ULTIMA PARTE
- Nimeni nu mai vorbeste!
incremenesc, dupa obicei. Glasul a rasunat indaratul
meu, sade cu spatele spre spatele meu, insa ii cunosc cozoro-
cul sapcii proletare, ii stiu barbia in corn de rinocer, ii vad
uitatura, dintr-o data galbena. Dar glasul, glasul:
CINE VORBESTE VORBESTE O SINGUR DATA!
Ma desert din putrigai.
Dupa obicei, a incremenit in cercuri concentrice cafeaua
din ceasca, a ramas suspendata picatura dupa scufundarea
bucatii de zahar, fumul tigarii s-a oprit in 8 culcat pe gatul
consumatoarei din stanga, o bestie, o bandita odioasa, una
din alea care se reguleaza cu ta-su, o obliga pe fi-sa sa se
prostitueze, iar in pauze sa manance direct din treuca,
cunoastem noi la oameni si, judecind dupa bratara de platina,
fura prin tramvaie, asculta Europa libera si ii miroase gura a
hoit - dar lasi, ca.
Dupa obiceiul ei, chelnerita a incremenit cu tava scapata
din mana, insa nici tava, nici cupele cu inghetata, nici macar
paharele cu apa nu cad - e o mare bandita dusmanoasa, pune
cianura in prajituri, cantarida in inghetata si ricin in rest, ca
dupa aceea sa pretinda in mod nerusinat ca dusmanul de
clasa, chiar in clipa asta se gandeste ca lasi, ca scapa de
mania poporului muncitor, crede ca, daca ranjeste tot timpul
si da din tate si din buci, il insala in continuare, imbrobo-
dindu-l, insa noi stim ca-l uraste din inima si, pe sub mana,
il sapa, saboteaza, otraveste, nu doar trupul, ci si sufletul
cinstit care vrea sa construiasca. Dar lasi, ca.
A inlemnit si chelul de vis-a"-vis: paharul cu sirop de
zmeura la buze; pe piept, pancarta:
CINE VORBESTE VORBESTE O SINGUR DATA!

Banditul, bestia banditeasca, daca mi-as pune mintea,
daca mi-as scotoci memoria, as da de el, daca nu la Pitesti,
atunci la Jilava, Gherla, Aiud, Ministerul de Interne, langa
Palatul regal, putrigaiul putrigaiului de reactionar si de chel
- ar mai fi el chel, azi, daca atunci ar fi vorbit?, fiindca cine
vorbeste vorbeste o singura data, nu exista o a doua oara, i
le-ar fi bagat pe gat, cu tot cu suflet, apoi la Jilava, cand
invers, vorba, nevorba, tot i-ar fi pus in tampla revolverul,
sau pistolul de abator cu care Iamadi Tiganul executa in
Valea Piersicilor, nu face zgomot, nu improasca sange, e un
mijloc de productie, curat - cum sa vorbeasca, oricum, daca
vorbeste, lasi, ca.
imping cat pot mai mult scaunul, ajutindu-ma cu doar
capatul de sus al picioarelor mele si atunci, minune: fumul
de tigara paraseste gatul putorii din stanga, serpuieste in sus,
spre tavan, cum serpuieste curva de chelnerita cu cianura ei
si cu tava ei mereu cazinda, dar fara sa dea de pamant,
bandita, ii pute gura cand asculta Europa libera si-si suge
lingurita pan-la radacina, in timp ce cantareata cheala da ore
de si chiar indrazneste sa se ridice fara voie de sus si sa se
fataie, dupa tot felul de scrumiere.
Eu, nu. Eu nu, nu, nu. Nu pot, n-am voie sa ma. Acolo
era simplu de tot, nu ne ascundeam de spectatori, ba chiar
rolul lor acesta fiind, sa vada, sa asiste, sa simta mirosurile
lipadate di banditi, putrigaiul, intru renasterea omului nou,
reedui, dupa cum rolul nostru era de a le arata spectatorilor,
in noi, viitorul luminos al lor, sa-i asiguram ca are sa fie tare
usor sa-i golim si pe ei di putrigai, daca nu pun singuri mana
sa se reedui - sa nu-si inchipuie ca scapa.
Din fericire, inseparabilul, cum mi-am botezat imper-
meabilul, se afla, ca de obicei, in servieta - chiar azi, in plin
iulie de Bucuresti. Tot acolo, in servieta, jurnalul cu mica lui
publicitate, pe care trebuia sa-l, sa o, bind trei cafele, fumind
zece tigari, cat sa aflu cine-a mai murit si cine cedeaza ce,
poate ca azi dau de un cedator de gamela, i-as ceda cu drag
dreptul meu la lingura si-am fi chit, fara intermediari.
Pentru inceput, ziarul, cu tot cu mica lui, strecurat iute
printre scaun si pantaloni, ca sa nu ramana urme vizibile -
cele olfactive nu vor mai avea timpul; apoi inseparabilul pus
pe umeri, pentru ca atunci cand ma voi ridica, sa acopere
locul si repede-repede, sacrific intreaga bancnota de zece lei
pentru o singura cafea aflata pe drum, ziarul la loc, in
geanta, sul, si usa, cu mersul meu de compas, tinindu-mi
respiratia, de parca ei, nu eu - dar lasi, ca.
Din pragul cofetariei o iau ca de obicei, spre dreapta.
Dupa trei pasi ma opresc, inconjur bastonul infipt in
asfaltul inmuiat de caldura si pornesc in sens invers: el imi
cunoaste drumul, ma asteapta la cotituri, ma aflu in punctul
din care, pe la stanga, fac cu 856 pasi (de ai mei) mai mult
decat pe la dreapta, el ma asteapta peste tot si chiar daca i-ai
implantat un glonte in ceafa, acum douazeci de ani si cat o
mai fi, i-au ramas sapca, barbia si nimeninuvorbeste cu care
ne bantuie el, tac eu - de treizeci de ani.
De la farmacie traversez si o iau indarat, pe trotuarul
opus, fiindca nu conteaza economia de pasi, el ma pandeste
si pe lungitura si pe scurtatura, iar afara nu mai conteaza cum
conta inauntru, unde ti se smulgeau toti zeceleii din gingii,
pentru nimica toata, pentru neasistatori, ce simplu era acolo,
nu trebuia sa-l porti cu tine, pe sub inseparabil, lipit de
pantaloni, intr-un iulie de Bucuresti, il rezolvai pe loc, plecat
de la cofetarie, pacat de cofetarie, trebuie sa fie a cincea in
acesti ani, cea mai linistita, cea mai curata, nu se prea gasea
ce comandau altii, eu ma multumeam cu ce era, iar chelne-
rita, ce femeie, ce inger, nici la inceput de tot, nici mai in-
coace nu s-a speriat de mutra, o fi oarba, bandita, dar lasi ca.
Ca de obicei ma asteapta in fata blocului, pe trotuarul
din fata si imi striga in spinare:
- Cine vorbeste vorbeste o singura data!
Stiu, cum sa nu stiu? il stiu, cum sa nu-l stiu: nas carnos
si in sa, barbia in galos, inconfundabila, dar mai ales glasul,
cel care opreste lumea in zorii primei zile. Judecind dupa
mine care n-am primit nici un glonte in ceafa, ar trebui sa
aiba acum in jur de saizeci de ani insa el a ramas la cei vreo
patruzeci de la executie si nici acolo, ci mai tinar si la trup
curat, vorba cantecului, in momentul Pitesti, asa ca, ajuns
acasa, spal bine-bine strachina - tot n-am gasit o adevarata,
o autentica gamela - o depun pe dreptunghiul de musama, in
mijlocul camerei - in capul mesei, ca sa fiu vazut de toata
suflarea, imi scot pantalonii, chilotii, ii curat bine-bine in
strachina si, pentru ca nu pot ingenunchea cu adevarat, din
pricina genunchilor, ma intind pe burta, ma ridic in puterea
bratelor - numai de m-ar tine, in ultima vreme am neglijat
flotarile.
- Luati, mancati, acesta este trupul meu!
Bratele imi tremura dar nu ma tradeaza, imi coboara
trupul deasupra potirului. Mananc trupul meu. Ca de obicei,
prima inghititura tasneste inapoi, respinsa de un resort aflat
pe undeva prin genunchi, daca nu cumva in degetele
picioarelor.
- Omul este cel mai pretios capital!, ma incurajez, ca de
obicei, la prima incercare nereusita si reiau cu sfintenie ceea
ce imi scapase pe jos, adineauri.
Ca de obicei, nu merge din primul foc. Asa ca trec la
cel-mai-pretios capital, la culmile-luminoase; la tara-ca-
soarele-pe-cer - in zadar. in zadar apelez la vointa din toata
inima de a ma lepada de putrigaiul burghez, mistic,
banditesc; in zadar doresc fierbinte sa azvarl si ultima-masca
pentru a deveni om nou in societate noua, uite-asa, vertical,
pe orizontala ruinurilor vechii societati explotatoare; in
zadar imi spun ca numai astfel voi deveni liber, daca voi
intelege necesitatea - trupul nu ma asculta, trupul nu-mi
primeste trupul, ba chiar continutul din potir creste, creste,
ornat cu spuma.
