Se apropie Craciunul

   Incercam sa ne amintim colindele, atat pentru a ne mangaia sufletele, cat si pentru a intra -cat de cat- in atmosfera sarbatoreasca a Nasterii Pruncului Iisus pe care o asteptam ca pe o minune.

Mai erau vreo 2-3 saptamani, cand si-a facut aparitia grupul Nuti Patrascanu, Burculet, Cori Gherman, etc... si care aduceau cu dansii un fel de prospetime. Burculet -in special- , fiu de profesor universitar-medic, avea un aer vesel, mai neastamparat.

Nu presimteam nimic din ceea ce ar putea sa se intample. Induram un regim de temnita grea, dar ne mandream sa-l putem infrunta.

Acum, cand dupa atatia zeci de ani incerc sa-mi aduc aminte numele prietenilor, acelor cu care am impartit si impartasit inchisoarea, aproape ca nu reusesc.
Dar ce sa ma mir ? Cand numai la doi ani de la furtuna de la Pitesti -la Baia-Sprie fiind- se apropie de mine un tanar care ma intampina cu bucurie :
-Aurel, ce mai faci ?
Tanarul, vazand ca nu reactionez la paritate (efectiv nu-l recunosteam) imi zise :
-Nu-ti mai amintesti din noaptea Pitestiului insangerat ?
Ma uit la el cu ochi mari si tot nu puteam sa-mi amintesc. Atunci imi spuse :
-Gojinschi.
Ca o strafulgerare din adancul unui abis... pe undeva pe unde -la inceput- nu-l mai puteam localiza in timp, ii refac imaginea.

Eram impreuna in acel infern si de atunci nu mi-l mai aminteam.
Ce zdruncinare puternica ne-a zguduit!
Intr-adevar, o vreme refuzam sa-mi amintesc. Mi-era groaza de revenirea imaginilor cat -mai ales- a starilor sufletesti de atunci.

Acum, peste timp, amintirile se refac greu. Uneori cetos, alteori ca o pata neagra ce staruie.
Imi amintesc insa in mod cert ca la camera 4 Spital nu la data de 6 decembrie 1949 a inceput urgia -asa dupa cum afirma unii care relateaza despre evenimente.

Eu eram acolo la 6 decembrie 1949 (la camera 4 Spital).
Marele cutremur s-a produs la 25 decembrie 1949.
Intr-adevar, la 6 decembrie -dar in anul 1950- a fost o noua si puternica dezlantuire a urgiei care -de altfel- nu incetase dupa ziua de Craciun 1949, fapt care probabil determina aceasta confuzie nesemnificativa.

Cum ne apropiem de Craciun -intr-una din zile-vine gardianul cu o lista si citeste o serie de nume, printre care o parte din bunii mei prieteni, spunandu-le sa-si faca bagajul.

Realizam ca cei care se dadusera elevi la intrarea in inchisoarea Pitesti (erau elevi la scoala de subingineri Baia-Mare) plecau spre Targsor. Nu si-au putut nici ei imagina la ora aceea de ce anume scapasera, mai ales ca erau toti in tabara noastra a rezistentilor.

In timpul incrancenarilor de mai tarziu, se mai auzea cate un tortionar cautandu-i si blestemandu-i, cum de au scapat.
Intr-adevar, la intrarea in inchisoarea Pitesti puteai sa declari cum voiai si erai consemnat ca atare.
Mi se sugerase si mie de catre prietenii mei , aflandu-se ca la Targsor este un regim mai bland, sa ma dau drept elev.

Refuzasem cu indarjire aceasta propunere. De cand doream sa fiu cu studentii, cu floarea tineretii acestui neam.
Peste ani imi este greu sa gandesc ce s-ar fi intamplat in cealalta alternativa. Dar sunt sigur ca acesta a fost drumul meu, drum pe care dinainte mi-1 alesesem si care, cu toate dezastrele prin care a trebuit sa trec, era singurul meu drum.

