Din nou sabia sus!

Marea minune se savarsise.
Mi-am revenit. Eram iarasi cel de altadata.
N-am crezut ca mi se va intampla vreodata. Mi-am revenit in forta. Ma simteam chiar mai tare ca inainte de a intra in puscarie.
Incepusem o confruntare temerara cu administratia si cu ticalosii. Confruntarea am platit-o -in continuare- cu pedepse, izolari, lanturi. De acum nimic nu ma mai speria, ci dimpotriva, imi apareau toate usoare. Chiar foarte usoare fata de grozaviile prin care trecusem.

Mi-am regasit prietenii, dintre care unii trecusera prin Pitesti si reusisera si ei sa-si revina. Mi-l amintesc pe RISTEL NEDELCU (Dumnezeu sa-l ierte)!
Imi amintesc de altii, care nu trecusera prin Pitesti, dar erau de o tinuta exemplara : VASILE ALUPEI, IONICA UNGUREANU, impreuna cu acestia doi am fost izolati intr-o baraca, considerandu-se ca avem o mare influenta asupra celorlalti, intaratandu-i impotriva regimului.

Imi pare rau ca nu-mi amintesc numele atator bravi camarazi cu care am trait clipe frumoase, ne mai pasandu-ne de greul puscariei.

Colonelul Stoianovici, comandantul unitatii de tancuri din Pitesti

Un prieten imi spune ca este un domn mai in varsta -fost colonel- care ar vrea sa ma cunoasca.
Fac cunostinta cu colonelul Stoianovici, care imi spuse ca auzise de cele ce am petrecut la Pitesti. il interesa, pe langa dezastrul ce s-a petrecut acolo, si aprecierile mele, deoarece in perioada respectiva era comandantul detasamentului de tancuri Pitesti.
Tresar si intreb :
Domnule colonel, intr-o zi din toamna (sau iarna) anului 1949 s-au auzit niste uruite puternice de tancuri prin Pitesti... La care colonelul se uita la mine zambind :
-Da, am facut manevre de lupta...
-Dumneavoastra zambiti, domnule colonel, dar de-ati sti ce bataie s-a luat in urma acestor manevre ale dumneavoastra... pe care noi le-am interpretat ca sunt pregatiri de lupta, deoarece in toate discutiile noastre sosirea americanilor era iminenta.
Dupa inceputul reeducarii, toate aceste discutii au fost interpretate ca dusmanoase si ni s-au aplicat pedepsele in consecinta.

Cum de a ajuns in inchisoare colonelul Stoianovici nu-mi mai amintesc exact. imi amintesc doar faptul ca in timpul campaniei din rasarit a cunoscut o rusoaica -pare-mi-se- farmacista, pe care a adus-o in tara, dar care dupa o vreme l-a denuntat la securitate drept criminal de razboi.

Preotii greco-catolici. Doi evrei

Intre timp sosise in colonie, venind de la alta inchisoare, parintele DUNCA IOAN JOLDEA, din Ieud, tatal camaradului meu Nelu Dunca -preot greco-catolic-.
Ne-am bucurat foarte mult. Ne-am povestit multe si si-a exprimat mandria ca Nelu -baiatul meu- este un luptator pentru Credinta si Neam.
Parintele Joldea era un exemplu de credinta si demnitate, dar totodata si de modestie printre cei din lagar.
In curand a fost indragit de toti, printre care si de evreul GRUBER -unul dintre cei doi evrei- altminteri singurii ce erau inchisi la Baia Sprie.

