PITESTI (1)

De la tortura la zbucium

Ancheta s-a terminat. Ranile de pe trup s-au vindecat si cu toate acestea eu mai eram înca tinut la subsolul Ministerului de Interne.

În mod normal, ar fi trebuit sa fiu linistit. Dar iata ca abia acum am început sa-mi pun întrebarile cele aducatoare de spaima. În fata ochilor mintii - din cale tfara de treaza, o categorie de evenimente pe care ar fi trebuit sa la aprofundez înainte de arestare.

Tot ce a scos de la mine SSI-ul (Serviciul Special de Informatii), prin groaznicele torturi la care am fost supus, n-a constituit mare lucru. Pe toate le cunosteau anchetatorii si înca mult mai bine decât mine.

Cu mult înainte de arestare am sesizat ca andrei cornel DECEBAL, a cârui misiune era de a centraliza informatiile pe tara si ale transmite mai departe, avea apucaturi de informator al Securitatii.

Banuiala era vaga. Refuzasem sa o analizez. Îmi ziceam ca cel mai grav lucru este sa banuiesti pe cineva de tradare. Nu mi-am zis niciodata ca a fi cu adevarat tradator e mult mai grav decât o simpla presupunere.

Ancheta a scos la iveala ca serviciile de informatii comuniste cunosteau perfect toate activitatile noastre mult mai bine decât le cunoastem noi cei care activam împotriva regimului. Toate acestea au fost posibile datorita plasarii unui informator într-un punct cheie. Informatorul era andrei CORNEL DECEBAL, iar punctul cheie era centralizarea informatiilor despre activitatea regimului comunist.

Securitatea a reusit sa-1 faca agentul ei. Cum ?... Banuiesc. Dar, pentru ca n-am nici o dovada certa, nu voi vorbi despre aceasta.

Noptile îmi erau albe. Tresaream si ma trezeam din somn. Îl aveam în fata mereu pe acest tradator în diferite posturi,

Imagini carora nu le-am dat - la timpul lor - nici un fel de importanta, acum îmi apareau în fata cu o limpezime inimaginabila. Toate ma apostrofau, toate îmi reprosau. Simteam ca înnebunesc.

În toiul acestui zbucium am fost mutat In alta camera cu instalatii salutare interioare, un fel de "garsoniera" de puscarie. Acolo mai era o persoana care s-a recomandat cu numele de "Petrescu". Dupa câteva discutii cu ortacul de celula m-am dumirit ca individul nu era altul decât Constantin- Titel Petrescu, presedintele Partidului Social Democrat Independent din România.

La început n-am vrut sa-i spun ca sunt legionar. M-a descoperit el dupa vdtebularul pe care-l foloseam.

Ca de obicei, mai întâi i-am povestit toate pataniile de la arestare pâna la zi. Titel Petrescu a facut la fel. Printre altele, mi-a povestit un episod care ma interesa direct pe mine:

-..Amice, în aceasta camera a fost introdus un individ pe nume Andrei Cornel Decebal. Acest individ avea un regim  alimentar deosebit de bun,primea mâncare de restaurant servita la tava. Scria continuu si la intervale de o zi sau chiar mai des preda hârtiile.

Sute de pagini a scris cât timp a stat cu mine în camera. Eu am încercat sa-i atrag atentia sa nu pomeneasca nume de persoane ca sa nu le vage m puscarie. Elmi-a raspuns sa-mi vad de treburi ca stie el ceface. Sunt convins ca este un colaborator al securitatii...

La auzul acestor lucruri, tot zbuciumul ce ma framânta s-a volatilizat. Banuiala a devenit siguranta. Da, l-au arestat si pe Andrei Cornel Deccbal ca noi ceilalti sa nu banuim nimic...

Anchete dubioase

Începura din nou sa ma scoata la ancheta. Interesant era ca au aparut anchetatori noi, pe care nu-i cunosteam. Anchetatorul - în fiecare zi altul - îmi tinea câte un discurs ce nu avea nici un fel de legatura cu problemele anchetei. Vorbea despre constructia socialismului, despre fotbal, ba chiar si despre femei fara sa-mi puna vreo întrebare. La una din aceste anchete mi se arunca urmatoarea "pastila": Ce as face daca m-ar pune în libertate ?

Am fost luat prin surprindere si încercam sa gasesc raspunsul potrivit. N-am mai apucat sa raspund ca a venit gardianul, mi-a pus ochelarii de tabla la ochi si m-a coborât jos în celula. (Anchetatorul avea sub masa un buton pe care apasa dând semnalul sa fiu dus la celula. Smecheria o cunosteam de mult).