Cer un ragaz - mainile, numai ele sunt de vina, s-au
dezobisnuit de flotari deasupra gamelei - dupa care voi lua
totul de la capat. Si voi reusi sa ma reeduc, in fine.
Ma ridic in picioare pe masa, ca sa se aseze ceea ce va
mai fi ramas. Nu ma lasa: e aici, indaratul meu - striga cu
glas de tunet:
- Scrie tot!
Ma azvarl la loc, pe burta, cu capul scufundat in gamela
pe care inca n-o am, dar merge si din strachina. Acum, da,
merge. Cu oarecari poticneli - reeducarea se face doi-pasi-
inainte-un pas-inapoi - urc si urc spre culmile cele mai inalte
ale comunismului biruitor la sate si orase, pe-a cincea parte
a globului, uniti-va.
Am ispravit. Ling bine strachina. Ling bine musamaua.
Ling bine-bine barbia (floare la ureche, cu a mea - dar daca
as fi avut o barbie ca a lui?), apoi varful nasului (sunt
printre foarte putinii care pot sa o faca). Acum sunt gata, pot
sa trag in piept aerul tare al inaltimilor.
El, aici, la doi pasi indaratul meu. E multumit, stiu.
O sa-mi stranga mana cu mana dreapta, cu stanga o sa ma bata pe umar.
"Brava! Brava, mai aista! Si-acum treci la masa ceea si scrie - dar scrii tot!"
Cobor, ma asez la masa, iau prima foaie de hartie aflata la indemana - scriu:
"Subsemnatul bandit Pop Cutare"
"Dar scrii tot, auzi, tu, mai?" - imi sufla fierbinte, in ceafa.
Nu ma intorc - de ce m-as intoarce? Ca sa aflu al cui e glasul?
Asa ca scriu Tot.
Eu, subsemnatul bandit fratele vostru si impreuna cu voi
partas la suferinta si la imparatia si la rabdarea care sunt
intru noi fost-am pe insula ce se cheama Pitesti pentru
la-inceput-a-fost-Cuvantul si pentru mantuirea Voastra duh
am fost in acea zi de duminica si am auzit in urma mea glas
mare de trambita:
- Ceea ce vezi scrie in Carte si trimite departe!
Eu, subsemnatul bandit fratele meu m-am intors ca sa
aflu al cui este glasul ce vorbea cu mine si am vazut. Si am
scris. Am scris Carte si am trimis si am vazut ca este bine in
Jumatate si atunci am zis: Ou sa se faca! - si s-a facut si am
vazut ca e bine si era intiia zi de la sfarsit.
- Esti ne-bun! Un nebun de legat care-si pune delirul pe
hartie si-l trimite bestiilor de capitalisti - nebunie curata!
Nebun, dar nu dezinteresat, ia spune, ma banditule, cati
dolari ai primit? Cati arginti ai capatat, Iuda? Pentru juma-
tatea de nebunie avem noi tratament, tu stii bine ca avem, dar
pana atunci, sa ne spui sincer: unde-s celelalte exemplare?
Stim, noi stim totul: Primul exemplar i l-ai dat bestiei de
Saptefrati; asta, pe care-am pus noi mana, dupa intensitatea
indigoului, pare sa fie al treilea, al cincilea, daca nu chiar al
saptelea - unde-s celelalte, cui le-ai difuzat clandestin?
Nu. Eu sunt Pop, fratele meu, acela care bate la masina
un singur exemplar, direct al treilea - daca nu chiar al
saptelea - cel ce vine dupa mine a fost inaintea mea.
- Nu. Care, celelalte?, zic.
- inceteaza cu simulatul, fac meseria asta de patrujde
ani, cunosc la nebuni, vad ca prin sticla cine-i, cine nu-i -
nebun ai fost cand ai scris si difuzat clandestin calomnii la
adresa regimului nostru si a organelor noastre, dar acum,
cand incerci sa scapi de mania poporului, nu esti, te cunosc
de treijde ani - asa ca, inainte de a-ti impusca un mic
tratament, ca la Numaru1 9, o sa te judecam si o sa te
condamnam pentru crima de omor!
- Nu, zic. Care omor?, zic.
- "Ceteaza cu simulatul - omorul de care te-am iertat acu
treijde ani - noi am fost gentili cu tine, am trecut cu vederea,
oameni suntem, ca intre ai nostri - si tu uite ce ne-ai facut, bestie!
- Nu, zic. Ce v-am facut?, zic.
- Cum ce ne-ai facut? Asta! - zbiara Spelbul si bate
cu palma in teancul de hartie foita de pe birou. Cand iti
spun ca esti nebun, nebun!, nu pun un diagnostic psihiatric,
ci unul psihologic.
- Nu - care, psihologic?
- cum de-ai indraznit sa De unde mai ai puterea sa
deschizi gura, ba cacat cu ochi!? Nimica ce esti tu! Cum
de-ai miscat in front?, de ce-ai calcat intelegerea?, cum
de-ai scris si-ai difuzat asta?
- Nu - care, asta? Asta a devenit aceea - si de aceea, zic.
- inceteaza cu jocurile de cuvinte si cu bancurile tale
nenorocite, nenorocitule! Uita-te-n oglinda, sa te vezi - ca sa
nu mai faci bancuri! Si sa nu te mai atingi de asta Numai
un nebun, un smintit, poate sa faca asta! Numai un sinucii
- Care sinucigas? Din contra.
- Din contra contrei, banditule! Ce-ai comis tu e o
- o crima: am vorbit.
- Nu numai ca ai vorbit, bestie cu chip de om, dar ai si
scris! Ai scris asta! Mai mult: ai difuzat - si, de parca atata
n-ar fi fost de-ajuns, ai trimis acolo, dincolo, la ei! Si ce-ai
trimis, ticalosule, vanzatorule de tara: calomnii, minciuni,
inventii de la un capat la altul! Cum am zis: delirul unui nebun de legat!
Spelbul este tot atat de spelb ca si in urma cu treizeci
de ani. El nu imbatraneste, nu intinereste. El exista vesnic; el este.
- De ce-ai vorbit, pocitanie, de ce-ai incalcat consem-
nul? Fiindca arati ca dracui? Fiindca sperii omenirea cu
mutra asta - dar ia spune, aratare, cine te-a facut sa arati in
halul asta: eu? Vreun alt lucrator al Ministerului nostru? Nu!
Frate-tau te-a pocit! Te-ai mutilat tu insuti - ai uitat ca noi
te-am trimis la spital, fiindca te desfigurai singur? Ai uitat ca
te-am ingrijit, am bagat in tine medicamente de import, ca
te-am facut om la loc - in fine, am incercat noi, dar daca
interesatul nu vrea si nu vrea Si ai uitat, bestie, ca noi, in
loc sa te bagam in boxa, cu alde Turcanu, ori macar cu
Calciu, te-am scos din lot, din loturi, te-am adus la bara
martorilor acuzarii?
- in aceea am scris jumatai
- Ce tot molfai acolo, ma? Deci, recunosti ca n-ai fost
obiectiv? Pai de ce, de ce n-ai scris totul, to-tul, daca tot
te-ai trezit vorbind? De ce n-ai scris a-de-va-rul? Sa-ti spun
eu de ce: din cauza hidoseniei - de care numai tu esti respon-
sabil. Nu te-ai putut reintegra societatii, dupa liberare: tu si
numai tu esti de vina ca taica-tau te-a trimis la plimbare - si
din cauza lui frate-tau; sanchi, lo-god-ni-ca, ta Verdesoaia
ti-a dat papucii, de alte femei nu te-ai putut apropia - le
inteleg foarte bine, si pe mine, barbat, care am vazut atatea,
ma sperii, dar o biata femeie? Iata explicatia urii, a veninu-
lui adunat, venin pe care l-ai varsat pe hartie, sub forma de
inventii, minciuni, calomnii. Dar spune, pocitanie: de ce,
timp de treizeci de ani ti-ai putut tine gura, ti-ai vazut de
nenorocirea ta, te-ai acceptat asa cum erai - si, dintr-o data...
ce s-a-ntamplat anul trecut, ce a provocat asta?
- Anul trecut am implinit cincizeci de ani.
- A! Si ti-ai facut cadou de aniversare, asta! ai ajuns la
concluzia ca, dupa cincizeci de ani, omului i se uraste cu
libertatea?
- Am implinit cincizeci din care am tacut treizeci.
