiei mestesugaresti si pentru sustinerea acumularii de capitaluri. Existau, in anul 1845, o "fabrica" de palarii, una de sapun, doua de piele, una de tutun si inca una de presuri si rogojini, unde lucrau mai multi muncitori si tarani. Au fost amenajate si modernizate sosele precum Pitesti - Bucuresti si cai de acces ca Pitesti - Slatina - Craiova si Pitesti - Campulung.

In istoria fiecarui popor, exista familii, adevarate dinastii, care marcheaza decisiv cursul acesteia. De istoria locurilor noastre se leaga numele si faptele de dreapta slujire da tara ale Golestilor (Dinicu, Alexandru, Nicolae) si Bratienilor (Ion, Dumitru, Ionel, Vintila, Dinu, Gheorghe). Acestor mari barbati in cuget si simtire li se datoreaza ctitorirea Romaniei Moderne, Romaniei Mari, Romaniei de azi si de maine.

Un episod important este cel al revolutiei de la 1848, cand, la propunerea lui Christian Tell, Pitesti a facut parte din zona de aparare a revolutiei, in cazul unui atac din afara, aici fiind cantonat unul din regimentele generalului Magheru. in localitate, a fost infiintata Garda Nationala, care, in scurt timp, a devenit una dintre cele mai puternice unitati de acest gen de pe teritoriul tarii Romanesti. Pitesti s-a remarcat ca important promotor al ideilor unioniste. Astfel, in 1848, in Pitesti au avut loc mai multe reprezentatii teatrale cu spectacolul Trambita Unirii de C.D. Aricescu. Unirea Principatelor din 1859 a stimulat dezvoltarea tuturor localitatilor tarii. La 13 septembrie 1872, Pitesti s-a transformat intr-un nod de cale ferata de insemnatate majora, ca urmare a faptului ca a fost data in folosinta calea ferata Pitesti - Bucuresti - Buzau.

Cand domnitorul Alexandru Ioan Cuza a vizitat orasul Pitesti, la 19 iunie 1859, orasenii i-au prezentat o schita sumara a localitatii. Orasul era impartit in patru vopsele (culori), avea 1.400 de case, in care locuiau 7.000 de oameni, o scoala normala in limba romana, doua scoli particulare - una germana, cealalta elina - si un pension de fete, unde disciplinele de invatamant se studiau in limbile franceza si germana. Existau, de asemenea, 10 biserici ortodoxe, una armeneasca, o sinagoga si un spital cu 30 de paturi. La sfarsitul secolului al XIX-lea, existau deja 58 de strazi, circulate si locuite de 15.669 de pitesteni.

Orasul Pitesti a jucat un rol activ si in razboiul pentru cucerirea Independentei de Stat, notabil fiind sacrificiul bravilor sai ostasi si voluntari, precum si cel al personalitatilor de talia medicului Nicolae Codreanu. in Pitesti, intre anii 1877-1919, s-au nascut oameni de valoare si recunoastere nationala - pictorul Rudolf Schweitzer-Cumpana, dramaturgul Alexandru Kiritescu, criticul literar si traducatorul Ion Trivale, omul politic Armand Calinescu, ziaristul si romancierul Tudor Teodorescu-Braniste, culegatorul de folclor si interpretul de muzica populara Gheorghe Teodorescu-Zavaidoc etc.

In timpul primului razboi mondial, tinerii argeseni au participat la bataliile tragicelor zile din toamna lui 1916 si din vara lui 1917, in cadrul regimentelor 4, 28, 44, 68 Infanterie si 6 Artilerie, Escadronul 3 Calarasi etc.

In perioada interbelica, la Pitesti s-au nascut scriitorii Vlad Musatescu si Ion Saliste. De asemenea, aici si-au desfasurat activitatea in acei ani scriitorul Liviu Rebreanu, poetul Ion Pillat, dramaturgul Mihail Sorbul, geograful George Valsan, folcloristul Dumitru Udrescu.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, tinerii pitesteni au contribuit la eliberarea Transilvaniei, Ungariei si Cehoslovaciei, participand astfel la zdrobirea definitiva a armatelor fasciste. Numeroase sunt monumentele funerare din Cimitirul Eroilor, care amintesc de faptele de arme ale concetatenilor nostri din cel de-al doilea razboi mondial.

