Disciplinar la sectia T.B.C.

In salonul vecin cu care aveam usa omuna, dar si interdictie de a trece dintr-o camera in alta, aveam mai multi prieteni buni: GILI IOANID, MIHAI TIMARU, GROSOLINA, (ma mir mereu cum pot sa-mi amintesc aceste nume si cum nu-mi amintesc pe cei de la Pitesti si Gherla cu care am suportat supliciile satanicei reeducari).
Imi revenisem destul de bine. Mi se facea periodic pneumotorax la plamânul drept si de acum ma miscam mai usor.
Intr-una din zile am trecut la prietenii mei din salonul vecin prin intrarea interzisa.
Ghinionul meu. Tocmai atunci intra in salon un felcer tânar, plin de sine, care ma intreaba ce caut in celalalt salon. Eu, negasind un raspuns adecvat zic: "Nu pot sa va spun".
Felcerul respectiv imi face raport disciplinar in care scrie ca raspunsul meu a fost:"M/ vreau sa va spun". Drept pedeapsa - am fost scos din spital si trecut la sectia T.B.C.
Desi si pe sectia T.B.C. se acorda aceeasi asistenta, nu era chiar spital. Aici eram in celula.

Dupa putin timp boala se agraveaza din nou. trebuind sa fiu scos la aer in curte pe targa.

Prin alte camere

M-au mutat din aceasta camera, nimerind in una cu niste oameni cu totul si cu totul deosebiti, dintre care imi amintesc urmatoarele nume: GHFTA JIJIE, ALUPEI VASILE, TASE BERZESCU...
La initiativa lui Ghita Jijie se incepe un curs de limba engleza pe care si el si-o insusise de la profesorul Gheorghe Mânu cu care fusese in celula.
M-am antrenat mult in aceasta limba si cu placere...

Intr-una din zile intra doctorul Bogateanu in celula si vazând paturile -la noi erau suprapuse (ca sa avem putin spatiu de miscat in celula), da dispozitie sa punem toate paturile jos ; eu, nervos fiind, vazând ca ni se ia si putinul loc de plimbat, am ripostat -poate- putin mai energic, drept pentru care sunt pedepsit si trescut pe cealalta parte a sectiei cu orientare spre nord intr-un salon imens cu bolnavi -in general- batrâni.
Tin minte ca mosul STANA de prin preajma Aradului avea catre 70 de ani.
Aici atmosfera era mai morbida, mai insalubra. in consecinta timpul trecea mai greu.
Dupa o perioada -nu mai tin minte cât de lunga-sunt reintrodus in celula din care plecasem.
A fost o bucurie imensa, atât pentru mine, cât si pentru ceilalti.
Retin cum inginerul Ghita Jijie declara solemn:
- "Problema a fost rezolvata"!
Ce se intâmplase ?
In timp ce eram la plimbare in curte, o cioara scapa din cioc o nuca. Au cules-o de pe jos baietii si reveniti in celula trebuie s-o imparta.

Si-au framântat cu totii mintile cum ar putea sa imparta in mod echitabil o nuca la sapte insi. Tocmai atunci am intrat eu in camera, spre bucuria tuturor.

Propunerea lui Ghita Jijie ca nuca sa-mi fie data mie in intregime, ca un dar de bun venit, a fost aprobata de toata lumea. Astfel dupa aproape noua ani de inchisoare m-am ospatat cu un miez de nuca primit de la cei mai buni camarazi ai mei.

Atmosfera din aceasta camera era foarte placuta si datorita faptului ca pe sectie se afla un tânar gardian cu grad de plutonier, pe nume Filimon. Era unul din cei mai cumsecade oameni pe care i-am intâlnit vreodata.
Când era el de serviciu puteam circula intre celule si toate astea fara teama. Filomon ne pazea. Când aparea vreun superior, ne atragea atentia si fiecare stateam cuminti la locul nostru.

Sub domnia plutonierului Filimon

Unii din camera au reusit sa ciopleasca, chiar sa sculpteze, niste piese de sah. Erau printre noi pasionati in jocul de sah.
Intrucât piesele erau prea frumoase s-a pus problema ce ar trebui sa facem in cazul ca vom fi surprinsi jucând. Prinderea in flagrant s-ar fi soldat -pe putin- cu confiscarea lor.
Pentru aceasta s-a cioplit inca un rând de piese mult mai rudimentare si care abia ca semanau cu piesele de sah.
La o eventuala surprindere in timpul jocului sa fie date piesele cele brute si ascunse cele frumoase.
In una din seri, in timp ce era de serviciu plutonierul Filimon (deci se putea juca destul de lejer),. -fara a fi prevazatori- se juca o partida tare de sah. Toti cei din celula erau in jurul tablei de sah si urmareau cu atentie miscarile. Se juca cu piesele frumoase.