- Trebuia sa taci pana la moarte! Despre asta nu se
vorbeste! Despre asta se tace - doar ai semnat doua anga-
jamente, primul, in "57, uite-l! dupa ce am lichidat afacerea;
uite-l si pe-al doilea, din "64, cand te-ai liberat. De ce nu
le-ai respectat, ma?
- Le-am respectat. Am tacut. Pana la moarte.
- Ia lasa-ma cu figurile tale de stil si inceteaza cu
simulatul, eu decid cand esti nebun si cand ba, cand esti mort
ori cand Raspunde, pocitanie: ce, cine te-a impins sa
vorbesti? Cine te-a indemnat sa scrii asta? Dar ce-ti mai
lipsea? Ce voiai mai mult? Bani? Ce sa faci cu ei? Dolari?
Dar nu stiai, tolomacule, ca cei de teapa ta au doua drepturi
- unu: sa taca, doi: sa moara!? Pai, nu stiai ca noi nu dam
drumul din tara - deci, din mana - celor implicati in afacerea
Pitesti? Adica in asta? Asta e secret de stat! Si chiar daca
printr-o minune, ai fi ajuns dincolo, la ce ti-ar fi folosit
dolarii primiti pe asta? Doar daca te-ai gandit sa-ti faci
operatie estetica. Ar fi o idee, fiindca arati ca
- Cum arat-ca?
- Ce dracu, ti-am mai spus! Dar sa revenim: stim, deci,
bestia de Saptefrati a trecut dincolo un exemplar, primul.
Dar mai stim ca in momentul vizitei lui la noi asta era deja
scrisa, suntem perfect informati. Asa ca stim: inca inainte de
vizita lui, acum trei luni, nu ai avut nici un fel de contact cu
el - suntem informati, nu nega; in plus, el a fost surprins,
aflind ca tu ai comis asta. Asadar, nu el, bestia, te-a indem-
nat. Dar chiar daca el este autorul moral, nu e mai putin vino-
vat si rau au facut tovarasii de la Externe ca i-au dat viza de
intrare. Si ce daca avea cetatenia franceza, fata de noi tot
vinovat era: parasise el tara in mod clandestin? Parasise. Ne
improscase el cu noroi la Europa libera - in fine, nu direct,
dar nu ne insulta pe noi, cand ii lauda pe ceilalti? Nu trebuia
sa-l lase sa ne intre-n tara. Ori, daca tot l-au lasat, sa-i fi
aranjat o chestie cu trafic de aur, ceva cu un baietel-
poponetel, la hotel - si ce daca-i insurat?, a venit la noi, la
adevarata vocatie - n-ar fi fost greu sa puna laba pe domnul
Saptefrati si sa ni-l dea noua pe mana, sa-l invatam minte!
Fiindca el, bestia, a plecat cu primul exemplar! Cand apare, dincolo?
- O fi aparut de cand m-ati
- Ce te-am, rahat cu ochi!? Te-ai, singur, pocitanie!
Criminalule, care ti-ai omorit fratele!
- Care frate?, zic
- Care frate! - cum: care frate ? Avem noi mijloace
sa-ti improspatam memoria! Cat timp ai tacut, am tacut si
noi, te-am lasat in pace. Dar acum, ca te-ai legat singur la
cap, te ajutam noi sa-ti provoci durerea de care duceai lipsa.
- Nu duc lipsa, nu-mi prisoseste.
"Treizeci de ani", zice Spelbul. Dupa spelbenia lui,
nimic. insa dupa cuvinte - daca nu mi-ar fi spus, nu mi-as fi
dat seama cum trece timpul. N-as fi stiut ca timpul trece.
Un fel de a vorbi. Nu trece. Nu sta, este.
Ba nu: timpul isi vede de de treaba lui de timp, locul insa
nu se clinteste. Chiar daca nu ne mai aflam chiar in aceeasi
luna si nici boxa, la Numarul 9. Acolo-i acolo.
Crede ca ma sperie cu Numarul Noua. Sa se sperie pe
sine cu Patru Spital.
Bivolul zice, pe doua voci, simultane:
- Daca te mai automutilezi, te
- Daca nu spui unde sunt
bag la furiosi, sa te mutileze ei
celelalte exemplare, te bag
la furiosi, sa te faca ei sa
spui.
Bivolul Unu este cu treizeci de ani mai tanar decat
Bivolul Doi. Si:
imi taie unghiile - degeaba;
Ma leaga de pat - degea-
imi pune manusi de piele -
ba: tot nu ma scol; ma baga
degeaba; imi pune catuse, ma
in Camasa-lui-Cristos - de-
incuie de pat - degeaba: daca
geaba: tot nu ma misc; ma
nu pot sa ma autodemasc dina-
alimenteaza cu tubul - nu
fara spre dinauntru, ma auto-
ma opun; imi face clisma -
demasc dinauntru spre afara,
sa-mi faca; imi face injectii
cu dintii
cu Romparkin - tot tremur,
de-mi sar dintii.
Bivolul Unu este cu trezieci de kilograme mai bivol
decat Bivolul Doi. Si:
- Daca da/nu, noi n-o sa/o sa
- Daca-ti mai musti obra-
te si-atunci o sa te,/n-o sa te,
jii pe dinauntru, te dau pe
pana scoti celelalte exemplai
mana dentistului, sa-ti
scoata el gargaunii si
exemplarele
Bivolita, in schimb, Una:
-'izda ma-ti da hidosenie, de nu recunosti cinstit ca
la-ncheta ca unde-s 'lealalte 'ti triplez doza, baga-te-as in
ma-ta de bandii si criminai, pai spui tu, ba, "re-ai al dracui
cu ma-ta si cu tac-tu, nu numai locui de le-ai pitit, spui si
laptili de l-ai supt de la tata curvii de ma-ta-n cur, ca n-oi fi
tu marele zmeu, de sa ne rezisti noo - noo, ba?! - sa rezisti la
tratament?, pai crezi ca esti primui de te-apuci sa-mprosti cu
noroaie-n politica partidului nostru, "re-ai al boalelor sa fii tu
da vandut pe treijide-arginti, cari te legi de tovarasul nostru
drag si roman de-al nostru, care tu, ma boanghena ori jidane,
ori ce-oi fi da ve-ne-tic, care ne vii aciia, pa cap, da si ne
vinzi tara!
Rata este numai pe jumatate rata, cealalta nu spun cum
este ea, secretul meu si-al ei, tie-o Dumnezeu:
- Casca gura - inca, inca!
'Nghite-le - inca, inca! Si-acum
da sa-ti vad gura - inca, inca!
Ridica limba, sa verific! inca,
inca! Mut-o la dreapta, sa veri-
fic! La stanga - inca, inca.
Asa-asa - si-acum sa vezi
tu ce patesti de la pastile, de
pastilele si casetele, sa
nu spui lu tanti ca unde-ai pus
vezi ce pateste ea, daca o
hartiile
prinde Bivolitoaia cu
ele-n san si in buzunarul
de la piept al halatului -
de fiecare data
de fiecare data vreau sa-i spun sa mi le chiar dea, chiar pe
toate, la mine nu mai conteaza niste amarate de pastile, dar
ea, acasa la ea, cu barbat si copii? - de fiecare data vreau
sa-i multumesc, insa Rata ma tine tot timpul ei cu gura - mea
- cascata, cu gura plina de apa, si iar cu gura cascata -
pentru re-control si pleaca iute, prea iute pentru mine care nu
gasesc cuvantul multumesc - i-as multumi din ochi, dar ea nu
mi se uita-n ochi; i-as multumi, zambind, insa as speria-o: ar
crede ca Pocitania ranjeste, vrind s-o muste - are dreptatea
Bivola: obrazul nostru e demascat si pe dinauntru si pe
dinafara, pana la os.
Spelbul care nu imbatraneste niciodata imi pune
dinainte, pe Masa-Neagra, un dosar continind in total doua
file dactilografiate:
- Citesti asta, pana o inveti pe de rost, diseara te prezinti
la proces, ca martor al acuzarii. Depui numai ce scrie acolo,
daca vrei sa scapi de condamnarea la moarte. inveti si turui,
nu-ti fie frica de intrebari, de precizari, judecatorul e omul
nostru, a invatat si el rolul incredintat - ai auzit de Petrescu?
Astuia ii arati un deget si stie ce replica sa declame
Procesul e o piesa de teatru, cu totii jucam in ea, unii pe
scena, altii in culise, in fosa sufleurului, in sala, pe ultimul
rand de scaune Daca n-o jucam cu totii, ca ceasul, vai
si-amar de noi toti. Ai inteles?
- Da. Da, sa traiti.
Sa traiesc; sa invat bine-bine. Si, pentru ca nu am nevoie
decat de o singura repetitie, Spelbul ordona sa mi se dea o
portie dubla de fasole cu jumari si, in plus, sa fiu dus la baie.