GRUBER -in special- era foarte simpatic. Nu mai stiu pentru ce a fost arestat. Stiu doar ca povestea ca a trecut si prin lagarul de la Auschwitz. Concluzia lui era ca inchisorile romanesti erau mult mai mizerabile decat cele nemtesti.
Gruber s-a imprietenit si cu legionarii, constatand astfel nu numai ca legionarii nu mananca oameni, ci dimpotriva erau oameni cu o tinuta aleasa si ca idealurile lor nu pot fi represate.
A ajuns pana acolo incat cu un pic de umor -putin sarcastic- specific evreilor, de Bunavestire, considerata si sarbatoare legionara, sa se adreseze unui camarad zicand :
-Mai Ghita, ma. Sa dea Dumnezeu sa vina biruinta legionara, iar eu sa fiu in Palestina !

Au mai sosit si doi tineri preoti romano-catolici din Moldova : parintele Dumitras si Rotaru, care dupa interzicerea cultului greco-catolic -ca protest- au trecut chiar ei la greco-catolici. De acestia doi imi aduc aminte cu mare placere. Tineri, deschisi la suflet, mereu cu zambetul pe fata si cu niste voci minunate ce rasunau in subteran, umplandu-ti inima cu bucurie crestina.

Haiducul Basota
 
In colonie se afla un fost haiduc cunoscut prin Nasaud si Maramures sub numele de BASOTA.

 Nu avea un anumit tel politic bine conturat. Haiducea inca de pe timpul cand Ardealul era sub ocupatie maghiara, atacand pe unde apuca pe cei mai avuti, in special unguri si evrei, si impartindu-si prada cu satenii.
Pe timpul ungurilor evadase dintr-o inchisoare din Budapesta cu lanturile la picioare. A ajuns apoi in muntii Maramuresului, unde si-a continuat activitatea de haiduc.
Dupa venirea comunistilor jefuise -pare-mi-se-niste evrei si ajunsese in inchisoare ca semipolitic.
La Baia-Sprie administratia cauta sa-l foloseasca ca informator (ei nu ascundea acest lucru fata de detinuti).
Intr-o zi povesteste intr-un cerc mai restrans, ca a fost chemat la politruc care i-a zis :
-Mai Basota, se pare ca aici in lagar legionarii se organizeaza. Afla tu cine ar fi seful lor?
Dupa o perioada -rechemat fiind- ofiterul politic il intreaba: Ei, ai aflat?
La care Basota a raspuns :
-Domnule locotenent, e greu de spus, pentru ca toti par a fi sefi...
Am auzit mai tarziu ca ar fi avut un accident de mina si ca ar fi murit la penitenciarul Vacaresti.

Moartea parintelui Codila

Intr-una din zile, coborand in mina cu Ristel Nedelcu (stiam ca-i ziua lui de nastere), ziceam ca o sa-i aniversam ziua in felul nostru la locul de munca.
Ristel era ajutor de miner la parintele Codila de prin partile Orazii (Oradiei).
Era acest preot un om ce raspandea in jurul lui seninatate. in timp ce stateam pe o bucata de scandura la orizontul 12, parintele ne spune, luandu-si ranga, ca pleaca sa coptureasca (copturit=operatie de doborare a bucatilor de roca ramase pe pereti si tavan dupa explozia dinamitei), la locul unde a ramas.
Dupa cateva minute auzim un strigat de ajutor.

Alergam imediat la locul de unde venea strigatul. Parintele era ingropat sub o uriasa balena (balena=bucata mai mare de roca desprinsa). Mai gemea inca.
O multime de oameni, cu mare greutate , am miscat din loc balena, dar in zadar. Pe cand l-am scos era mort.
Am aflat" mai pe urma cum s-a intamplat toata tragedia : Copturitul se face intr-o anumita ordine. Cineva i-a zis parintelui ca a ramas o bucata necopturita. Cand a introdus ranga, balena, prin alunecare, l-a prins...