Armata sovietica "eliberatoare" a impus, dupa 23 august 1944, regimul de asa-zisa democratie populara, in frunte cu comunistii (mai putini de 1.000 inainte de aceasta data). Prigoana impotriva elitelor politice, intelectuale, militare ale tarii s-a dezlantuit in numele noilor valori. I-au cazut victime numeroase personalitati, inchisoarea de la Pitesti fiind considerata unica in felul ei, pentru ca a folosit reeducarea prin tortura impotriva tineretului anticomunist, indeosebi impotriva studentilor. Valul terorii s-a diminuat dupa anii '60, cand conducatorii de atunci ai Romaniei - Gheorghe Gheorghiu-Dej si mai apoi Nicolae Ceausescu - s-au declarat promotorii "comunismului nationalist", incercand sa minimalizeze influenta URSS si sa cultive in maniera proprie relatiile cu Vestul.

La inceputul anilor '70, regimul comunist din Romania s-a inasprit. Omul, cel caruia, in declaratiile oficiale, ii erau dedicate toate eforturile, a devenit o notiune golita de continut, nivelarea si tavalugirea fiind comandamentele zilei. Cenzura, ingradirea initiativei, a libertatii de exprimare, de informare au contribuit la degradarea civica, la transformarea sistemului social intr-un conglomerat, in cadrul caruia indivizii actionau ca niste mecanisme, presiunea exercitata asupra lor fiind de natura sa anuleze orice ierarhie valorica, fiinta umana in profunzimea dezideratelor si a alcatuirii sale. Cu atat mai important apare meritul celor care au muncit, au creat, s-au sacrificat in numele unor "idealuri" pe care nu le intelegeau si nu le agreau: profesorii universitari Augustin Z.N. Pop, Gheorghe Vrabie, Ilie Stanculescu, Emil Mortun, Gheorghe Aman, academicienii serban Cioculescu, Nicolae Teodorescu, dramaturgul Alexandru Kiritescu, scriitorii Tudor Teodorescu-Braniste, Vladimir Streinu, Cezar Baltag, Ion Minulescu, Ileana Malancioiu, Mihail Diaconescu, Marin Ionita, actorii Sebastian Papaiani, Nicolae Dinica, Ileana Focsa, Ion Focsa, Ion Roxin, Ileana Zarnescu, Constatin Zarnescu, Dem Niculescu, Petre Dumitrescu, Sorin Zavulovici, Mirela Busuioc, Luminita Borta, artistii plastici Ion Gh. Vraneantu, Sorin Ilfoveanu, Gheorghe Iliescu-Calinesti, Constantin Mosoia, Mircea Barloiu, Margareta Popescu, Gheorghe Pantelie, Ion Pantilie, Romulus Constantinescu, regizorii serban Marinescu, Constantin Dinischiotu, Mircea Plangau, muzicienii Moise Mitulescu, Marius Giura, Emanoil Popescu, Gheorghe Gomoiu, Magdalena Ioan, medicii Constantin Balaceanu-Stolnici, Vasile titescu, Cornel Nae, arhitectii Vladimir Perceag, Valeriu Manu, Eugen Dumitrache, Adrian Mahu, Maria Multescu, Alexandru Multescu, Nicolae Ernst, istoricii si muzeografii Nicolae Mihailescu, Constatin Iliescu, Vasile Novac, Florin Valeriu Dobrinescu, Radu Stancu, fotbalistul Nicolae Dobrin, luptatorii Ion Ghibu si Mihai Botila, atletii Carol Corbu, Doina Spanu si Constantin Rizon, pugilistul Crinu Olteanu, jucatoarea de tenis Ruxandra Dragomir.