Cam pe la vremea stingerii, sunt scos, cu ochelari de ancheta
pe ochi, urcat in curtea interioara de la Interne (ma orientez
dupa trepte, zgomote, mirosuri), acolo urcat intr-o duba
necompartimentata, mi se spune sa ma asez pe o banca.
Dincolo de securistul asezat in dreapta mea, il simt pe
Stef, dupa respiratia de astmatic; dincolo de securistul din
stanga - sau poate dincolo si de dincolo, il stiu pe Mihai,
dupa bataiala (transmisa prin banca, prin podeaua dubei):
asa-i face, de la o vreme, piciorul drept - eu ii prezisesem ca
n-are sa se mai atinga de pian, decat pentru concertul pentru
mana stanga de Ravel, nu ma gindeam ca Dumnezeu poate
bate si peste picioare.
Si plecam. Si ajungem. Si stam, stam.
Vin doua perechi de pasi prin curtea asfaltata; soapte,
apoi un gardian din masina zice:
- Tu, ba! - si unul dintre noi e dus-condus.
Dupa o vreme, adus.
- Tu, ba! - altul pleaca, sade pe-acolo, revine, se aseaza
la locul lui.
Mie imi vine randul al cincilea. Dupa Mihai, dar inaintea lui Stef.
- Tu, ba! - o mana ma bate pe umar, apoi ma apuca de
cot. Scara, ba!, imi sopteste, eu cobor orbeste scara masinii,
doua trepte.
Jos, pe ciment, alte doua maini ma apuca de coate,
strabatem asfaltul, urcam alte trepte, un coridor, alt coridor.
- Stai!, zice un insotitor, in soapta.
- Atentie la depozitie, imi sopteste in ureche, glasul
Spelbului. Depui numai ce trebuie, altfel
- Da, sa traiti, zic.
Un prag. Simt ca am intrat intr-o sala. Un insotitor imi
scoate ochelarii, amandoi ma conduc, asa, orbit de lumina,
undeva; dinaintea a ceva foarte lat si foarte rosu.
O estrada, o masa invelita in rosu. indaratul ei, trei
securisti mari in grad; epoleti stralucitori, obraji bine
barbieriti, bine parfumati - ii simt de la locul meu. Un alt
securist, si el cu epoleti, dindaratul unei strane aflata in
stanga mea, zbiara, aratindu-ma - in primul moment ma
sperie, crezind ca la mine racneste.
- Priviti, Onorata Instanta si tovarase Presedinte, priviti,
aveti in fata dumneavoastra inca una din victimele acestor
sadici fanatici, fascisti criminali, care au executat orbeste
ordinul criminal al lui Horia Sima! Acela de a provoca
tulburari in locurile de detentie, torturind pe detinutii care nu
le impartaseau ideologia lor bestiala, ca sa arunce o umbra si
sa ponegreasca! Politica inteleapta a partidului nostru, asta
au vrut ei sa pateze, nemernicii, criminalii, fascistii! Priviti,
priviti in ce hal l-au adus pe un coleg de detentie de-al lor -
apropie-te, sa te vada Onorata Instanta.
- Nu-i nevoie, se vede foarte bine!, ma opreste epoleta-
tul din centru, desigur, Petrescu stiu de la Spelb: Alexandru
Petrescu ii judecase, inainte, pe timpul lui Carol al II-lea pe
comunisti si pe legionari; sub Antonescu pe legionari si pe
comunisti, apoi, dupa intrarea Rusilor in tara, ii judecase pe
anticomunisti (el fusese Judecatorul in procesul Maniu).
Acum era general, Petrescul!
- L-au mutilat, Onorata Instanta!, suferea securistul-
procuror. Acuzatul Turcanu Eugen, membru activ al
Miscarii Legionare, ca urmare a ordinului primit de la Sima,
l-a torturat pe martorul aici de fata, pentru motivul ca a
refuzat sa invete "Sfanta tinerete legionara"! I-a crestat, pe
amandoi obrajii, cu un obiect ascutit, Garda de Fier si zvas-
tica! Nu se mai observa in clipa de fata, nu pentru ca s-ar fi
vindecat, ci pentru ca imi cer iertare, Onorata Instanta si
tovarase Presedinte, dar sunt atat de revoltat Traim in
secolul al douazecilea! si, in secolul al douazecilea, acuzatul
Pop Cornel, membru activ si de seama al Miscarii Legionare
i-a sfasiat, i-a smuls martorului aci de fata obrajii! La
propriu, Onorata instanta! Cu dintii! Acuzatul Pop Cornel
i-a smuls martorului acuzarii, cu dintii, halci intregi de piele
si de carne de pe obraji si le-a Mi-e greu sa rostesc -
ajuns aici, securistul-procuror izbucneste in plans, isi scoate
o batista uriasa, isi sufla nasul, trompetind (ce zicea Spelbul,
ce zicea? ca procesul e o piesa, dar daca n-o jucam cu totii,
ca ceasul, dracui ne ia)), apoi isi sterge ochii, gatuI si,
printre suspine si horcaituri, continua: Va rog sa ma iertati,
dar Cum sa dai un nume unor astfel de acte? Barbare!
Salbatice! in secolul nostru, dragi tovarasi, al douazecilea!
Dar trebuie sa spun: datoria noastra, a celor care veghem la
bunastarea poporului, este sa-i spunem raului pe nume!
Pentru ca asemenea acte sa nu se mai repete! - acum nu mai
plange, acum fulgera cu bratul peste capul meu, spre boxa:
Acuzatul Pop Cornel, membru activ si de seama al Miscarii
Legionare, la ordinul lui Horia Sima, dupa ce i-a smuls
martorului aici de fata, halci intregi de carne de pe obraji -
ce-a facut? Le-a mancat! Le-a inghitit, dragi tovarasi! Carne
de om, Onorata Instanta si tovarase Presedinte! El, canibalul
legionar!!
Arata, peste capul meu, in dreapta. intorc si eu privirea:
in tarc, pe vreo patru banci: un securist, Turcanu, un
securist, Popa ?anu, un securist; in spatele primului securist:
Levinski; in spatele lui Turcanu un securist, dincolo:
Patrascanu, alt securist; un securist, canibalul Pop Cornel -
iata-l si pe Jubereanu, uite-l si pe Apolzan cel mare, asezati
in sah, securisti si detinuti.
Nu-l vad pe Gherman. Unde-o fi Titus Leonida? Dar
"Lacy" Reck? Dar Calciu, baiatul celuilalt bulgar, Goiciu?
Dar Fuchs, sionistul? Dar Balan - balanul? Daca apare
Apolzan care a picat tarziu, de ce va fi lipsind Balan, trecut
primul din seria noastra?
Securistul urlator si procuror urla-nainte, acum arata
Onoratei Instante si tovarasului Presedinte doua fotografii:
una a mea, dupa, cealalta a lui frate-meu, dinainte. Trag iar
cu privirea spre boxa: Turcanu priveste in podea - Doamne
Dumnezeule, dar nu poate fi Turcanu, Turcanu insusi sa se
uite la podea, ca un oarecare bandit?; Popa ?anu isi tine
capul in maini - Dumnezeule, dar ce I-ai facut lui ?anu,
de-a ajuns, el, sa-si tina capul in maini?; Nutti Patrascanu
priveste drept inainte; Pop Cornel, ca de obicei, tremura cu
falca atarninda
Unul dintre securistii insotitori imi da un ghiont:
- N-auzi, ma? Depune!
Si depun. Cu ochii la generalul Petrescu. Desi generalul
Petrescu incuviinteaza din cap la fiecare al doilea cuvant, de
pe la mijloc incep sa ma poticnesc, asa ca fur cu privirea spre
stanga mea: Spelbul imi sufla fara glas, dar inteleg dupa
miscarea buzelor. Si chiar daca mi-ar sufla cu glas
in timp ce ma apropii de sfarsitul depozitiei, imi spun
ca, dupa ce ispravesc de recitat poezia, am sa adaug si ceva
proza. De-a mea, desi nu personala. Sa-i spun Domnului
Presedinte Petrescu Alexandru ca, in privinta obrazului, este
o treaba de familie; apoi sa-l rog frumos pe Domnul
Presedinte sa-i dea ordin lui Pop Cornel sa se dezbrace de
camasa, de pantaloni - are sa aiba ce vedea: doar nu si-o fi
muscat singur bucile; sa-l rog frumos pe Domnul Presedinte
Petrescu sa coboare din ceruri si sa vada coastele lui
Patrascanu desprinse de sternum, pornind care incotro; sa
vada gura lui Apolzan - a, nu lipsa dintilor (lipsa obisnuita),
ci a varfului limbii - a propos de limba lui Apolzan: unde-o
fi, din boxa, Goiciu, directorul Gherlei? Dar Dumitrescu de
la Pitesti? Dar politicii Marina, Avadanei? Unde or fi alde
Kohler, Mihalcea, Chirion? Gardienii Ciobanu, Cucu,
Georgescu, Mandruta? Unde coloneii "recrutori pentru
Canal, Zeller si Duhlberger? Unde o fi generalul Nicolski,
"stapanul" nostru al tuturor? Unde Ana Pauker, ochiul lui
Stalin si unde colonelul Spelbeanu (e alaturi de, nu in boxa),
cureaua de transmisie?