La un moment dat o mâna se intinde peste toti, prinde o piesa de sah, si facând o miscare, zice: "mat"!
Surprinsi, ne-am uitat cine a facut miscarea. Când colo, domnul plutonier Filimon cu un zâmbet sagalnic pe buze.
Deschisese usa atât de incet, cum numai temnicerii se pricep. Intrase si daduse"matul" fara ca nimeni sa sesizeze.
Ne-am cam speriat... Cât era el de bun - era totusi gardian.
-Si acum dati piesele incoace, zise Filimon.
Unul din jucatori, vazând ca se pierd piesele cele frumoase, impinse imediat punga cu piesele cele brute, la care Filimon riposteaza:
-Aha... Voi aveti si alte piese. Dati-le si pe alea. Asa ca, mai in gluma, mai in serios, piesele au fost confiscate. Dar pe Filimon nu ne puteam supara; era un om bun si nu ne-a facut raport pentru a fi trimisi la izolare.

Inca un gardian de omenie

Mai exista un gardian de omenie. Nu chiar ca Filimon, dar nici acesta nu facea raport pentru nimica toata. Pe deasupra avea un desvoltat simt al umorului.
Intr-o zi se incinsese o discutie foarte aprinsa in celula. Nu mai stiu pe ce tema. Putea fi o discutie de filozofie sau o tema banala despre inchiderea si deschiderea geamului...
Se vocifera, unul sustinând una, celalalt alta exact opusa... Când la un moment dat se deschise usa si apare o mâna cu un ciomag. Apoi vocea gardianului care zice:
-Luati-o pe asta, fratilor...
Desigur discutia a incetat si s-a gustat din plin gluma gardianului.

Asta spre deosebire de alti gardieni (precum Biro, Hasiu si marea lor majoritate ) care pentru orice fleac, numai sa te fi auzit vorbind ceva mai tare, si te trezeai dus la izolare.
Din nou la ancheta
Nu stapânesc exact cronologia evenimentelor.
Imi amintesc cum intr-o zi fiind la spital sunt examinat de medicul sef al spitalului ce mai multa atentie ca de obicei, dupa care aflu ca voi fi trimis in ancheta la securitatea din Baia Mare.

Nu-mi dadeam seama despre ce ar fi vorba.
Sunt dus cu duba-tren pâna la Satu-Mare si incarcerat intr-o celula din inchisoarea orasului.
Dupa câteva zile vine un medic -colonel de securitate- din Baia Mare si impreuna cu câtiva gardieni sunt transportat cu un jeep la securitatea din Baia Mare si depus intr-o celula singur.
Nu a trecut o ora ca sunt scos din celula, mi se pun niste ochelari negri la ochi... Simt ca sunt scos in afara cladirii dupa care mi se spune ca voi urca câteva trepte, sa am grija sa nu dau cu capul si simt o mâna protectoare pe frunte. imi dau seama ca intru intr-o dubita.
Când mi s-au scos ochelarii, am vazut ca cel care ma condusese si care mi-a protejat capul sa nu lovesc partea superioara a usii, era un ofiter care ma privea cu multa compatimire.
... Si totusi, mai existau"oameni" si printre ei...

Mi-a ramas in amintire acea mâna care ma protejase si ma gândeam ca acest ofiter trebuie sa fi avut o mama foarte buna.
Mi se comunica ca sunt dus inapoi la Satu Mare, intrucât datorita starii mele de sanatate (se vede ca doctorul de la Aiud a intocmit bine dosarul meu medical) nu puteam fi anchetat de securitate.
Nu-mi vine sa cred urechilor. De unde atâta umanism ?!... Dupa cum am mai spus -la ora respectiva România semnase"ceva" acorduri internationale cu privire la drepturile detinutilor politici.
Deci, sunt la inchisoarea din Satu Mare.
Dupa câteva zile sunt scos din celula si dus intr-o camera in care erau doi ofiteri.
Unul dintre ei a scos dintr-o mapa un plic pe care l-a desfacut in fata celuilalt ofiter...
Sunt intrebat daca l-am cunoscut pe inginerul Pop Mihai.
Cu toata sinceritatea i-am spus ca nu l-am cunoscut.
Dupa raspunsul meu categoric -si sincer in acelasi timp- cei doi ofiteri s-au retras, iar eu am fost dus la celula.
 
sursa: http://www.procesulcomunismului.com