Revolutia din decembrie 1989 a descatusat valentele creatoare, dragostea romanillor pentru libertate. Desi practica democratiei se invata/reinvata greu, desi au trecut ani de privatiuni, cursul este unul ascendent, iar drumul ales de pitesteni este fara intoarcere, orientat catre democratie si progres.

---

Originea si evolutia istorica a localitatii Pitesti

In ultimul secol, urme si marturii ale locuirii umane pe teritoriul Pitestilor au fost descoperite si datate, incepand din epoca paleolitica. Zona geografica a fost populata si in epocile urmatoare (neolitic, epoca bronzului, epoca fierului; un castru roman, probabil ridicat cu prilejul razboaielor de la inceputul sec. II d. Hr.).

Civilizatia bizantina a influentat si ea zona Pitestilor in prima parte a perioadei medievale. Atestarea documentara a Pitestilor se datoreaza domnitorului tarii Romanesti, Mircea cel Batran (1386-1418) care la 20 mai 1388 daruia, printr-un hrisov, manastirii Cozia o "moara in hotarul Pitestilor". Pitestii au fost, inca din acea perioada, datorita asezarii sale geografice, o localitate importanta din punct de vedere comercial. In 1461, documente oficiale atesta "Calea Giurgiului", parte a drumului care facea legatura cu orasele Giurgiu, Pitesti, Campulug-Muscel, Brasov. Negustorii pitesteni faceau comert cu orasele Brasov si Sibiu si mai multe acte pastreaza numele acestora si activitatile lor comerciale. In 1507, sunt atestate viile domnesti ale Pitestilor, iar in 1510/1511, Pitestii sunt numiti oras intr-un document domnesc.

Pe durata domniei lui Neagoe Basarab (1512-1521), Pitestii sunt capitala vremelnica a tarii Romanesti. Acte domnesti sunt scrise in aceasta perioada "in noile curti din orasul Pitesti" , "in minunatul foisor al Pitestilor", "in minunatul scaun in Pitesti". Referiri similare sunt facute si in anii urmatori, in secolul al XVI-lea, timp in care orasul se dezvolta ca targ si este martor al luptelor pentru domnie, fiind inclusiv ocupat de trupe turcesti. Pitestii incep sa apara si in hartile epocii: in 1546, in harta lui Giacomo Castaldi numita "Carta dei Paesi Danubiani", editata la Venetia, apare cu numele de Pitiesd; iar in 1550, in harta lui Georg Reicherstorffer, este trecut ca Pitesi Coenobium. in a doua parte a secolului al XVI-lea, logofatul pitestean Norocea se implica activ in viata politica a tarilor romane pentru a sprijini apoi pe domnitorul Mihai Viteazul.

La jumatatea secolului al XVII-lea, in 1656, domnitorul muntean, Constantin serban, porunceste ridicarea bisericii domnesti cu hramul "Sfantul Gheorghe". in 1657, orasul este vizitat de Patriarhul Antiohiei, Macarie al III-lea si de fiul acestuia, arhidiaconul Paul de Alep. Spre finalul secolului, orasul este din nou martor al luptelor pentru putere dintre statele vecine tarilor romane.

Pitestii devin parte a obiceiurilor diplomatice ale tarii, incepand cu domnia lui Constantin Brancoveanu (1688-1714). Prin urmare, marii demnitari care vizitau tara, urmau sa fie intampinati la Pitesti, in drumul lor spre Bucuresti. Domnitorul roman locuieste in unele perioade ale anului in Pitesti. In 1714, orasul primeste vizita neoficiala a regelui sudez Carol al XII-lea (1697-1718) care este gazduit la cula boierilor Budisteanu.

In 1716, orasul este jefuit de armatele austriece, iar intre 1737-1738, la Pitesti, au loc doua lupte armate intre turci si austrieci. In 1772, turcii devasteaza orasul, in timp ce doua decenii mai tarziu, in 1791, in urma luptelor de aici dintre turci si austrieci moare austriacul Franz Iosef Sulzer, cel care ne-a lasat importante marturii scrise despre istoria si economia tarilor romane.