Imi zic: Dumnezeu mi l-a ales !

Maine e Craciunul

Noii veniti -Cori Gherman, Nuti Patrascanu, Burculet, Anghelescu, etc... - erau foarte activi in randurile noastre.

Adevarul e ca ne simteam bine in preajma lor. Ei veneau cu stiri proaspete, incurajatoare si ne solicitau mereu sa le povestim din lupta noastra anterioara, despre anchetele de la securitate, etc...

Nu am putut realiza atunci -decat mult mai tarziu-faptul ca tabara reeducatilor nu putea obtine nici un fel de informatie de la noi, intrucat ne-am detasat net de acestia. Astfel a fost necesara introducerea acestui grup care, prin increderea ce ne-o inspirau, au reusit sa ne descoase fir cu fir.

Eram foarte naivi. Dar cum puteam fi altfel ? Nu-si putea nimeni imagina toate marsaviile comunismului.
Si asa zilele si noptile treceau cu greu, cand tacute sau in rugaciune, cand prin depanare de amintiri sau faurire de idealuri, cautand a ne ridica deasupra conditiilor fizice din ce in ce mai grele.
Se apropia Craciunul.
Ne aminteam impreuna obiceiurile de pe locurile fiecaruia si incepuram sa fredonam colindele.
Suntem in ajunul Craciunului putin mai inseninati de sarbatoarea care batea la usa spre a ne anunta vestea Nasterii Pruncului Iisus.

Invatasem pe de rost "O, brad frumos" in varianta de inchisoare de Radu Gyr -colid atat de frumos si atat de trist- Sarbatoarea voiam sa o intampinam cu bucurie, dar si cu indarjire mai mare in lupta pe care am pornit-o.

Burculet ne anunta cu zambetul lui pe care-l afisa aproape tot timpul :
- Maine va sorcovim .
Nu cunosteam povestea cu sorcova. Pe la noi prin Ardeal nu era obiceiul acesta. Gandisem ca ei, prietenii lui Burculet, au improvizat ceva in acest gen spre a ne introduce in obiceiurile din acea parte a tarii...

*

Cu cateva zile inainte de Craciun se deschide usa si intra in camera un detinut mai robust decat noi care era cunoscut de moldoveni. Acesta este Turcanu, zise unul din preajma, promotor al reeducarii impreuna cu Bogdanovici. Am mai auzit ca intre Turcanu si Bogdanovici s-au ivit disensiuni in privinta modului in care sa se faca reeducarea.

Bogdanovici era considerat mai mult un om al formelor, pe cand Turcanu sustinea ca numai prin fapte detinutii pot sa dea dovada ca intr-adevar s-au reeducat, ca astfel sa fie pusi in libertate, unde sa duca mai departe lupta lor de convingere a populatiei in idealurile comuniste.
Toate acestea mi se pareau niste aberatii carora nu le-am dat nici o importanta.
Intrat in camera, Turcanu a fost intampinat de indata de Bogdanovici, de Popa Tanu, Sobolevschi si altii... Apoi s-au retras in partea camerei unde erau reeducatii si-au inceput cu susotelile.

In acea parte a camerei sosirea lui Turcanu a produs un reviriment.
Spre seara s-a facut ape! la noi sa ne mai strangem -daca putem- ca mai era necesar de inca un loc pentru Turcanu... Turcanu, cu un fel de orgoliu dispretuitor, a zis ca va dormi pe o lavita (banca) ce se gasea in camera.

A doua zi Popa Tanu (pare-mi-se) cere un moment de ascultare intregii camere .
Dupa o introducere plina de maniere elegante si cu o politete mai mult decat exagerata, adresandu-se noua celor din partea opusa ne anunta (de parca noi n-am fi stiut) ca ei sunt un grup care s-a trezit la realitate, ca s-au organizat intr-o grupare care si-a propus sa lupte impotriva trecutului pentru un viitor mai luminos -viitorul comunist- si s-a exprimat ca ei sunt plini de aceasta convingere.
Ni s-a cerut sa privim adevarul in fata si sa trecem de partea lor, dand dovezi de reeducare, pentru ca numai in felul acesta vom fi eliberati.
Noi n-am dat nici o atentie la tot ce s-a debitat si ne-am vazut de treburile noastre. Nu am legat nici o discutie in contradictoriu. Nu aveam ce discuta.