Colonelul ma ajunge din urma pe coridor (inca nu mi-au
pus la loc ochelarii negri) si imi sopteste din mers:
- Bine, bine, ai depus bine. Te-ai cam incurcat la urma,
dar ai dres-o, bine-ai facut ca te-ai uitat la mine, sa-ti suflu.
Cum sa nu ma uit? Cum sa nu depun - bine? Cum sa
nu-mi sufle, nemuritorul colonel Sufleanu?
- Bine, bine, ai depus bine, imi zice el, dupa ce depun si
in procesul lui Calciu. iti dam drumul mai devreme.
- Sa traiti!, zic. Va raportez ca, din condamnarea de cinci
ani, am facut pana acum sapte.
- Mult a fost, putin a ramas!, se inveseleste Spelbuluianu
- apoi, serios: Ai uitat chestia cu frate-tau?
- Care, frate-tau?, zic.
- Sa nu fii obraznic cu mine, ca-ntorc foaia, zice. Si nu
uita chestia cu frate-tau, zice el ceva mai tarziu. Ne dai o
mana de ajutor intr-o mica problema si noi iti dam drumul
mult mai devreme decat
- Sa traiti!, zic. Va raportez ca din condamnarea de cinci
am facut paisprezece.
- Si cu-a branzii, cinspe!, se veseloseste colonelul
Spelbeanu, prietenul meu cel bun. Ti-am mai spus: mult a
fost, putin a ramas, azi-maine se da o amnistie, tu iesi, dar
eu? La asta te-ai gandit?
- Nu, sa traiti, la asta nu m-am gandit.
- Gandeste-te! Gandeste-te si la altii, nu numai la tine, egoistule!
Asa ca ma gandesc la bietul colonel Spelbeanu, ca
ramane, cand vine amnistia din '64 si eu ies, dupa
cincisprezece din cinci.
Zice tata, impingindu-ma cu pieptul spre usa:
- Nu trebuia sa vii aici, nu se face, aici e la ea, ti-am spus
ca m-am recasatorit, ce era sa fac, maica-ta s-a prapadit
imediat dupa aceea, socru-meu, popa, s-a dus si el - s-a dus
dracului familia noastra si casa si masa si tot. Dar ti-am scris,
in fiecare an ti-am scris, acuma tu pretinzi ca n-ai primit
nimic - pot eu sa fiu sigur ca chiar n-ai primit scrisoarea de
la mine? Si tu Zau asa, dupa ce lipsesti atata amar de
vreme si nu dai nici un semn si, hodoronc-tronc, debarci aici
pe neanuntate Si ce i-ai facut lui Vasile?.
- Care Vasile?, zic, eu sunt
- Atunci celuilalt, Elisav - ce i-ai ?
- Care celalalt? Eu sunt cela'
- Tu, el - nu-i tot aia? Va treziti dupa atata amar de timp
si, pe deasupra Macar sa-mi fi dat o telegrama, te-as fi
asteptat la gara, am fi vorbit acolo, despre toate. Si-acuma ce
ma fac eu - uite ce e, crede-ma: ea e bolnava de inima, daca
te vede cum arati
- Cum arat? Te-am speriat?
Nu raspunde. Repet:
- Te-am speriat?
- Da de unde! zice ea, razind, speriata. Numai ca
Atata timp, atata amar de timp, fara raspuns la scrisorile
mele Te-am asteptat cinci ani, cat ti-a fost condamnarea,
mai mult nu s-a putut, nu a fost posibil, intelegi Nu m-au
lasat, mi-au spus clar, ca daca nu o rup cu tine si nu ma casa-
toresc imediat cu altul, nu primesc post, asa ca Ce era sa
fac? Tu nu intelegi, voi erati acolo, dar macar erati asigurati
pentru ziua de maine, aveati casa, masa - dar noi? La
cheremul oricarui analfabet cu carnet rosu Ce stii tu ce am
ajuns noi, profesoarele de tara - nu mai vorbesc de invata-
toare. Carne de regulat pentru tovarasii din mediul rural! Nu
mai vorbesc de militieni, de presedinti si secretari, dar ulti-
mul brigadier de la crescatoria de porci intinde mina si ti-o
pune pe cur - asta voiai sa ajung, ca atatea alte colege de
facultate? Septel la dispozitia tovarasilor in deplasare?
Partenera la chefurile lor porcesti? Pai daca era sa ma fac
curva cinstita, ma regulam cu cine platea, nu dupa dosar,
doar cu tovarasii cu carnet de partid. Asa ca mi-am zis: daca
tot ma arunca la tara, atunci sa-mi iau barbat-pentru-la-tara:
m-am maritat cu un agronom, am cerut repartitie in acelasi
sat. Dar cinci ani incheiati tot te-am asteptat.
- Aritmetica ta e foarte dragalasa - si de ce m-ai
asteptat?, zic.
- De ce! - acum tu imi reprosezi? Cu ce drept? Cind ai
facut ce-ai facut, m-ai intrebat? Mi-ai cerut parerea? Nici eu
nu ti-am cerut parerea - de unde sa te fi luat?, cind m-am
maritat si am facut un copil; am o fata de cinsprezece ani.
- Bine Iulia, dar nu-ti reprosez.
- De ce-mi zici Iulia? Eu sunt
- Stiu cum sa nu stiu cine esti?
- Daca stii, de ce-mi spui: Lena? Pe fiica-mea o cheama
Lena - dupa Lena Dumitriu, roscata, o mai tii minte? A murit
de cancer, in ultimul an de facultate, asa ca
Asa ca.
Ce clare erau lucrurile in inchisoare, fiecare la locul lui,
aici insa se muta tot timpul, schimba locurile intre ele,
dispar, apar - greu, greu; trebuie sa fii mereu atent unde pui
piciorul, cum intri, cum iesi pe usa (trebuie sa apesi clanta)
si mai ales, mai ales oglinzile - nu vorbesc de mine, eu
totdeauna m-am impacat cu ele: de fiecare data cand l-am
chemat, a venit, uneori mai tarziu, alteori mai prea tarziu, dar
a venit, chiar daca e nu ma duc spre el, ceea ce este curata
iluzie optica: eu, in oglinda, deci doar eu ies in arena, atunci
cand Turcanu ordona:
- Ia, mai, fratii Pop: ia treceti acolo, la mijloc si trage-
ti-va voi o dimascare exemplara! Ca-ntre gemeni! Pan-la os!
Pana la os in arena intru mantuirea celor cu inca indoieli
in privinta justetii cauzei pe culmile cele mai inalte ale noii
societati tara clase exploatarea omului de catre deosebire
sex-varsta-rasa ma intredemasc cu foarte adanca hotarire de
reeducare cu foarte multa bucurie fara de margini foarte inalt
avant revolutionar frateasca dragoste de om si ingerii
aproape fata de cei aflati in incomoda si cu totul provizorie
pozitie de asistare care n-or fi ei, asistatorii, mai ai dracului
decat noi, sa refuze bunatate de reedui si lepede de putrii,
asa ca pre multi mantuim noi la Pitesti si in urma bunelor
rezultate Turcanu ne trimite la Targu-Ocna, sub ordinele lui
Patrascanu insa targocnenii banditi au fost banditi au ramas
putrezi pana-n maduva si de boala si de batranete ca ei
refuza sfanta reeducanie daca noi nu le restituim medica-
mentele pentru bolile si batranetele lor ei declara greva
foamei se sinucid in masa si dupa ce Virgil Ionescu isi taie
vinele si dupa ce in duminica aceea se atarna cu totii de gratii
si zbiara ca nu stiu ce le facem noi si aud si spectatorii si
judecatorii si chiar arbitrii de pe terenul de fotbal vine
procurorul si-i spune ca la el la Targu-Ocna nu tine chestia,
ca a rasuflat in tara si circula zvonuri dusmanoase riscam sa
ne dea la Vocea Americii asa ca sa facem bine sa ne
intoarcem la baza cui ne are.
La Pitesti.