I-am spus lui Titel Petrescu ce mi-a zis anchetatorul. Acesta mi-a raspuns:

-    Amice, dumneavoastra, studentii si tinerii, veti scapa repede din închisoare. Comunistii au nevoie de puterile voastre si de talentul vostru. Cu noi batrânii au ei ce au.. Eu stiu prea bine ca au fost arestati elevi, sudenti, sotiile legionarilor, rudele si prietenii lor, o multime de oameni nevinovati. Noi suntem prea aproape de Europa pentru a fi supusi unei actiuni de distrugere de catre comunisti. S-ar protesta. Comunistilor ie place crima cu caracter secret.

În ce ma privea, socoteam ca ne tin anume ca sa ne prelucreze în vederea înfrânarii altora, în cazul eliberarii noastre. Cât de puerile erau toate aceste judecati se va vedea nu peste mult timp.

La o alta ancheta mi se propune (asa, ca din întâmplare) daca nu cumv a as vrea sa citesc. În sinea mea consideram ca si aceasta propunere este tot o pregatire în vederea punerii în libertate.

- Da, vreau. Am raspuns eu mascându-mi gândurile.

Intrând în celula cu un maldar de carti comuniste în brafe voiam sa ma arat fata de Titel Petrescu drept un naiv care abia atunci începusem asemenea lecturi, desi eu le citisem pe toate, cu mult înainte, când eram înca liber.

Tîtel Petrescu ma prelucra artandu-mi latura negativa a literaturii si ideologiei comuniste, asa cum o întelegea el, spre a nu ma lasa influentat si captat.

Pe firmament apare notiunea stranie a "reeducarii"

Vazând ca anchetatorii trancanesc verzi si uscate sau tac minute la rând, l-am întrebat pe anchetator ce au de gând sa faca cu mine ?

Mi-am dat seama ca el tocmai aceasta întrebare o astepta si începu astfel:

- Regimul comunist este atât de umanitar încât nu urmareste distrugerea individului ci recuperarea lui. Regimul comunist se calauzeste dupa principiul ca si deseurile sociale pot fi recuperate. Cu atât mai mult niste tineri de talia voastra, toti oameni cu carte. Dar pentru aceasta, partidul trebuie sa fie sigur ca nu veti mai fi reactivati. Împotriva celor care nu cedeaza, ca urmare a educatiei primite în închisoare vor trebui luate masuri de influentare .

 Îmi dadeam seama ca va fi foarte greu sa ne prefacem, sa simulam o schimbare a conceptiilor pentru a le scapa din ghiare. Nu erau acestia chiar atât de prosti.

Ceva nebulos vedeam în fata, ca o ceata de rau augur. Departe, insa, de mine gândul sa pot intui grozaviile ce vor urma.

Taceam, Mi se taiase graiul si-mi disparusera ideile. Atunci, anchetatorul mi-a pus direct în fata problema REEDUCARII maselor de legionari. Înainte de a da raspunsul am fost dus în camera ca sa ma mai gândesc.

I-am spus lui Titel Petrescu cu ce anume ma ispitesc. Titel Petrescu a cautat sa ma convinga ca s-ar putea sa ne elibereze din închisoare, însa, va trebui sa fim foarte atenti spre a nu fi ademeniti si înselati de comunisti.

Secretele reeducarii

Multe zile la rând am fost scos la ancheta. De fiecare data tot alt anchetator. S-au perindat mai mult de zece. Fiecare din ei îmi tinea câte un logos, un fel de monolog numai cu privire la reeducare.

Ne vor elibera, dar, mai întâi, trebuie sa ne reeduce, întrucât Miscarea Legionara si-a educat membrii în spiritul respectarii ierarhiei si a ordinelor sefilor, practicând fiecare în parte o autodisciplinâ de fier.

Masele de legionari - ziceau anchetatorii - nu gândesc, ci urmeaza orbeste pe sefii lor. De aceea trebuie reeducati si treziti la realitate. Vor trebui sa fie astfel educati ca sa treaca total de partea regimului si sa se rupa de sefii lor legionari pana la denigrarea lor totala.

Încet-încet ma trezeam la realitate si-mi dadeam seama ca nu-i posibil sa scapam din ghiara lor. Aici nu era vorba de a "te face prieten cu dracul pâna treci puntea", ci chiar de a crede în el...