Moartea Iui Stalin

Prin cineva s-a strecurat in colonie stirea ca Stalin a murit.
Eram prea invechiti in inchisoare pentru a da o importanta exceptionala acestui eveniment. Speram totusi ca ceva se va schimba.
Prea a domnit sangeros acest tiran ca sa ne asteptam la o schimbare dupa disparitia lui.
Mai stiam prea bine ca deasupra acestui satrap era o oculta care asigura longevitate sistemului de teroare...
Ajunsese pana la urechile ofiterului politic ca se aflase printre detinuti despre acest eveniment, ceea ce, desigur, nu le convenea.
Tentativa ofiterului politic de a afla cum a patruns in colonie stirea, a fost dejucata intr-un mod pe cat de inteligent, pe atat de comic :

Este chemat la ofiterul politic unul dintre camarazii care afirmase in public ca Stalin a murit si care trebuia sa raspunda de unde stie.

Ofiterul politic il intreaba :
-De unde stii ca a murit tovarasul Stalin?
La care detinutul raspunde :
-A murit domnul Stalin?
Politrucul, dandu-si seama de caraghioslacul situatiei, i-a tras o injuratura si l-a scos afara din birou.
In continuare, in lagar circula zvonul ca de la ofiterul politic s-a aflat de moartea lui Stalin.

Simulacru de destindere dupa moartea lui Stalin

Noua ni s-a parut ca a urmat un moment de mare destindere. Dar aceasta numai prin comparatie cu ceea ce indurasem pana atunci.
De exemplu, la Craciunul din 1953, Ghita Dipse reusise sa faca rost de o creanga de brad pe care o impodobeste cu hartii colorate si ce se mai gasea prin cantina. in jurul acestei crengi s-a colindat , s-au recitat poezii, s-au depanat amintiri. (Bineinteles ca n-au fost si gardienii... ). Destinderea s-a concretizat in faptul ca nu mai eram supravegheati cu atata asprime ca mai inainte.
De Pasti, slujba invierii s-a facut in adancurile pamantului la lumina lampilor de carbid. Acolo ne-a fost dat sa cantam acel <Hristos a inviat> din toate inimile, iar melodia s-a unduit prelung de ecourile stancilor de minereu.

Acestea sunt momente care peste ani se amintesc atat cu tristete, cat si cu bucurie.
Administratia cauta sa-i stimuleze pe oameni la munca. ii indemna sa realizeze acea norma de 7 tone de minereu, promitand pachete , scrisori, ba chiar punerea in libertate.
Unii dintre oameni, mai creduli, au inceput sa-si mareasca efortul. Multi dintre ei s-au imbolnavit. Unii au murit in asteptarea promisiunilor facute.

Munca in mina era foarte grea. Sa nu uitam ca era mina de plumb. Or daca civilii -care munceau pentru bani-realizau 2-3 tone de minereu pe zi, noua ni se pretindeau 7 tone.
Ce insemna oare aceasta decat exterminare?...
 
Osanda maiorului

Intr-o zi soseste in inspectie un maior de securitate de la Ministerul Afacerilor Interne. Aflasem ca il cheama CAZABAN.
Ajuns la un loc in mina unde se incarca minereu in vagonet si unde incarcatorul lua pe lopata cam cat credea el ca poate ridica .. .
Maiorul se declara nemultumit si schimba metoda de incarcare.

Aduce o covatica metalica ce se incarca jos -desigur mai usor- dar care plina avea mai mult de 20 de kilograme. Aceasta trebuia ridicata si rasturnata in vagonet. Randamentul crestea, dar odata cu el crestea si efortul de ridicare a covetii. Prea mare ca, realizandu-l, sa nu ne epuizeze fortele.
Cand -peste un an, prin nu stiu ce minune- fostul maior Cazaban apare la mina ca detinut.
Ce anume s-a intamplat, nu stiu. Suficient ca fratii din mina l-au pus sa incarce vagonetul cu propria lui inovatie, adica cu covatica...
Ce scuze si-a mai cerut Cazaban... Ca n-a stiut... Ca nu si-a dat seama... Ca a fost fortat la randu-i. .
 Zadarnic. Toti il priveau cu ochi neprietenosi.

