Politrucul Iticovici Marina

Iar se deschide usa si iar apar gardienii impreuna cu Turcanu. Citesc o lista pe care apare si numele meu si suntem condusi intr-o camera alaturata.

In camera -o masa lunga, cateva lavite si pe masa erau insiruite coli de hartie alba, penite si cerneala.
-Sa scrieti totul ! tuna Turcanu... Banditilor ! Absolut tot ce n-ati spus la securitate. Vedeti ca vine domnul locotenent politic Marina. Sa nu cumva sa faceti vreo figura , ca va intoarceti voi in camera si va fi vai de oasele voastre !
Turcanu iese si in urmatorul moment intra un domn in civil, elegant, si care ne saluta foarte politicos -culmea- prefacandu-se ca nu vede toate vanataile si ranile pe care le purtam. Ni se adreseaza :
-Sunt locotenentul politic Marina. Mi s-a adus la cunostinta ca dumneavoastra v-ati hotarat sa o rupeti cu trecutul, pentru care va felicit din inima.
Intrucat mi s-a spus ca v-au mai ramas lucruri nedeclarate, aveti la dispozitie hartie, penite, cerneala si timp la discretie. Nu va forteaza nimeni...

Cata perfidie strigatoare la cer! De parca noi, cei schingiuiti si care de-abia reuseam sa stam pe scaun, am fi fost atat de naivi incat sa nu credem ca el era la curent cu toata tragedia care se consumase.
Am aflat mai tarziu ca acest individ -Marina- era un evreu de prin partile Maramuresului, ale Maramuresului meu drag. Am aflat abia dupa revolutie numele sau intreg: Iticovici Marina.
Ma imbarbatam la gandul ca -totusi- in muntii Maramuresului erau cativa dintre noi care reusisera sa scape de la arestare si dintre care unul... , -si nu oricare! - Lica Popsa - cazuse in lupta cu securitatea... Ei insa erau acolo in munti. in mod sigur ca nu-si puteau imagina ce se intampla cu noi aici.

Vazandu-ma cu foaie alba de hartie in fata, zdrobit fara putinta de rezistenta, m-am intrebat: Ce ma fac ?
De revoltat imi era imposibil sa ma revolt in halul in care eram. Mi-a venit in gand sa scriu ceea ce n-a figurat in ancheta mea de la securitate, dar am aflat mai tarziu... ca datorita altor declaratii, doi dintre prietenii mei nedeclarati fusesera arestati. Asa ca recunoscusem in acea declaratie ca i-am cunoscut si ca n-am voit sa declar la ancheta.

Intr-un tarziu am fost scosi si dusi inapoi in camera 4 Spital, unde ne asteptau aceleasi scene ingrozitoare si amenintarea lui Turcanu, ca daca n-am spus tot, vai de noi va fi.
Imi bateau ciocane in cap de parca sa-l sparga. Presimteam deja ceea ce urma sa se intample.
La intoarcerea de la locotenentul politic, Turcanu ne intampina cu:
-Mai, banditilor, sunt sigur ca nu ati spus tot si am sa va demasc eu pe voi si atunci veti vedea ca ce a fost pana acum n-a fost nimic.
Ramaneti in pozitie de nemiscat! N-avesi voie sa miscati un deget! Nu vorbiti decat in momentul in care o sa spuneti complet ceea ce n-ati declarat pana acum!

Se formase un comitet de tortionari care ne supavegheau indeaproape si nu se sfiau sa ne loveasca in cele mai sensibile locuri ori de cate ori treceau prin fata noastra. Eram terorizati.
Ce sa le spunem? Ce anume pot afla ei de la altii ajunsi in situatie similara?...
Banuiam -si asa ni s-a spus- ca aceste violente au fost declansate si in alte camere, precum si in alte inchisori si ca toata tara este supusa violentei demascarii fortelor care se opun regimului comunist.

Incepusem sa cred asta si acest gand ma chinuia la fel de tare ca loviturile care cadeau mereu, mereu...

Ne mutam in alta camera

Pe la inceputul lui ianuarie 1950 vine un gardian cu o lista intocmita impreuna cu Turcanu -dupa nu stiu ce criterii- si ne trezim la parter. Acolo suntem aranjati noi cei izolati (cei ce n-am trecut de partea reeducarii eram numiti izolatii). Dormeam pe ciment. N-aveam nici prici, nici pat.
Sirul izolatilor incepea cu mine, urmand apoi Bogdanovici, Apavaloaie, Moroianu, Gicu Matase... Nu-i mai retin pe ceilalti. Pentru restul camerei era -pare-mi-se-un prici si apoi, in capat, paturi unde -de buna seama-salasluia comitetul.
Aici Turcanu a numit un comitet din care mi-i amintesc pe Sobolevschi, Virgil Bordeianu, Caziuc...