La un moment dat îmi zicea ca Andrei Cornel Decebal a acceptat sa participe la reeducare si ca studentii vor fi concentrati la închisoarea Pitesti.

Am ramas pe gânduri. Deci va trebui sa ma alatur unui tradator nemernic spre a distruge tot ce am mai sfânt în mine, ba si pe camarazii mei. M-am înfiorat si m-am cufundat în gânduri.

Anchetatorul mi-a mai spus câ alti camarazi au refuzat categoric sa discute ceva pe aceasta tema. Mi-a spus-o sub forma de repros. Eu însa taceam. In aceste cazuri numai tacerea e buna.

Arunci, anchetatorul începu sa ma "gâdile", flatându-ma ca-s baiat inteligent si ca as putea convinge pe multi de bunele lor intentii. Simteam cum o noapte stranie se apropia, un cosmar înspaimântator se contura.

Când anchetatorul vorbea, cauta sa nu dea nici o importanta religiei încercând sa-mi insinueze ca Securitatea este convinsa de desteptaciunea mea, ca are încredere în inteligenta mea care prinde din zbor sublimele  adevaruri ateiste.

Ma flatau ca fiind si militar de meserie n-aveam cum sa fiu habotnic. Eu fiind un liber cugetator, pe cale rationala am ajuns la negarea obscurantismului religios. Securistul  se grabea sa-mi dea ragaz pentru a raspunde. Vorbea el în locul meu si insinua ca are o încredere deosebita în inteligenta mea.

Cu tot pericolul de a lua o atitudine - oricare ar fi fost ea - i-am pus urmatoarea întrebare:
-  Cum se va proceda ?
-  La timpul potrivit vi se vor da indicatii.

Din toate aceste monologuri tinute de securisti s-a conturat ca Andrei Cornel Decebal si-a asumat rolul de a conduce activitatea de reeducare a studentilor la închisoarea Pitesti...

Insinuau ca datorita tergiversarii mele, Andrei Comei Decebal a luat locul întâi si ca ar trebui sa grabesc pasul în aceasta cursa. Apoi, cu un aer filozofic si familiar, a adaugat:

- Ai putea fi de mare folos regimului comunist si detinutilor daca ai colabora cu Andrei Cornel Decebal.

Ma simteam ca prabusit într-o prapastie. Aveam impresia ca am fost prea curios si am pus prea multe întrebari. Raspunsurile anchetatorului parca rn-ar angaja si pe mine. Mi cuprinde panica. Încercând sa o dreg cumva, le-am pus urmatoarea problema:
-  Cum poate un om cu carte sa accepte o asemenea propunere ca buna când el este tinut prizonier, torturat si într~o izolare totala fata de familia lui si fata de libertatea propriu-zisa.
Începu sa ma întretina cu momeli ieftine:
-  Veti primi pachete de acasa, corespondenta, veti avea un tratament omenesc.
-  Asta înseamna un proces de lunga durata. Apoi cum poti convinge oameni care au multa carte si educatie ca este ceva alb când ei vad bine ca este negru ?
-  Veti vedea tot acolo. Avem noi mijloace de convingere. O data ce va veti angaja în acest proces - pe care noi îl facem cu bune intentii -nu veti mai putea da înapoi. Un lucru trebuie sa finefi minte, acesta fiind cel mai important: INITIATIVA TREBUIE SA PARA CA A PORNIT DE IA VOI, NU DE LA SECURITATE. Apoi a adaugat: Numai astfel, numai în acest caz, fostii vostri camarazi vor veni în jurul vostru.
Am ametit de cap si am ramas cu gura cascata. Cred ca un minut sau doua nici n-am clipit din ochi...
Anchetatorul a sesizat spaima ce a pus stapânire pe mine si luându-si o înfatisare plina de afectiune completa:
- Se întârzie putin cu aceasta metoda deoarece, mai întâi, trebuie sa va trecem printr-o procedura de condamnare juridica, dar care - vezi doamne-nu conteaza din punct de vedere politic, deoarece, niciodata condamnarile politice nu au fost executate.

Zicea el, reluâd ideea: Tu si altii ca tine va trebui sa entuziasmati sufletele tinerilor fata de aceasta metoda ca acestia sa-si dovedeasca întreaga onestitate si aderenta fata de regimul comunist.