Confruntarea cu un gardian

Dupa brusca revenire din intunericul reeducarii, imi exprimam convingerile fara rezerve si fara sa ma simt timorat in fata oricui. Nu dadeam prea mare importanta cadrelor militare.
Intr-o dimineata, iesind din mina dupa un sut de noapte, ma indreptam obosit, dar nonsalant, spre bucatarie sa beau asa- numita cafea de orz care -de altfel- era foarte apreciata, avand in vedere setea aproape continua determinata de transpiratia in mina.

In drumul meu - un gardian.
Dupa cativa pasi aud un stai! puternic.
-Ia vino, ma, incoace. Cum ai zis mai?
-Buna dimineata. Am zis eu cu voce tare crezand ca prima data nu s-a auzit si dau sa plec mai departe.
-Stai! striga din nou gardianul.
Nu mai intelegeam nimic. Ce nu era bine?
Gardianului i se spunea Atila pentru modul lui dur de a se comporta cu detinutii la mina.
-Cum te chiama?
Ii raspund...
-De unde esti?
Raspund din nou .. .
Mi-am zis in sinea mea : Asta-mi face raport de pedepsire si nici macar nu stiu pentru ce.
De data asta ma adresez eu gardianului:
-Domnule gardian, lasati-ma sa ma duc, sunt obosit, tocmai acum ies din mina.
El:
-Cum ai salutat, mai? Eu:
-Buna dimineata... dar acum mi-am dat seama de gravitatea erorii.
Intre timp iar dau sa plec spre bucatarie, iar el dupa mine.
-Si cum trebuia sa saluti?
-Sa traiti, domnule plutonier.
Cat era de destept acest Atila caruia ii placea sa faca si pe grozavul (ca de altfel tuturor gardienilor) ne putem da seama din urmatoarea scena :
Adresandu-se catorva detinuti, vorbind despre altcineva, afirma :
-"Las' ca-i arat eu subsemnatului".
Bineinteles ca am inceput sa-l ocolesc pe cat posibil, in timp ce el ma urmarea mai insistent decat altii.

Aicea imi dau seama din nou de puternica si completa zdruncinare a sistemului nervos, a memoriei si a tuturor facultatilor nervoase -in timpul terorii din Pitesti.
Acest gardian nu era altcineva decat un fost prieten de maidan in copilarie si cu care ma intalneam pana cu putin timp inainte de arestare in anul 1948.
Printre noii detinuti (pe cand eram la izolare) era si un croitor bun pe care administra] ia il luase ca sa lucreze si pentru gardieni. in aceasta postura cunostea numele real al gardienilor. Astfel am aflat ca pe Atila il chema Coverniuc Gheorghe.
Abia atunci mi s-a aprins beculetul... I-am refacut imaginea si mi-am zis:
Cum e posibil? Doar Gyuri mi-era prieten din copilarie. Ne jucam impreuna pe maidan. El n-a urmat vreo scoala, dar pentru copii asta nu conteaza. Conta cine juca mai bine mingea.
Si atunci imi amintesc ca inainte de arestare -el fiind chelner la un restaurant- ne intalneam pe strada. Eu ii zic Servus Gyuri! iar el (avea atunci maniere de chelner) imi raspunde: Mai Aurel, eu nu mai pot sa-ti spun Servus!, ca tu esti profesor.

Acum mi-am dat seama motivul pentru care ma urmarea prin colonie. M-a recunoscut.
Chiar daca inainte nu m-a recunoscut -atunci cu buna dimineata, m-a recunoscut dupa ce m-a intrebat cum ma cheama si de unde sunt...
O, tempora, o, mores.
Mai tarziu mama mi-a spus :
-Stiindu-l pe Gyuri gardian de puscarie si fiindu-mi vecin l-am intrebat daca eventual a auzit de tine. La care el dadea din cap negativ: Nu, doamna Visovan, nu stiu nimic .