Cand ne-am intins jos pe ciment era deja ora stingerii. Culmea ! Am simtit cimentul cald. Nedumerirea mea mi-a citit-o Bogdanovici care era alaturi si care mi-a soptit aratandu-mi: Dedesubt e centrala termica. De-ar fi stiut comitetul, sigur ca ne-ar fi schimbat imediat.

Programul era acelasi ca si la camera 4 Spital. in timpul zilei batai sau pozitia fixa in care trebuia sa ne notam pe cate o bucatica de sapun ce mai aveam de declarat. Pe urma, in timp ce reeducatii erau ocupati cu citirea din carti de propaganda comunista sau cu cantatul marsurilor revolutionare comuniste, de noi ceilalti se ocupa cate un delegat din partea comitetului.

Tin minte ca in coltul in care eram eu era ca propagandist unul din studentii moldoveni, pe nume Caziuc. incepuse sa ne explice ce este dialectica marxista ti din istoria P.C.R.
Interesant este faptul ca, desi dovedise mult zel in batai, Caziuc -acum abia, dupa impresia creata- incerca o intelegere tacita.
Naivitatea mea mi-a lasat aceasta impresie sau, poate, era reala.
Tot astfel de scanteieri de omenie observam si la Virgil Bordeianu la care am fost pentru dadaceala , dupa ce celelalte esaloane nu reusisera sa ma lamureasca.
Eu, marturisindu-mi sincer credinta, nu m-a brutalizat, lasandu-mi impresia ca este o cale de dialog. Da, dar in camera se petreceau lucruri crancene.

Vine Costache Oprisan

Intr-o buna zi vine Turcanu si ne anunta ca va fi adus in camera Costache Oprisan -seful Fratiilor de Cruce pe tara-.
-Voi, bandijilor, -ni se adreseaza noua celor izolati-sa nu scoateti o vorba si sa va ascundeti fetele sa nu vi se vada vanataile, ca altminteri o patiti mai rau ca inainte !
Dupa care daduse dispozitii in soapta comitetului respectiv si celorlalti din cealalta parte a camerei.
Ma ingrozisem la gandul a ceea ce stiam ca va urma.
Intr-adevar, nu peste mult timp usa se deschide, iar gardianul impinge inauntru un barbat putin mai in varsta decat noi, cu niste ochi mari ce exprimau un gen de nedumerire si -desigur- teama de necunoscut.

De cum a intrat in camera l-au inconjurat o serie de reeducati -probabil din cunoscutii dinainte- si care, facand pe oamenii de rezistenta curajosi, au inceput sa-l intrebe fel defel, prefacandu-se ca e in admiratia lor :
Costache Oprisan simtea ca ceva nu-i in regula. Nu stiu ce le raspundea, dar isi misca mereu capul in toate partile, cautand sa desluseasca ce se intampla.
Vizibilitatea din partea noastra era oprita de catre niste grupuri de reeducati...
Nu a durat mult aceasta stare de espectativa, ca la un semnal, cu un urlet ce aducea cu urletul fiarelor din padure, au navalit cu totii asupra lui.

Calcat in picioare, lovit din toate partile, in scurt timp si-a pierdut cunostinta. Dar loviturile n-au incetat. Pana la urma a fost intins pe un prici si cu niste curele (de unde or fi aparut curelele ?) a fost luat sistematic din cap pana la picioare si de la picioare pana la cap.
Cand obosea o echipa de tortionari, se schimba cu alta. Cred ca a durat acest supliciu ore intregi.

S-au aruncat multe gamele cu apa peste el ca sa-l trezeasca si sa-i urle in urechi:
-Noi, tinerii reeducati, cei care inainte am fost sub comanda ta, te vom distruge. Tu esti vinovat de soarta noastra, iar noi vom smulge de la tine tot ce stii, tot ce n-ai declarat la securitate...
Nu mai stiu cate zile a durat acest supliciu, imi amintesc doar cand, dupa o perioada in care n-a mai fost lovit, a fost intrebat (nu mai stiu de cine, de Turcanu? de Sobolevschi?):
-Ce parere ai, mai banditule, despre noi, fostii tai subalterni? La care dupa o mica pauza -exprimandu-se greu- Oprisan raspunde :
-Fac o asemanare cu judecatorii din Australia veche, care au fost selectionati din randurile fostilor infractori.
Am apreciat atunci acest raspuns ca fiind pe masura atat a inteligentei sale, cat si a circumstantelor deosebite in care se afla.

Chinurile au continuat, inscriindu-se insa in normalul ce caracteriza aceasta perioada.
A inceput si Oprisan sa fie dus la Turcanu sa-si faca demascarea. Nu stiu ce anume o fi spus.
In sfarsit, ne-a vazut si pe noi ceilalti izolati care purtam pe noi insemnele umanismului comunist si probabil gandul ca nu este singur sa-i fi adus o cat de mica consolare.