De acolo Turcanu vrea sa ne trimita la Canal ne ducem
dar nici acolo nu tine chestia rasufla la Vocea Americii tot
felul de zvonuri dusmanoase asa ca plecam la Gherla unde
Popa Turcanu ajunsese inainte si pusese stapanire pe
inchisoare dar cu Turcanu al nostru nu tine chestia asa ca pre
multi mantuim noi dupa metoda Turcanu la Gherla sunt
arene frumoase cu public fierbinte asistator mai ales in
camerele 99 si 101 de la etajul III dar nici in altele mai mici
nu ni-i rau si rusine repurtam succese de seama in munca
noastra de zi cu zi favorizate de faptul ca detinutii fusesera
deja initiati in Aristotel deci stiau ca ori se reeduca ori cale
de mijloc neexistind asa ca mai intii venim unul pentru
celalalt apoi venim unul pentru asistatori ne mantuim intr-un
elan general si cubizator devenind oameni de maine vajnici
constructori a societatii cel mai inalt comunism biruitor si la
sate pe intreg pamintesc liberat de opiul lanturilor robiei de
veacuri de la oras si sate pe a cincea parte din traiasca
prietenia de veacuri romano-sovietica pe culmile cele mai
viitoare caci Noi suntem tineretul si-al viitorului copii
hei-rup si Acest cantec tineretul va cantaaaaa va cantaaaa va
canta Acest cantec nimeni nu-l va sugrumaaaaa sugrumaaa
sugruma si infruntind furtuni spargem munti in pumni lupta
noaaaaaaaai.
- Bestia de Saptefrati, cat rau ne-au tacut, de ce, domile,
de ce sa ne faca el rau noua, nu suntem cu totii romani?
Si-atunci de ce da el in noi, care nu mai suntem ca pe
vremuri, tarcati de tot felul de olteni barati, evrei, ovrei,
jidani si alte nationalitati, cum zice bancul, pai spune si tu,
ca mai stii cate ceva, dar nu le stii pe dinauntru, crede-ma pe
mine, ca ma cunosti de-atata vreme, pe timpul ala, daca erai
roman, la munca de jos cu tine!, la treburile cele mai grele si
mai periculoase si mai prost platite, toate posturile de con-
ducere erau ocupate de ei, domnule, pe locul intai, evreii, nu
ca fac ura de rasa, dar, domnule, tara noastra se cheama
Romania - si cine-o conduce? Nu vorbesc decat de sectorul
nostru, Internele - cine s-o conduca: pe locul intai: evreii; pe
locul doi: ungurii; pe locul trei: bulgarii; pe locul patru:
lipovenii - abia pe locul cinci daca veneau romanii nostri,
mai frate! in tara noastra! Si, atentie: daca-i luai la bani
marunti pe unguri, pe bulgari, pe polonezi, pe rusi, ce aflai?
Ca marele ungur, marele bulgar, polonez, rus, ce-o fi fost, ori
se declara el, era, in realitate, tot evreu! Si dupa ce-au facut
raul pe care l-au facut, cum i-am dat noi jos de pe scaune,
ce-au facut: s-au carat la Israel, domnule! Cativa - putini -
sunt mari generali in armata lor, in fine, specialisti in cate
ceva, dar cei mai multi sunt pensionari - si vrei sa stii cine
plateste pensioara fostului tovaras general Haimovici si
Goldenberg si Bernfeld? Statul nostru, domnule, Romania!
Ce zici de treaba asta? Acum nu vorbesc de chestia generala,
cu ce-a fost,vorbesc de ce este in prezent, cu-cu-cu banditul
asta de Saptefrati, sontorog nenorocit! - pai sa ne faca el
noua una ca asta? Pai el nu stie ca punem noi laba pe el,
azi-maine? Pai Revolutia are mana lunga, ii ajunge pe
dusmani oriunde s-ar ascunde ei si oricand hotarim noi, ii
trimitem niste "salutari din Bucuresti, de nu se vede, ii
inchidem definitiv gura - dar pana atunci, sa ne spui unde-s
celelalte exemplare?
- Acolo, zic si arat pe biroul lui exemplarul, la mine
ascuns atat de bine, incat drept la el se dusesera.
- Am spus: celelalte! Cine te crede ca ai batut numai
doua - tu nu ti-ai pastrat unu?
- Eu stiu ce-a fost.
- Stii, pe dracui. Numai minciuni, numai calomnii ai pus
pe hartie! Am citit eu cu ochii mei - numai inventii! De
pilda, unde scrii ca organele noastre erau informate de ceea
ce se petrecea acolo, in fine, in anumite celule! Ba chiar tolerau!
- N-am scris ca organele tolerau reeducarea, am scris ca
organele organizau reedui
- Minti, bestie! Bestie mincinoasa! Trebuia sa te bag si
pe tine in lotul lui Turcanu, macar in al lui Calciu! De sa nu
mai deschizi gura in veci! Cum, ma, cum zici tu ca noi am
orgahizat porcaria, cand noi am oprit-o?
- Asa am scris: dumneavoastra ati oprit-o. Dupa trei ani.
- Dupa Cand am aflat si noi - ti-am spus ca nu se stia
ce misculeaza ovreii si ungurii si rusii, ei erau in fruntea
bucatelor, ei in fruntea secretelor - pai crezi tu ca daca vreun
roman de-al nostru ar fi stiut ce blestematii se petrec la
Pitesti si la Gherla si la Canal - ar fi tacut?
- Dumneavoastra ati stiut si ati tacut.
- Ceee? N-am stiut, pe-onoare mea!
- Atunci nu sunteti roman - Sepeanu e un nume facut, ca
Rozeanu, Floreanu, Vianu, Aureanu
Tacere. Ireala. Pentru ce am spus, Spelbul ma poate
ucide, fara sa dea socoteala cuiva. Am zis ce-am zis si
pentru ca m-am saturat. Am obosit - m-a obosit. Spelbul
continua, de parca n-as exista prin ultima replica:
- Stii bine ca, atunci cand am aflat, i-am pus capat si am
luat severe masuri impotriva vinovatilor! Cine i-a judecat,
condamnat, pedepsit-exemplar pe criminalii legionari care
pusesera la cale toata ? Noi! Noi, romanii din Ministerul
de Interne! Doar ai fost martor la amandoua loturile.
- Am scris, acolo, ca am fost martor. Am scris ce am depus.
- Ai scris ce ai depus, dar ai comentat dusmanos! Ai
pretins cu nerusinare ca nu stiu ce ti-am fi facut, ca te-am
drogat, ca te-am conditionat - cand te-am conditionat eu,
banditule? Cand te-am drogat? Cand te-am obligat eu sa
inveti pe de rost depozitia? Cind, spune si vino cu dovezi!
De ce faci afirmati fara acoperire? Ai probe? Pai, daca n-ai
probe inseamna ca minti ca un nerusinat! inseamna ca n-a
fost asa cum pretinzi tu!
- Asa a fost. Am probe: eu.
- Ceee?! inceteaza cu Vrei sa spui ca tu constitui o
proba? Da, o proba, vie, de minciuna patenta! Nerusinata!
Dar ia sa te iau eu la bani marunti, cu proba, ia sa discutam
noi ca intre oameni, ca intre romani si incearca sa uiti ca eu
sunt de partea astalalta a biroului intrebarea e: Cine te-a
desfigurat - nu frate-tau, cand va bateati ca chiorii in celula,
de nu va puteau desparti nici macar tovarasii gardieni? Nu tu
singur ti-ai, in fine, cauzat, cand iti grapai obrajii cu
unghiile, cand te muscai pe dinauntru
- Ziceam ca ma demascam.
- Ziceai, pe Te priveste ce ziceai, adevarul e ca nimeni
nu ti-a facut nimic la obraz - cine ti-a facut ceva, cat de mic?
Raspunde: cine?
- Eu am scris. De raspuns sa raspunda cine poarta
raspunderea.
- Ai scris minciuni! Si ce vrei sa spui cu ? Sa raspunda
cine poarta raspunderea?
- Vreau sa spun ce am si spus: organizatorii reeducarii
- Prinde-i si pune-le sare pe coada! Care a murit, care
s-a carat la Israel
- Teohari Georgescu. Nicolski. Dumneavoasi
- Bestie! Bestie fascista! Bestie mincinoasa si nerusi-
nata! Tu nu stii, nenorocitule, ca tovarasul nostru Teohari a
fost recooptat in Comitetul Central? La sugestia tovarasului
nostru Ceausescu? Tu nu stii ca tovarasul general Nicolski
are pensie de la Stat, dar aici in Romania, fiindca dansul n-a
plecat in Israel, ca altii? in ce ma priveste Eu, la fel, de trei
ani sunt la pensie - nu te intereseaza pe tine, banditule, cu ce
grad m-am pensionat eu si daca ma aflu acum, aici, la dato-
rie, e ca am fost solicitat in cazul tau, pe care-l cunosc, bestie
care nu ma lasi sa-mi gust pensia in pace! Pai tu crezi ca
actuala conducere de Partid si de Stat ne-ar fi acordat
distinctii, decoratii, pensii, calde multumiri, daca ne-ar fi
gasit o cat de mica vina? Macar atatica? Adevaratii vinovati
- iti spun eu cine-s: Turcanu si legionarii lui! - si-au luat
pedeapsa cu varf si-ndesat - asa ca ce mai vrei? Sa-l scot pe
colonelul Duhlberger din mormant ori pe generalul Iticovici
din Israel unde si-o coace la soare, pe cand eu trag din greu
cu un bandit ca tine! 'Tu-ti dumnezeii ma-ti! 'Tu-ti dumnezeii ma-ti!