Lampagiul

Printre noi se gasea si un fost spion pe nume Toni Barbulescu. Acesta cutreiera cu circul lumea intreaga. Depistandu-l comunistii, l-au Anchis.
Acest Toni Barbulescu era un baiat simpatic si de un comic rar intalnit. Se stia si invarti, astfel ca la mina a reusit sa obtina rolul de lampagiu.
La intrarea in mina era o ghereta unde pe un panou erau agatate cele vreo 800 de lampi cu carbid, avand fiecare un numar corespunzator cu numarul nostru de detinut.

Avea Toni o memorie formidabila. Ne stia la fiecare numele precum si numarul corespunzator de detinut. In felul acesta, de departe cand ne vedea, Toni ne si alegea lampa corespunzatoare.
Pe langa detinuti -la punctele principale- mai trebuia sa intre si gardienii. Dar, ce te faci? Numele gardienilor nu erau cunoscute. in plus acestia nu aveau nici un fel de numar.
N-or fi avut ei nume si numere, in schimb aveau porecle date de detinuti : Unuia ii ziceau Cap de cal, altuia Atila, Morcov, Zdreanta, Carpa-n cur... si altele mai porcoase.
Toate aceste nume Toni le trecuse pe o lista pentru memorare.

Intr-o zi, la o perchezitie care i se facu lui Toni la ghereta se gasi si lista cu pricina.
Ofiterul politic, gandindu-se la cine stie ce nume subversive, l-a luat la intrebari pe Toni.
Toni, cu tot respectul cuvenit, i-a raspuns :
-Domnule ofiter, eu ce era sa fac? Daca nu va cunosteam numele... Trebuia sa stiu cui dau lampa. Am luat si eu numele pe care-l folosesc detinutii.
Pentru aceasta Toni a fost pedepsit cu cateva ore de carcera. Apoi si-a reluat functia de lampagiu, caci se parea ca este de neinlocuit in acest post.
Frumusetea a fost alta: dupa ce gardienii au aflat de poznasele nume cu care au fost botezati de catre detinuti, au inceput si ei intre ei sa se strige cu aceste nume.

La un moment dat observam ca s-au luat masuri de paza si supraveghere asupra detinutilor. Nu intelegeam care-i cauza. Ne-am dumirit mai tarziu cand am aflat ca la Cavnic si Valea Nistrului au avut loc evadari din lagar -culmea-chiar in aceeasi zi.

Exterminarea prin abundenta

Lucru interesant...
Noi cei intransigenti -cand ne-am regasit in baraca-ne-am bucurat, caci gandeam la fel.Ne intrebam : Ce-o fi insemnand asta?
In fond aceasta izolare, in asemenea conditii, o consideram excelenta. Printre noi se afla comandorul de aviatie Ionica - om de o cultura deosebita. Printre altele avea si licenta in litere si filozofie. Un povestitor minunat, avand si un simt bun al umorului.
-Fratilor, zise el : Comunistii si-au schimbat metodele de exterminare. Vor sa ne omoare prin abundenta.
Numai ca dupa cateva zile intra in camera comandantul coloniei, Sabo Zoltan, si uitandu-se incruntat la noi zice gardienilor, in romaneasca lui stricata:
-Sa fie mutati imediat in pavilionul... , o cladire veche si jilava.

Suntem condusi la pavilionul respectiv in care s-a eliberat o camera cu intrare separata pentru noi. Acolo ne asteptau vreo 20 de paturi de fier rupte, fara saltele. In ce priveste mancarea, ni s-a servit cam jumatate portia de puscarie.
-Ehei, domnule comandor, cum stam cu "exterminarea prin abundenta"? i se adreseaza unul pe nume... La care comandorul -cu umorul care nu-l parasise nici de data aceasta- i-a raspuns :
-Astia-s comunistii. Modifica politica din mers...
 
sursa: http://www.procesulcomunismului.coM