Îmi dadu a întelege ca vom putea sa folosim orice metoda împotriva celor refractari, deoarece, acestia nu sunt decât niste dusmani ai dreptului la libertate al celorlalti. Aceia sunt dusmani care se pun de-a curmezisul regimului umanitar-comunist de salvare a tineretului român si de redarea lui societatii.

Gata. Eram lamurit teoretic. Practic nu puteam intui cum se vor petrece lucrurile. Eram decis sa nu mai pun nici o întrebare, Stiam prea multe. Acest lucru putea sa-i determine pe securisti sa ma lichideze.

Eram nerabdator sa-l întâlnesc pe Andrei Cornel Decebal ca sa-l iau la zor. Si iarasi îmi ziceam: Cum as putea sa iau la zor pe un tradator ? Chiar si cea mai inocenta discutie pe o asemenea tema nu putea duce decât la o noua tradare. Vai mie, tocmai acum când ma gaseam în ghiarele lor. Am adoptat tacerea si buna a fost!

La Jilava, marea si ultima întâlnire. Nedumeriri, întrebari si sfaturi

Am fost condamnat, in total, la 65 ani închisoare, urmând sa o execut pe cea mai mare, care era de 25 de ani munca silnica. Astfel garnisit am ajuns la închisoarea Jilava pe data de 5 ianuarie 1949, într-o camera mare din Reduit.

Acolo am întâlnit lotul lui Valeriu (Vica) Negulescu (comandanat legionar) împreuna cu Nelu Rusu, Mircea Nicolau, Titi Cristescu, Tcaciuc si altii.

Dintre vechii legionari l-am întâlnit pe Radu Mironovici, cel care a fost prezent la înfiintarea Legiunii alaturi de Corneliu Zelea Codreanu.

Iata-l si pe Costache Oprisan- seful Fratiilor de Cruce pe tara. Oprisan era un pedagog de talie mare. Era cult si inteligent, la care se adauga o modestie blânda si placuta. Mult timp va trebui sa treacapânâcând dinrândurile tineretului român se va ridica o asemenea valoare. Era prezent si Gheorghe Calciu-Dumitreasa - sef de grup al Fratiei de Cruce de la Facultatea de medicina din Bucuresti. Nuti Patrascanu, plin de neastâmpar, era prezent si el...

În sfârsit, îl vad si pe Andrei Cornel Decebal. Era condamnat la munca silnica pe viata de unul singur, desi în mod normal ar fi trebuit sa fie în acelasi lot cu mine. Condamnarea lui era suspecta.

Andrei Comei Decebal facea o nota discordanta. Noi toti ceilalti eram atât de vlaguiti încât abia ne tineam pe picioare dupa lunga înfometare si grelele torturi ia taie fusesem supusi. Ei avea o fata buhaita de trai bun si lipsa de efort fizic.               

Nu m-am apropiat de dânsul. In schimb i-am relatat lui Vica Negulescu, cine este Andrei Comei Decebal. Fata de ceilalti am pastrat un secret desavârsit.

Securitatea, prin agentii sai, a raspândit zvonul despre reeducare, dar în sensul aplicarii unui regim mai omenos. El va consta doar dintr-o îndoctrinare rapida. Cu totii îsi  puneau problema daca tinerii vor putea sa accepte sa-si otraveasca sufletele cu murdaria materialului ateist-marxist.

Dintre toti câti eram în camera, Nuti Patrascanu se agita cel mai mult în jurul lui Vica Negulescu. Îi cerea sfatul ca ce ar trebui sa faca în cazul când studentii vor fi supusi unui regim de reeducare.

Vica Negulescu raspundea oricui îi punea aceasta întrebare astfel:

- Sunteti oameni maturi. Aveti între voi oameni deosebiti de capabili. (Se referea la Costache Oprisan si la Gheorghe Calciu-Dumitreasa)... Aveti destula experienta ca sa va descurcati pe loc când se va pune aceasta problema. Ce sfaturi v-as putea da eu, când nimeni nu stie despre ce ar putea fi vorba ?! Vica Negulescu nu voia sa dea nici macar o sugestie în aceasta privinta.

N-am stat mult împreuna. Primul lot care a plecat din Jilava a fost a lui Vica Negulescu, cu destinatia Aiud. La câteva zile dupa plecarea Lotului Vica Negulescu,  am pleca si noi studentii, cu destinatia Pitesti.