Activitatea de dimineata

Diminetile erau ingrozitoare.
Eram treziti brusc de sarabanda grilajelor lovite de catre gardieni precum si de urletele plantoanelor.
Daca seara adormeam franti de chinuri si de oboseala cu gandurile ametite si ele, dimineata, cand ne trezeau brusc si luam contact cu groaznicul situatiei ce ne inconjura, disperarea nu cunostea margini.

Tot fara margini era si timpul, care pentru noi nu se mai masura nici in ceasuri, nici in zile, a caror denumire am pierdut-o.
Nu mai stiam daca-i duminica sau luni...
Nici in ani nu se mai masura nimic.
Simteam cum nimeni, nicaieri in lume, nu se misca pentru noi, ci eram aruncati.. .neputand nici muri.

Eram aruncati in deznadejdea vesniciei cea fara de nadejde.

Gioga Parizianu

Intr-o zi, Turcanu ne anunta din nou :

-Mai banditilor, vedeti ca va aduc aici pe unul din vitejii vostri legionari. Un macedonean verde. Sa nu cumva sa suflati o vorba despre ce se intampla aici!
Peste putin timp se deschide usa si apare gardianul insotind un detinut mai scund, dar bine legat, cu niste ochi vii si intrebatori. Auzisem o soapta in jur : E Gioga Parizianu.
Gioga era cu adevarat un tanar despre care se vorbea cu multa simpatie, fiind de felul lui o fiinta vesela si de mare rezistenta.
Mai auzisem ca fusese implicat intr-o actiune la Bacau (daca nu ma insel) unde unitatea din care facea parte neavand arme decat un singur pistol se gandisera sa le procure de la soldatii rusi care impanzisera orasul.

Era prin 1945-1946, ori trupele rusesti le gaseai pretutindeni in tara. Probabil acesta era motivul pentru care Turcanu voia sa afle din gura lui cum s-a desfasurat aceasta actiune si cine a fost implicat.
Scenariul s-a repetat la fel.
Gioga a fost inconjurat imediat de fostii sai prieteni, acum reeducati, si care ii puneau fel de fel de intrebari, facandu-l sa creada ca in camera este o atmosfera frumoasa, legionara.
Procedasera in asa fel ca in momentul ofensivei asupra lui sa fie cat mai zguduitor.

La un semnal, toti acesti prieteni au sarit asupra lui cu bocanci, pumni si obiecte contondente ce mai aveau la indemana.
-Mai banditule, crezi ca noi am ramas banditi ca tine? Noi he-am trezit la realitate. Si dai, si dai... il bateau cu schimbul. Cum oboseau unii, incepeau altii.
Intr-un tarziu soseste gardianul care-1 introdusese in camera aducandu-i bocceaua cu te miri ce haine din celula din care venise.

Cand l-a vazut pe Gioga, incremenise. Era o masa diforma de carne aproape imposibil de recunoscut. il desfigurasera in batai.
-Iesiti imediat afara din camera fara sa spuneti nici un cuvant! porunci gardianul.
Ce o fi fost in sufletul acestor gardieni, care stiau tot ce se intampla, care participasera si ei la inceput la acest masacru, iar acum supravegheau prin vizete la tot ce se petrece in camera?

Aveau si ei familii. Cand plecau seara la terminarea programului -ajunsi acasa- puteau ei sa-si imbratiseze sotiile, copiii? Putea exista pentru ei si o alta viata pe care noi nici n-o puteam concepe? Si atatea altele... Erau intrebari la care nu gaseam raspuns.
Dupa multe zile de tortura, Gioga a inceput sa vorbeasca.
A povestit cum impreuna cu alti prieteni si inarmat cu pistolul pe care-l avea, au asteptat la un loc mai potrivit ca sa apara un soldat rus inarmat. A aparut si soldatul cu pistolul mitraliera pe spate.
El, facandu-si curaj, cu inima in dinti, a tras un foc de pistol asupra rusului. Ecoul zgomotului produs de arma a lifcjst atat de mare incat, speriindu-se, a rupt-o la fuga, uitand ade pistolul mitraliera al rusului.
 Spunea acum ca nu-i sigur daca l-a nimerit pe rus. I s-a parut ca soldatul s-a aplecat in momentul cand a tras asupra lui. Putea sa se plece ca sa se fereasca de glont ?
 Cert este ca dupa un timp, dupa ce i-a trecut spaima, i s-a parut ca a facut un gest temerar si povestea altora cu mult orgoliu despre fapta lui. Se vorbea cu multa admiratie -in special in randul macedonenilor- despre Gioga Parizianu.

A intrat si el in randul nostru, al izolatilor, supunandu-se aceluiasi regim si timpului care incremeneste acolo la Pitesti.

sursa: http://www.procesulcomunismului.com