Ziua de Craciun

Noaptea de Craciun -respectiv cea dinspre ziua de Craciun- rasuna de colinde, de clopotei si de vocile colindatorilor (din orasul Pitesti) a trecut cu greu. Traiam in aceeasi atmosfera de suprainghesuiala in care, pe de-o parte erai obligat sa stai culcat, iar pe de alta parte nu puteai sa stai nici pe spate, nici in alta pozitie comoda, fiind atat de inghesuiti, incat ne auzeam respiratia si se amestecau transpiratiile.
Sarabanda vergelelor metalice lovite intr-un anumit fel de gardieni anunta desteptarea in ziua de Craciun.

Nu-mi amintesc daca aveam posibilitatea de a ne spala cat de cat mainile si fata, intrucat chiuveta din cele doua WC-uri era mai mult iluzorie pentru noi cei aproximativ 100 de oameni.
Am respirat cat de cat usurati cand am inceput sa ne miscam si sa ne spunem in gand rugaciunea.
Recitam rozarul in fiecare zi si noapte, in orice moment posibil.
In sfarsit sosi si terciul (sau apa colorata) din ziua de Craciun 1949...

Am inceput sa ne strangem mainile unii altora cu urarile cuvenite acestei datini si culmea, observam cum din randurile reeducatilor se strecurau din ce in ce mai multi.
Ce gest fratern ! mi-am zis... Uite ca pana si reeducatii simt nevoia ambiantei fratesti in aceasta zi a bucuriei -cum se mai numeste ziua de Craciun-.
Deodata -brusc- un semnal, un strigat si sunt lovit fara sa apuc sa vad de cine peste ochi, in cap, in burta,... parca s-ar fi pravalit cerul in jurul meu. Gemete, urlete .. . Vad cum unii cad la pamant. Simt cum cad si eu si nu mai stiu nimic.
Intr-un tarziu ma trezesc cu mana lui Silviu Murgu pe frunte -si el plin de sange- realizand ca suntem mai multi ingramaditi sub priciul de la camera 4 Spital.

Ce s-a intamplat ? Nu puteam realiza. Simteam cum sunt tras de picioare in urlete :
-Iesiti afara, banditilor ! La lumina, sa fiti vazuti !
Suntem scosi de sub prici toti cei batuti, iar in camera, la lumina zilei, gardienii cu bate in mana se uitau la noi. Printre ei ii recunosc pe Turcanu, Sobolevschi, Popa Tanu si multi altii...
Culmea ! Iata si figurile lui Cori Gherman, Nuti Patrascanu, Burculet si altii pe care-i credeam ca sunt alaturi de noi.
-Au vrut sa ne omoare legionarii ! striga Turcanu adresandu-se gardienilor. Atunci un alt rapait de bastoane, ciomege, poate chiar rangi, lovituri de cizme s-au abatut asupra noastra.

Regizarea a fost mai mult decat puerila, dar specifica ideologiei comuniste pentru aplicarea terorii prin orice mijloace.
Daca scapase vreun centimetru de pe noi neinvinetit de fratii nostri, gardienii ne-au acoperit intr-o baie de sange.
Nu intelegeam, nu realizam de ce se intampla aceste lucruri tocmai in aceasta zi a bucuriei, a Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos ?

Nu aveam cu ce sa ne oblojim ranile, care ramasesera deschise si sangerau.
Era deja catre seara. Nici vorba de mancare in acea zi. Dealtminteri, cine ar fi putut manca ?
Unii dintre reeducati au ramas printre noi ca sa ne pazeasca. Ceilalti s-au strans in partea opusa si incepusera sa cante un mars comunist pe care il repetau neincetat.

