Marea surpriza

Era toamna. Se racise vremea caci era 14 octombrie 1957 -ziua Cuvioasei Parascheva.
Cam pe la ora 10.00 intra in camera un plutonier cu un dosar si intreaba :
-Care-i Visovan Aurel ?
Tresar putin emotionat deoarece nu prea aveam situatii placute atunci cand eram cautat.
Raspund prezent. Plutonierul imi spune sa ma apropii.
Mi se iau toate datele de stare civila si penitenciara , care sunt comparate cu o fisa pe care o avea la dosar. Dupa ce toata aceasta verificare fu terminata, plutonierul imi comunica:
-In conformitate cu -nu stiu ce reglementare juridica- avandu-se in vedere perioada de munca prestata la Gherla si Baia Sprie, raportata la pedeapsa de 10 ani, pe care o executam atunci, am intrat in conditional. Adica beneficiez de 9 luni reducere de pedeapsa si urmeaza sa fiu pus in libertate. Ma pune sa semnez si plutonierul pleaca.

Nu pot sa exprim sentimentul pe care-l incercam. Era un lucru pe care nu-l asteptam si nu credeam -in ruptul capului- ca ar fi posibil.
Stiam ca la expirarea pedepsei erai trimis la domiciliu obligatoriu. Asa ca am inceput sa rad , neacordand sanse acestui anunt.
Gandindu-ma -insa- ca e ziua Sfintei Parascheva, iar mama era tocmai Paraschiva, ceva-ceva s-a modificat in aceasta privinta. Consideram ca ar putea fi un semn ceresc... Dar, pana la urma, lucrurile le-am lasat sa treaca tot ca pana atunci fara sa-mi fac iluzii.

Faptul, insa, ca eu eram la Jilava, inchisoare cu regim de trecere, si nu la Aiud cu un regim strict, mai ales pentru legionari, ma facea ca din cand in cand sa ma mai gandesc si la ce urmeaza.
Iata ce a urmat:
Pe data de 6 noiembrie 1957 mi se spune sa-mi fac bagajul si sa-l urmez pe gardian.
Sunt condus la grefa penitenciarului unde mi se iau toate datele. Sunt comparate cu cele de pe registrul lor si mi se spune ca maine, 7 noiembrie 1957, voi fi pus in libertate. Formalitatile le fac acum pe data de 6 noiembrie, pe 7 noiembrie fiind sarbatoare.
Mi se inmaneaza biletul de eliberare cu data de 7 noiembrie, primesc 66 lei bani de tren pana la Sighet, un pachetel cu hrana rece si mi se spune ca nu cumva sa spun de unde vin.
Dupa aceasta sunt condus intr-o camera cu multe paturi goale, dar unde mai gasesc un tanar cu numele MOLDOVAN. Noul meu ortac de camera imi spune ca avusese un an condamnare in legatura cu revolutia din Ungaria. Expirandu-i pedeapsa, astepta ca a doua zi sa fie pus in libertate.

 Eu tot nu aveam incredere in aceasta eliberare, mai ales ca auzisem de atatea farse pe care le faceau acesti "domni" comunisti unora, special pentru a le zdrobi si mai tare sistemul nervos.
Astfel, de exemplu, doctorului Brancovici (un nume in radiologie) i se spune ca va fi eliberat. I se simuleaza formele de eliberare... A ajuns pana la poarta din afara cuprins de bucuria eliberarii. Dupa ce a calcat pe pamantul liber, a fost intors si reintrodus in celula.
Este de imaginat ce prabusire interioara se poate intampla in acest caz.
Eu? Ce ironie! Mi-am zis: daca-mi fac si mie una ca asta, arunc cei 66 lei la tineta. Asta da razbunare!
Asa ca a doua zi -7 noiembrie- la ora sapte ne-am indreptat cu gardianul spre prima poarta unde s-a inscris ceva intr-un registru. Cand am ajuns la poarta a doua gardianul ne intreaba daca cunoastem Bucurestiul...

Ne explica sa mergem pe jos pana dam de linia de tramvai. Ne-a intrebat daca avem bani de tramvai. Am raspuns ca nu avem decat banii de tren. Gardianul a tacut o clipa apoi ne-a zis : Nu-i nimic, spuneti casierului ca veniti de la Jilava -fiti siguri ca n-o sa va ia bani.
Am zambit in sinea mea de contradictiile indicatiilor primite la grefa fata de cele primite la poarta de iesire.
Astfel am facut primul pas in afara portii inchisorii.

De la Bucuresti la Sighetul Marmatiei

Am privit inapoi sa vad daca nu cumva alearga cineva in urma noastra ca sa ne intoarca.
Nu alerga nimeni.
Impreuna cu Moldovan mergeam la pas tacuti spre tramvai. Avem un sentiment ciudat de a nu se fi intamplat un lucru extraordinar. Aceasta -poate- si datorita faptului ca dupa atata vreme se estompase chiar si bucuria.
Nu ma puteam bucura suficient. Si apoi nu stiam daca mai am pe cineva acasa. Daca mai traieste mama si sora mea.
Am urcat in tramvai si ni s-a cerut taxa. N-avem... Venim de la Jilava. Asta se putea vedea bine pe fetele noastre. Casiera n-a zis nimic, intelegandu-ne.
Ceea ce m-a surprins cu totul in mod deosebit, a fost cand am auzit primul glas de femeie. Mi s-a parut atat de stranie, aproape ireala vocea aceea subtire si melodioasa....D-apoi cand am vazut primii copii, acesti oameni in miniatura de care uitasem demult-demult.
Am ajuns la Biserica de langa Palat, unde am intrat sa ne inchinam si sa multumim lui Dumnezeu ca totusi se pare ca suntem liberi.
Aici m-am desparsit de prietenul Moldovan care mi-a dat indicatii cum sa ajung la gara.

