"Fenomenul Pitesti" a reprezentat un experiment de reeducare ce consta in distrugerea psihica a individului. Aceasta "operatiune" a inceput in 1949, la inchisoarea de la Pitesti.
Securitatea a pus la cale un plan pentru lichidarea rezistentei morale a detinutilor politici, dupa modelul lui Anton Makarenko. Experimentul a incetat in anul 1952.
Acest plan presupunea reeducarea tuturor opozantilor politici in spiritul comunist, prin stergerea vechii identitati a fiecaruia si inlocuirea ei cu una noua, tipic bolsevica. Detinutul nu trebuia sa se "vindece" dupa eliberare, urmand a-si insusi un comportament comunist. Planul va fi posibil doar cu ajutorul torturii neintrerupte si a sistemului tortionar, cand cel ce tortura statea in aceeasi celula cu victima, pana la indeplinirea obiectivului propus. Suferinta continua facea ca detinutul sa isi piarda personalitatea si demnitatea umana, ajungand la slabiciune interioara, fapt ce favoriza implementarea in psihicul detinutului a unei constiinte sociale tipic comunista. Astfel, tortura detinutilor era un mijloc, si nu un scop. Prin denuntare, datorita torturii neintrerupte, cei chinuiti ofereau si numele altor asa-zisi "colaboratori" ai fostelor partide, mai ales ai Garzii de Fier. Astfel, cei denuntati erau arestati la randul lor de catre Securitate si trimisi la Pitesti, pentru reeducare. O parte din detinuti, deveneau din victime "calai" (tortionari).
In acea perioada, seful Securitatii era cunoscutul Nikolski, acesta fiind sprijinit de colonelul Dulgheru si colonelul Sepeanu. La penitenciarul din Pitesti, director era capitanul Dumitrescu Alexandru. Acesta va fi transferat la inchisoarea de la Margineni imediat dupa ce va lua sfarsit experimentul de la Pitesti. Mana dreapta a capitanului Dumitrescu era locotenentul Marina, un comunist convins ce impartasea idei anticrestine. Printre gardieni, care la randul lor fusesera fosti detinuti, cel mai de seama a fost Eugen Turcanu. Acesta a facut parte din Fratiile de Cruce ale legionarilor, in perioada anilor 1940-1941, urmand a parasi Miscarea Legionara dupa rebeliunea din ianuarie 1941 si a se inscrie in Partidul Comunist Roman. Mai tarziu, Turcanu va deveni membru in Biroul Judetean de Partid din iasi.
Unul dintre fostii camarazi legionari ai lui Turcanu, din anturajul lui Alexandru Bogdanovici (sef legionar), il va denunta pe acesta in 1948 dupa o ancheta a Securitatii. Turcanu va fi condamnat la 7 ani de inchisoare corectionala, urmand a fi trimis la Pitesti, unde va ajunge tortionar si va tortura sute de prizonieri, razbunandu-se pe Bogdanovici sub pretextul ca acesta "aranjase" denuntarea lui. Dumitru Bacu explica motivele pentru care a fost aleasa inchisoarea de la Pitesti pentru acest teribil experiment. Penitenciarul se afla langa municipiul Pitesti, in directia N-V, in apropierea unui parau. Langa complexul respectiv nu se afla nici o locuinta, fapt ce a permis o buna desfasurare a ostilitatilor fata de detinuti, in incinta penitenciarului. Tot Bacu ne mai relateaza ca studentii din penitenciar erau impartiti in patru categorii:
in prima categorie intrau cei retinuti fara sentinta judecatoreasca. in a doua categorie se aflau cei condamnati pentru delicte minore. in cea de-a treia se gaseau detinutii ce reprezentau "dusmanii mai mici ai regimului". in fine, in cea de-a patra categorie intrau opozantii convinsi ai regimului, fie din vreun partid sau pur si simplu regalisti ori anticomunisti. Aceasta impartire avea ca scop bine definit izolarea "sefilor" fata de categoriile minore, pentru a impiedica o eventuala comunicare intre detinuti si astfel, a crea o stare de incertitudine in psihicul fiecarui detinut. Corespondenta cu familiile prizonierilor si rudele acestora va fi suprimata. Procesul reeducarii de la Pitesti avea patru faze:

1. "Demascarea externa" unde detinutul trebuia sa-si arate credinta si loialitatea fata de partid, ideologia comunista si fata de Organizatia Detinutilor cu Convingeri Comuniste (O.D.C.C.). Detinutul trebuia sa marturiseasca orice informatie care putea ajuta la ancheta si sa denunte orice persoana care intrase in contact cu cel anchetat, din considerente politice sau sociale. Declaratiile erau facute intai verbal, in plina tortura, urmand a fi verificate de cineva din Comitetul de Reeducare, apoi notate in scris, semnate cu forta de catre cel anchetat si trimise la interne.
2. "Demascarea interna" presupunea denuntarea oricarui coleg de celula sau din penitenciar, ce daduse ajutor altui detinut, fie prin sprijin moral ori material, sau care facuse afirmatii defaimatoare la adresa regimului comunist, penitenciarului ori la adresa lui Turcanu sau altor tortionari. Aceasta faza a procesului reeducarii urmarea anihilarea morala a detinutului si distrugerea personalitatii si caracterului acestuia.
3. "Demascarea publica" facea referire la faptul ca detinutul trebuia sa renunte la orice pasiuni si dorinte, precum si la orice ideal propriu, incepand cu familia, rudele, prietenii si terminand cu credinta in Dumnezeu.
4. In ultima faza, detinutul este silit sa conduca procesul de reeducare al celui mai bun prieten al sau, devenind tortionarul acestuia.

Tortura nu consta numai in forta fizica, ci era in primul rand o tortura psihica ce facea detinutul sa cedeze psihic si sa asculte neconditionat de tortionarii sai, macar pentru o clipa de liniste. Dupa oprirea experimentului, se va organiza un asa-zis proces ce avea ca scop unic gasirea vinovatilor pentru aceste evenimente fara precedent in istoria Romaniei. Comunistii vor da vina pe legionari, prin persoana lui Horia Sima. Ei vor sustine ca acesta a dat ordin unor legionari ce se aflau in penitenciarul de la Pitesti, sa recurga la un regim de teroare fata de toti prizonierii, inclusiv fata de camarazii lor gardisti. Cel mai bun exemplu era oferit prin persoana fostului legionar Eugen Turcanu, care va ajunge gardian in penitenciar si va aborda un comportament brutal fata de prizonieri. Acest eveniment s-ar fi produs datorita lipsei de vigilenta a administratiei inchisorii, urmand ca Securitatea sa demaste acest plan "legionar" si sa treaca la masuri dure. Bineinteles ca aceste afirmatii ale regimului comunist de la Bucuresti erau niste aberatii. Masurile de securitate de la penitenciar erau foarte drastice, astfel ca un asemenea plan era practic imposibil de realizat. Fiecare miscare a detinutilor era controlata cu strictete.

Majoritatea detinutilor din penitenciarul de la Pitesti erau legionari. Alaturi de ei se gaseau si national-taranisti, liberali sau evrei sionisti ce fusesera retinuti de catre Securitate. Membrii O.D.C.C. in frunte cu Turcanu vor fi judecati si condamnati la moarte pentru torturile acestora fata de prizonieri. Acest proces va fi secret, la el neputand participa decat organele comuniste. Printre detinuti, se gasesc persoane precum Alexandru Todea, Dumitru Bordeianu, Corneliu Coposu, Valeriu Gafencu, ioan ianolide, Eugen Magirescu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Constantin Oprisan, Mihai iosub, ioan Pintilie sau preotul Roman Braga.

Nici macar in Gulagurile sovietice nu vom intalni asemenea metode. Singurul stat unde vom putea observa procese similare de reeducare va fi China Maoista, unde exista un experiment asemanator in inchisorile de la Pekin. Acolo, toti detinutii erau reeducati printr-un proces similar, urmand a deveni comunisti convinsi. La Pitesti si Pekin, sistemul de reeducare avea aceleasi planuri, si anume transformarea detinutilor in tortionari si folosirea lor impotriva altor detinuti, pana la atingerea scopului propus:reeducarea in spiritul comunist. Fenomenul Pitesti va depasi in oroare, si nu in durata, reeducarea maoista din inchisorile de la Pekin.