Continua sa ma injure, de parca mi-ar povesti o intam-
plare oarecare, plicticoasa pentru amandoi, insa cum el are
datoria sa mi-o povesteasca Apoi:
- Cum de ti-ai permis tu sa scrii, aici, ca asta a fost un
fenomen unic in lume? Cum? La perchezitie ti s-au gasit sute
de carti nocive, dusmanoase, printre care si Hai sa vorbim
ca intre oameni si uita ca ne desparte masa asta: ti s-au gasit
la perchezitia domiciliara toate cartile lui Soljenitin. Pai
bine, ma: dupa ce i-ai citit Arhipelagul, dupa ce-ai aflat ce si
cate si cum s-a-ntamplat acolo, la ei, la rusi - cum de-ai putut
sa afirmi fara rusine ca fleacurile, accidentele de parcurs,
intamplarile acelea nenorocite - pe care, noi, Ministerul de
Interne le-am demascat si lichidat - constituie un fenomen
unic in lume? Pai, ma: cu asta vrei tu sa fie cunoscuta tara
noastra in lume? La asta vrei tu sa fie Romania campioana
mondiala? Cum spui tu ca e fenomen unic, cand - sa nu negi:
am, aici, lista cartilor confiscate, ceea ce inseamna ca tu stiai
foarte bine ce s-a petrecut si in China si in Coreea si in
Vietnam - pana si in Cuba - ca sa nu mai vorbim de rusi, ca
radeam noi de ei, cand pretindeau ca au descoperit si radioul
si trenul si praful de pusca, dar sa stii ca in materie de chestii
represive, sunt primii din lume! Deci, rusii au inventat si asta
si ne-au bagat-o noua pe gat, ne-au obligat s-o adoptam - pai
de ce n-ai scris, ma, ca la noi asta a fost de import, ca la noi
s-au produs cateva accidente intamplatoare si regretabile - si
primii care au regretat noi am fost, fiindca rusii cu legionarii
si cu ovreii au pus la cale asta, fara ca noi sa stim! Asta-i
adevarul adevarat! De ce n-ai scris chestia asta, ca a fost un
complot impotriva noastra, a romanilor? De ce n-ai scris ca,
la noi in Romania, au fost doua-trei accidente regretabile, nu
vointa, nu program, nu sistem ca la ei?
- Am scris ceea ce am trait eu.
- Trait! Degeaba traiesti, daca nu ai o privire de ansam-
blu asupra vietii. De ce n-ai dat o interpretare justa, directa,
in spiritul adevarului a ceea ce pretinzi tu ca ai trait? Ai
mintit prin falsificare, dar si prin omisiune
- Mi-or fi scapat cateva amanunte, insa esentialul
- Esentialul! Amanunte! Amanunt a fost ce i-ai facut lui
frate-tau, bestie?
- Care frate, bestie ?
Nu, nu e deloc in regula libertatea asta, cu oamenii,
fie ei anchetatori la pensie, solicitati pentru anumite cazuri,
binecunoscute numai de ei, fie de partea cealalta, ca bestia
de Saptefrati:
- A dat Dumnezeu si am vazut Cartea! - zice si ma pupa,
balosul, basarabenii astia au luat de la rusi obiceiul de a
pupa, a salut, pe gura. A dat Dumnezeu ca cineva dintre noi
sa se re Sa se des-reeduce. Si sa scrie. Sa scrie Cartea -
cartea noastra pe care fiecare din noi ar fi trebuit sa o scrie
Mai ales eu, care am ajuns dincolo, la adapost, ce mi-ar mai
putea face mie?
- Oricum, mai mult decat mie, zic.
- Asta e!, zice Mihai. Eu imi inchipui ca mai am ce pierde - dar tu
- Nu mai am nimic de pierdut.
- Numai de castigat, zice el si iar ma imbaloseaza cu
limba-n gura - ce obicei melcos. Nu credeam sa mai apuc
Si, dintr-o data, schimba tonul:
- Totusi, am impresia - adevarat, la prima vista, zice
si se opreste, trebuie sa-si opreasca bataiala piciorului drept
cu bataiala mainii drepte (cele doua ritmuri se neutra-
lizeaza). Am impresia ca istoria este incompleta
- Mi-or fi scapat cateva amanunte, zic. Ori fapte pe care
nu le stiu direct - de pilda convorbirile dintre Turcanu si
Nikolski, la Suceava, atunci cand, probabil, au fost puse
bazele reeducarii de tip nou, prin constrangere, nu ca reedu-
carea liber consimtita a lui Bogdanovici; de pilda, instruc-
tajul pe care nucleul Turcanu, de la Suceava, l-a primit la
Iasi, poate chiar la Moscova; de pilda - atatea altele, insa
eu am scris numai ce am trait eu, pe pielea mea.
- Bine-bine, ai scris ce ai trait tu - insa numai o parte;
numai o fata: demascarea; mai exact: autodemascarea ta,
acolo, sub Levinski - dar mai departe?
- Care, mai departe?
- Asta. Mai departe, asta!, zice el, insa nu inteleg deloc
ce-mi arata, dar imi arata ceva?, fiindca bataie din tot trupul.
Ai pus pe hartie numai ce ti s-a intamplat tie, de la altii
- Am scris si despre altii. Despre tine, de pilda.
- Despre mine, de pilda, ai scris lucruri stranii, ca sa
nu spun inexacte - prin partialitate: ca nu stiu ce ti-as fi facut
eu tie Sa admitem, pentru a putea continua discutia, dar
gasesc oarecum straniu, as zice de-a dreptul suspect ca n-ai
scris nici un cuvant despre ce mi-ai facut tu mie.
- Eu, tie? Ce?
- Ce - asta!, bataie el si mai tare. Noroc ca nevasta-mea
nu stie romaneste - de altfel, chiar de-ar fi romanca, tot n-ar
intelege nimic - ce ar fi de inteles? Uneori, eu insumi nu mai
inteleg. N-ai scris nici despre Sa admitem, iti vine greu,
insa, fara sa intri in amanunte care te-ar putea face sa suferi,
trebuia sa amintesti macar despre ceea ce i s-a intamplat lui
frate-tau. Mai corect: ce s-a intamplat cu frate-tau
- Ce s-a intamplat cu frate-meu?
Cascatul de Saptefrati se uita la mine, de parca acum
m-ar descoperi - Mihai, prietenul meu din copilarie, colegul
de camera, in studentie, colegul de celula, in
Hele"ne, nevasta-sa, frantuzoaica bine crescuta, desi nu
intelege despre ce vorbim, simte ca ceva nu este in regula -
asa ca se grabeste sa ne explice, ea noua, ceea ce noi,
desigur, n-avem de unde sti, anume ca muzica populara
romaneasca este de o varietate extraordinara. Mihai o asculta
rabdator, o asigura ca are dreptate apoi, dupa alta repriza de
bataiala (ce Dumnezeu, nu s-o fi gasit in toata Franta un
doctor ca lumea - doar pentru asta s-a dus, a ramas, s-a
insurat cu infirmiera, a capatat cetatenia franceza si acum,
uite-l, in vizita ), zice si intinereste cu treizeci de ani:
- Asculta, bre: daca ma gandesc bine - si izbucneste in
ras si rade si rade, apoi, bataind din cap, pe laterala: Daca ma
gandesc bine, adineauri am fost nedrept. Cu asta, a ta,
cartea in asteptarea partiturii pentru orchestra, macar a
reductiei pentru pian, ne putem face o idee despre intreg
dupa stima asta. Daca altii, neimplicati, deci obiectivi, vor
scrie candva istoria reeducarii - foarte bine. Noi, implicatii
Judecind dupa mine, n-o sa deschidem gura, atata vreme cat
o sa ni se para ca mai avem ceva de pierdut - si, daca te uiti
la mine, constati ca am atatea, atatea de pierdut Cei care
au trecut pe-acolo, tac; cei care n-au trecut, vor fi fiind ei
obiectivi, dar la ce slujeste, aici, obiectivitatea? Reeducarea,
in ciuda caracterului ei de masa, a fost o problema indivi-
duala, personala, numai cine a pus mana si a pipait crede
Crede, crede - dar ce? Numai partea, fateta, partitura lui -
cine accepta ca si el a facut rau altora? Apoi eventualii
istorici vor avea nevoie de documente asa se face istoria lor;
daca exista documente, probe scrise, atunci, da, au existat si
faptele, altfel, ba! Tot ce stim noi nu s-a petrecut, nu a fost,
nu are dreptul la existenta - daca lipsesc documentele Care
documente? vorba ta, si or sa fie din ce in ce mai putine,
pana la disparitie, pe masura ce trece timpul. Pana una-alta,
securitatea face istoria, o face dupa chipul si cheful ei, sterge
toate probele, toate urmele Fie vorba intre noi, pitestenii:
bine fac, n-as avea chef sa revad declaratiile pe care le-am
dat, la Pitesti. Si, totusi, pacat - ma gandesc la cele cateva mii
de pagini scrise de Turcanu, la Interne, pe cand i se promitea
ca are sa ajunga maior de Secu, daca nu de-a dreptul colonel.