-Banditilor! tuna vocea lui Turcanu. O sa spuneti tot; o sa varsati din voi tot ce n-ati spus la securitate. (Termenul intrebuintat de Turcanu era acela de borat: O sa borati tot ce aveti in voi). Aceasta-i treaba voastra acum : sa va scormoniti mintile. Sa nu mai ramana nimic din ce ar putea periclita securitatea statului comunist.

Eram cu adevarat distrusi. Bataia gardienilor ne-a confirmat ca nu mai aveam cui -pe acest pamant- sa ne adresam. Ne-am simtit abandonati in mainile acestor calai.
Si totusi era ziua de Craciun. Ziua in care S-a nascut Pruncul Iisus, dar pentru noi era o Vinere Mare, Vinerea Calvarului si a deznadejdii.
Un strop de lumina -parca- m-a intarit un pic la gandul ca Iisus pe Cruce a fost -pana si El- in deznadejde . .. Dar nu voia Mea, ci voia Ta sa fie...

O alta avalansa de lovituri s-a napustit asupra noastra. De data aceasta il vad deslusit pe Cori Gherman izbindu-ma cu putere.
-Cum, si tu ?...
-Gura, banditule! Te cunosc bine ! Sa spui tot, tot ce n-ai spus la securitate. Sa nu mai ramana nimic in tine.
Se amestecau loviturile lui Turcanu cu ale lui Sobolevschi, Burculet, Nuti Patrascanu... Cu totii loveau in niste fiinte ranite de moarte, neputincioase. Eram zdrobiti si trupeste si sufleteste.

Directorul Alexandru Dumitrescu

A doua zi de Craciun se deschide usa brusc si apare directorul Alexandru Dumitrescu incruntat si cu un ciomag in mana.
Turcanu raporteaza ca legionarii au sarit la reeducati ca sa-i omoare, deoarece vor sa se reeduce !
-Care-s bandi]ii aia care nu vor reeducarea ? Care-s sefii lor ?
Agresatii au fost 20. Cu totii eram sefi de grupuri legionare. Agresorii de doua-trei ori mai multi. Restul s-au retras ingroziti in fundul camerei.
Atunci Turcanu incepu sa strige cate un nume :
-Banditul cutare ! Iesi in fata !
De abia tarandu-se, bunii mei camarazi ieseau in fata. Regret din suflet ca nu-mi amintesc nici un nume al scumpilor mei prieteni. Dar nu pot uita clipa cand Turcanu a tunat numele meu.
Eram in total 5-7 insi (nu mai stiu exact). Eu am fost strigat ultimul. Acestia eram instigatorii.
Directorul Dumitrescu a inceput sa ne loveasca cu ciomagul plin de furie, luandu-ne pe rand unul cate unul.

Retin ca atunci cand a ajuns la mine, m-a intrebat cum ma cheama. Am observat ca atunci cand m-a privit, figura lui era ingrozita. Cred ca eram desfigurat complet, ca nu m-a lovit.

A mai spus cateva cuvinte pe care nu le mai retin exact. Oricum, erau in legatura cu ceea ce nu se spusese la ancheta de la securitate, deci, asta era scopul lor primordial la ora respectiva : depistarea tuturor celor ce au mai ramas in libertate.

Oportunistii

A mai trecut o noapte in gemete, dureri si rani ce trebuiau oblojite si nu era cu ce.
Am fost zdrobiti in pumni si picioare de la cine nu te-ai fi asteptat.
Mare mi-a fost mirarea cand l-am vazut in mijlocul nostru pe Bogdanovici, insangerat si el din cap pana-n picioare, precum si altii din tabara adversa etichetati ca oportunisti nesinceri care au vrut sa duca in eroare partidul.
 
sursa: http://www.procesulcomunismului.com