Sfârsitul misiunii unui tradator

Ajunsi la Pitesti, ne-arn dat seama ca puscaria era aproape goala. Practic, noi constituiam prima clientela a acestei închisori. Au mai sosit cu câteva zile înaintea noastra un lot de studenti legionari, arestati prin anii 194l-1942 de  regimul generalului Antonescu. Dintre acestia retin numele urmatorilor: Valeriu Gafencu, Pavel Mârza, Constantin Dragodan, Ion Ianulide si înca câtiva. Mai era si un national-taranist, condamnat la munca silnica pe viata, pe nume Steanta, care a facut parte din Garzile Iuliu Maniu. La câteva zile dupa sosire s-a facut o noua repartizare în camere, în functie de calificatival pedepsei. Munca silnica si temnita grea au ocupat coada T-ului la etajul I, iar închisoarea corectionala -aripile T-ului. La parter erau încarcerati studentii necondamnati, respectiv, lagaristii.

Pentru început regimul de închisoare mi s-a parut destul de blând. Eram scosi la plimbare de doua ori pe zi, o data dimineata si o data seara. În curte eram lasati liberi sa luam legatura unul cu altul. Nu exista nici o interdictie de a vorbi între noi. Am profitat de aceasta ocazie ca sa-l iau la rost pe Andrei Cornel Decebal cum de si-a permis sa dispuna de viata si libertatea celorlalti. Am fost foarte prudent si îmi controlam bine vorbele ce le rosteam. Îmi dadeam seama ca ceilalti nu cunosc secretele pe care le cunosteam eu. În urma explicatiilor date de mine si ceilalti camarazi l-au asaltat cu întrebarile...

Andrei Cornel Decebal, cu un aer de sef, vorbea degajat ca si cum n-ar fi auzit nimic. Dadea sfaturi cu caracter de dispozitii:

- Trebuie sa fim cât mai uniti, sa ne organizam acum într-un comandament si sa luam legatura cu grupurile înca nearestate. Sa colectam date in privinta depozitelor de munitii si asupra cetatenilor ostili regimului Comunist, care ar putea fi încadrati in lupta în afara zidurilor închisorii. Lasa sa se înteleaga ca el deja a si stabilit o asemenea legatura cu exteriorul.

Ne vorbea noua de parca am fi fost cazuti din luna si nu am fi fost cu picioarele pe pamânt ca sa ne dam seama ca tot ce spune nu erau decât gogorite si ademeniri ce-si aveau temeiul în încrederea reciproca si educatia noastra. Cu exceptia mea, toti ceilalti îl considerau om integru.

Auzindu-l vorbind astfel, spaima si groaza îmi patrundeau prin toti porii pielii. Aceste lucruri erau de-a dreptul absurde. Daca ele ajungeau la urechile Securitatii, doar ca simple planuri teoretice, era suficient sa fim luati din nou la ancheta si zdrobiti definitiv fizic si moral.

N-am rezistat si intervenind i-am retezat-o astfel:            

- Aceasta este o cursa pe care ne-o întinde Andrei Cornel Decebal si securitatea pentru ca noi sa fim descoperiti cu planuri ce numai într-o imaginatie bolnava îsi pot avea realizarea. Urmare a acestor discutii putem cadea prada unor noi torturi, tragând dupa noi si pe altii care n-au nici o vina. Chiar acum când noi vorbim degajai în mijlocul curtii, de undeva de Ia vreun geam, s-ar putea sa fim supravegheati.

Zicând acestea, m-am rupt de grup vâzându-mi de plimbare de unul singur.

Tonul meu hotarât, plin de supararea nevindecabila pe care o aveam împotriva acestui om, i-a facut si pe ceilalti sa-l suspecteze, Astfel, actiunea lui Andrei Cornel Decebal de a ne distruge a doua oara a esuat.

Eu eram sigur ca acest individ avea misiunea de a ne instiga la fapte necugetate si prinsi asupra faptului sa fim din nou zdrobiti si numai apoi sa înceapa reeducarea.

Pe data de 25 martie 1949, cu urechea cea bine formata a detinutului, am interceptat zgomote si susoteli bine mascate în celula lui Andrei Cornel Decebal. Pleca din închisoare. N-a mai fost întâlnit de nimeni prin închisorile tarii.

Târziu de tot, dupa revolutia din 1989, am interceptat o veste vaga... Ca ar trai la Buenos-Aieres intr-un anonimat total.

Este singurul caz cunoscut când un agent al Securitatii a fost pus în libertate dupa îndeplinirea misiunii. De regula, acestia erau lichidati sau folositi în continuare prin închisori ca informatori.

sursa: http://www.procesulcomunismului.com