Nu stia ca isi scrie cu mana lui sentinta de moarte Le-or fi
distrus...
- Nu cred, zic. Din cate stiu, Turcanu scrisese un fel de
manual al bunului securist, un fel de tratat de in fine, de
- De ce, tratatul?
- Nu stiu. Nu l-am vazut. O fi un Tratat despre Tortura.
- Si tu erai la Interne, atunci.
- Eram, dar singur. Nu l-am vazut pe Turcanu decat la
proces. Am depus, am
- Parca eu n-am depus!, zice Mihai. Stii la ce ma
gandeam eu... - in spital ai timp de asa ceva Ma intrebam
daca nu cumva reeducarea a fost o treaba strict de familie,
intre comunistii de ambe sexe
- Nu inteleg.
- Atunci intre legionari de ambe semne
- A-ha, vrei sa spui: o rafuiala in de ei. Nu cred.
Ai cunoscut tu vreun pitestean comunist?
- Nu si nici nu era nevoie, infruntarea ideologica s-a
facut peste zidurile inchisorii, peste capetele noastre, ale
neutrilor, ale apoliticilor.
- M-am gandit si eu - cat am stat in spital. Bietii
legionari, s-ar supara de moarte, daca ar afla ce gandim: ca
ei sunt, in fapt, comunisti de alta culoare. Ca si ei voiau o
revolutie. Si ei visau o tara ca soarele pe cer. Iar conceptul
de reeducare, de fabricare a omului nou, il avea Codreanu,
demult, oricum, inaintea lui Makerenko
- La asta ma gandeam si eu - in spital, zice Mihai. Ca, la
Pitesti a avut loc o actiune de deslegionarizare a A cui s-a
nimerit. Si s-a nimerit asa, fiindca niste legionari - fie din
tabara lui Bogdanovici, fie din a lui Turcanu - din frica de
inchisoare, din spaima de suferinta, au apucat sa incheie
pactul cu Diavolul, au vrut sa-si schimbe semnul.
- Si noi am nimerit ca musca
- N-am nimerit ca musca, zice Mihai. Ne-au bagat ei, ca
alibi al amandurura. Comunistii ne-au considerat tot atat de
periculosi ca si legionarii, deci, reeducabili ca legionarii; iar
legionarii ne considerau; in sinea lor, tot atat de vinovati ca
si comunistii, deci reeducabili din punctul lor de vedere,
legionar - ca am dreptate, spune: de ce bravii legionari, mai
devreme sau mai tarziu, au cedat, au scuipat pe trecut, iar
nelegionarii, mai cu seama neintelectualii, desi torturati, nu
acceptau sa scuipe pe trecutul lor? - doar stii, la Gherla,
taranii si muncitorii apolitici nu pricepeau de ce sa recu-
noasca in gura mare ca iti aduci aminte ce ne raspundeau
cand le ordonam sa spuna, tare, ca mamele lor au fost curve:
"Mama, curva? Poate ma-ta, dar mama, nu!" - si se lasau
mai degraba ucisi in bataie decat sa accepte Te-ai gandit
de ce oamenii simpli nu se lasau reeducati?
- M-am gandit. Dar m-am razgandit. in cele din urma si
oamenii simpli se lasa reeducati.
- Poate, zice Mihai. Ei sunt insensibili la argumente
intelectuale, ideologice. Dar cu timpul, vreau sa spun: daca
presiunea continua Orwell
- Orwell - nici o legatura, zic. Smith a fost golit de
memorie, ca noi, di putrigai. Si reumplut cu paramemorie -
definitiv! - de catre OiBrian, aflat de cealalta parte. Or noi,
la Pitesti
- Si Turcanu era de cealalta parte - chiar daca locuia in
aceeasi celula cu noi - a primit el macar o palma de la un
coleg detinut?
- Orwell - nici o legatura cu noi. Smith, dupa ce a trecut
prin camera 101 si a inceput sa-l iubeasca pe Big Brother, a
ramas un reumplut - atat. Nu s-a mai des-re-umplut.
- Am inteles, zice Mihai. Smith a ramas la ceea ce a
suferit el, nu a trecut pragul de cealalta parte, nu a incercat
sa goleasca pe altul - ca la noi, la Pitesti.
- Poate ca da, poate ca nu, zic. Smith ramane ca o
umplutura a lui OiBrien.
- Poate ca da, poate ca nu - poate ca da!, zice Mihai. Noi
cum am ramas, desteptule?! Multi - dar morti! Cine tace nu
traieste - vechi proverb tungus.
- Orwell - nici o legatura cu noi. Nu toti ai nostri au
ramas muti, zic. desi murisera.
- Poate ca da, poate ca Te gandesti la Cobuz, la bietul
Stef Ei au incalcat intaia porunca a reeducarii: "Sa nu
vorbesti!", dar au incalcat-o si pe a doua: "Sa nu ai incredere
in aproapele tau!"
- Eu am incredere in aproapele tau, zic.
Mihai nu ma aude, continua:
- Asa ca securitatea a pus mana si pe vorba scrisa si pe
vorbitorul scriitor; prima a fost pusa bine, in crematoriul de
hartii de la Interne, vorbaretii pusi atat de bine, incat, daca
n-or fi murit, mai traiesc si-n ziua de azi - muti. Nu credeam
ca cineva poate sa taca atat de elocvent, atat de rasunator, de
asurzitor ca bietul Stef.
- Eu am increderee in aproapele meu, zic.
- Fiindca nu vezi nici o legatura intre Smith si noi. Eu
n-as avea incredere in aproapele tau!, rade Mihai.
Face o pauza. il simt: ce face el, acum, este o pauza.
Si zice, uitindu-se aiurea, ca sa-mi fixeze mie atentia:
- Decat atunci cand are sa-ti transmita de la Paris, vorba
ca scrisul tau e pe cale sa devina text tiparit, helas, in Franta
- Si cum va suna, helas, vorba?
- Vorba are sa sune, de pilda "Marfa a fost livrata "
- desi suna-rasuna precum clopotele Patriarhiei, de Paste. Sa
cautam altceva. Si nu scris, ci telefonat. O sa strecor, printre
altele, pentru prima faza, sa zicem: "Jumatatea a ajuns cu
bine" - urechiatii de la ascultari au sa creada ca vorbesc
despre Helene, jumatatea-mi proprie.
- Dar nu despre ea o sa vorbesti.
- Pentru faza a doua, dupa traducere, o sa spun ceva in
genul: "Jumatatea e bine, in cateva luni - sau saptamani,
depinde - naste". Daca nu, atunci...
- Dar nu despre Hele"ne vorbesti.
- Ne jucam de-a cuvintele, ca sa-i derutam. Jumatate
- inseamna ca si asta, a mea, este doar jumatate.
- Si jumatatea poate da masura intregului, cum bine
spune un proverb balkak. Daca ma gandesc bine, stima asta
a ta, asa unilaterala, incompleta cum pare la prima vedere,
dintr-un anume unghi (nu ma intreba care anume), se arata
completa. Perfecta, as zice - care ar fi modelul perfectiunii:
sfera?
- Oul, zic.
- Poate ca da, poate ca ba - vorba ta!, se hahaie cascatul
de Saptefrati, dind sa ma bata pe genunchi, dar negasin-
du-mi-l, in primul rand, pentru ca mana lui dreapta bataie pe
loc, in al doilea rand, pentru ca genunchiul meu se afla in cu
totul alta parte, sa zicem, opusa. Oul, zice el, bataind din
mana si din cap intr-un singur ritm. Da, bre, oul.
Oul, zic si eu, bataind in asteptare zile si zile si zile si
cand, dupa doi ani si ceva - acum cateva zile - aud glas mare
de trambita la celalalt capat al firului:
"Jumatatea e bine, in cinci saptamani naste",
eu, subsemnatul, fratele meu, scot de pe unde am ascuns-o cealalta
jumatate, exemplarul de gasit, il ascund bine-bine, la vedere,
cobor, intru in prima cabina telefonica, imi prefac glasul cat
sa am constiinta impacata ca nu-l denunt pe frate-meu si le
dau numele, prenumele, adresa exacta: acolo pot - daca se
grabesc - gasi si confisca dolari, droguri, aur si chiar o
marturie despre Pitesti.
Dupa ce telefonez bine-bine, ma intorc si ma intindpe pat.
Cu privirea la usa.
De asta data, vine, nu se poate sa nu.
Si are sa fie Cartea dupa Mine.