Incepand cu sfarsitul secolului al XVIII-lea, documentele mentioneaza primii dascali ai Pitestilor. in 1802, orasul este in drumul turcilor lui Pasvantoglu, iar in timpul razboiului ruso-turc din anii 1806-1812, Pitestii sunt rand pe rand ocupati de cele doua armate. Dezastrele sociale ale orasului, in afara distrugerilor provacate de razboaie, sunt completate de perioadele de foamete, de cutremure si incendii, precum si de epidemiile de ciuma.

Avem marturii care traverseaza secolele de istorie ale Pitestilor, in privinta acestor evenimente exceptionale. Potrivit traditiei, actuala localitate Ciumesti ar fi fost zona in care au fost inmormantati ciumatii din oras si din imprejurimi. Primele insemnari de ciuma sunt legate de perioada 1771-1774, si mai apoi de anii 1795 si 1796. Din 1796, ni se pastreaza si cateva masuri luate pentru diminuarea focarelor: ispravnicii din Arges primesc porunca domneasca sa infiinteze patrule formate din parcalab, preot si doi locuitori care sa verifice starea de sanatate din fiecare locuinta si pe cei care prezinta semne ale bolii sa ii izoleze trei zile la marginea asezarii.

O serie de calatori straini au trecut si prin orasul Pitesti. in prima jumatate a secolului al XIX-lea, aceste vizite sunt datorate faptului ca Pitestii erau statie de posta si sediu al ispravniciei. La inceputul secolului al XIX-lea, englezul Edward Daniel Clarke poposeste pentru cateva zile in judetul Arges, vizitand si capitala acestuia, Pitesti. Pentru Auguste de Lagarde, orasul era in 1813 un orasel frumos, asezat la poalele unui munte. Aflat in trecere prin tara Romaneasca, in anul 1816, Ludwig von Sturmer s-a oprit pentru cateva ceasuri si in orasul Pitesti. Informatiile primite din partea lui von Sturmer atesta obiceiul existent incepand cu secolul al XIX-lea de a avea mici cafenele in statiile de posta. Calatorul strain este uimit si fascinat, in aceeasi masura, de cromatica pietei din Pitesti. Englezul Robert Walsh petrece si el cateva zile in oras, in anul 1824. Cafeaua calda pe care o bea Walsh inainte de scurta sa odihna certifica faptul ca in Piteti se generalizase consumul de cafea.

La sfarsitul anului 1834, Adrien Louis Cochelet, numit consul general al Frantei in principatele dunarene, aflat in drum spre Bucuresti, petrece o noapte si in orasul Pitesti despre care isi noteaza si cateva pareri. Consulul francez este gazduit de Dinca Bratianu, ispravnic in acele timpuri, a carui tinuta si curtoazie il impresioneaza.

Pitestii sunt centru si martor al revolutiei lui Tudor Vladimirescu, precum si al revolutiei romane de la 1848. Boierii Bratieni si Golesti sunt implicati activ in politica romaneasca a secolului al XIX-lea.

Incepand cu 1833, la scoala Nationala din Pitesti, preda Nicolae Simonide, cel care accepta ca in 1841 o trupa de francezi sa sustina o serie de spectacole in localul scolii.

In 1842, cunoscutul revolutionar si om politic roman, C.A. Rosetti este numit seful politiei orasului.

Domnitorul Gheorghe Bibescu viziteaza orasul in mai multe randuri, pe durata domniei sale. Anul 1848, dincolo de evenimetele politice, atesta pentru Pitesti si trupa de teatru a lui Constantin Halepliu, iar in 1852 pe cea a lui stefan Vladescu. Tot in 1852 avem mentionata libraria lui Costache Tonculescu.

Locuitorii Pitestilor participa cu interes la evenimentele politice si diplomatice ale perioadei 1856-1859, primindu-l cu entuziasm si caldura pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza care viziteaza orasul dupa Unirea din 24 ianuarie 1859, in data de 17 aprilie.
Sursa: Primaria Pitesti - primariapitesti.ro (site vechi)