M-am urcat intr-un alt tramvai cu directia gara. De data asta nu mi-a mers chiar ca inainte. Cand am zis ca vin de la Jilava si nu am bani, mi s-a raspuns pe un ton cam apasat (o fi fost comunist) ca ei n-au dispozitii sa duca gratuit pe cei de la Jilava. Dar nici nu m-a dat jos din tramvai.
Ajuns la Gara de Nord pe care o vedeam pentru prima data si ma indrept direct spre casa de bilete de unde cer un bilet pentru Sighet...
Eram obosit si -culmea- blazat. Nu radiam de bucurie. Mergeam in necunoscut. Simteam imperios nevoia sa ma odihnesc.
Ma indrept spre sala de asteptare. Vreau sa intru, dar un cetatean postat in usa imi cere biletul de peron. N-aveam asa ceva. Mi s-a spus ca nu pot sa intru fara bilet de peron, dar daca sunt baiat destept... Ce voia sa spuna respectivul ?
M-am dumirit putin mai tarziu ca asteapta bani. I-am spus ca vin de la Jilava, dar pe asta nu-l interesa acest lucru...
Cu un sentiment de dezgust ma indepartez de sala de asteptare si vazand un gardian, ma indrept spre el si-i spun ca vin de la Jilava, sunt bolnav si trebuie sa ma odihnesc, iar tren nu am decat diseara.
Omul a fost intelegator si m-a indreptat spre punctul de Cruce Rosie din gara.
Acolo o asistenta m-a introdus intr-o camera cu mai multe paturi si mi-a oferit un pat pe care m-am intins imediat

Eram atat de blazat incat aproape nu mai faceam diferenta intre patul acesta si cel de la Jilava, nici faptul ca vad cum oamenii se misca liberi, nici macar faptul ca pot sa ies din camera si sa merg la tren.
Seara ma urc in tren si ma asez intr-un compartiment cu alti oameni.
Desi se putea vedea vadit -pe mine- ca vin de undeva de pe alte taramuri, nu m-a luat nimeni in seama sa ma intrebe de unde vin. Dar nici eu nu i-am luat in seama,
Asist la discutii anoste, stereotipe, dupa care am adormit. Adorm cu gandul pe cine voi gasi acasa.
Era un drum lung si plictisitor. Parca de cand lumea eram pe tren. Am mai facut si o intrerupere de mai multe ore in Beclean.

La Sighet ajung in noaptea urmatoare cam pe la 1 sau 2.
Ma dau jos din tren, vad gara care nu stiu daca mai semana cu cea lasata in urma cu vreo 10 ani.
Zaresc o cismea. Ma duc sa ma spal pe fata, pe ochi, ca sa ma trezesc mai bine, am ajuns -doar- in orasul meu.
Ce puteam face la ora 2 noaptea?
Sa ma duc acasa?... As fi mers in necunoscut. Iar daca gaseam pe cineva la miez de noapte s-ar fi speriat de mine. Asa ca mai bine m-am intins pe o banca in sala de asteptare si am dormit pana dimineata. in zori m-am trezit, m-am primenit din nou cu apa rece de la cismea si am luat-o incet pe drum spre casa.

M-am gandit ca totusi ar fi bine sa aflu ceva despre ai mei inainte de a sosi acasa.
Cunosteam o familie care banuiam ca locuieste tot acolo si aceasta era tocmai in calea mea...
Bat la poarta. Vine un domn batran, dar cunoscut. Cand ii spun cine sunt, tresare de bucurie si ma imbratiseaza. Astfel aflu ca mama si sora mea traiau.
Cand ajung aproape de casa intalnesc doua doamne care veneau in sens invers - spre oras.
Una din ele mi se pare a fi sora mea Viorica.
Persoana respectiva ma priveste mai atent si dintr-odata aud un strigat: Aurel!
Era Viorica ce cazu in bratele mele imbratisandu-ma. Urmeaza intrebarile si incredibilul nepotolit, dupa care sora mea, adresandu-se celeilalte cu care venise, o roaga sa mearga la birou unde lucra Viorica sa spuna ca fratele ei Aurel s-a eliberat si se intoarce cu el acasa.

Nu mai stiu ce am putut vorbi cu Viorica pana acasa. Cert este ca i-am spus sa o pregateasca pe mama pentru a nu face un soc de bucurie.
Lucrurile insa s-au precipitat rapid. Ajuns in fata portii, mama fiind in curte, Viorica intra si-i spune :
-Mama, a venit un om cu vesti de la Aurel.
Mama s-a repezit la poarta si cand a dat cu ochii de mine era sa se prabuseasca intr-un hohot de plans. Ara prins-o in brate si ea a continuat sa planga privindu-ma si imbratisandu-ma.

De unde aveam sa stiu ca numai peste doua saptamani, insotit de doi gardieni voi face drumul inapoi ?
Intai domiciliu obligatoriu pe Baragan, apoi lagar la 9 Culme, apoi securitatea de la Baia Mare, din nou condamnat la 25 de ani munca silnica si iarasi la Aiud pana in anul 1964.

Aurel Visovan
01 septembrie 1997

sursa: http://www.procesulcomunismului.com