PITESTI (7)

Ce stim despre Eugen Turcanu

Eugen Turcanu a fost un personagiu obscur, necunoscut în lumea tineretului legionar. Nimeni nu s-a interesat de persoana lui ca sa-i cunoasca biografia. Interesul a crescut abia dupa ce s-a descoperit rolul pe care el îl juca în folosul Ocultei comuniste cu scopul distrugerii tineretului legionar. Atunci a fost prea târziu ca cineva sa mai afle ceva. lata - totusi - ce se cunoaste:

Eugen Turcanu era originar din împrejurimile Radautiului. L-a cunoscut bine un vecin de al sau pe nume de Teodor Mitric, care era legionar (sef de "garnizoana" legionara). Acesta a încercat în anul 1940 - când Turcanu avea 14-15 ani - sa-i faca o educatie crestina legionara si copilul de atunci (Eugen Turcanu) parea sa aiba calitati bune.

Dupa 21 ianuarie 1941, odata cu caderea regimului national-legionar, acest Teodor Mitric s-a refugiat în Germania si s-a întors abia la sfârsitul anului 1945, dupa încheierea "armistitiului ostilitatilor" dintre Nicolae Petrascu si PCR.

Teodor Mitric a încercat din nou sa stea de vorba cu Eugen Turcanu -care între timp crescuse si era flacau - dar a fost imposibil sa vorbeasca ceva cu dânsul. Era total câstigat de partea Partidului Comunist. Întreg viitorul si speranta realizarii lui era numai în Partidul Comunist.

L-a lasat în pace deoarece era în pericol ca tânarul sa informeze autoritatile comuniste despre preocuparile sale.

Tot Teodor Mitric povesteste cum, spre surprinderea lui, l-a întâlnii pe Turcanu la închisoarea Suceava în toamna anului 1948. A încercat sa stea de vorba cu el, dar a ramas nedumerit de ce i-a fost dat sa auda din gura lui Turcanu.

Teodor Mitric le-a atras atentia camarazilor sai asupra lui Turcanu, cu urmatoarele cuvinte: " ...Nu stiu cine l-a schimbat atât de profund. Asupra lui au actionat influente satanice puternice care l-au facut neom. Este comunist pâna in maduva oaselor. Vreau sa va feriti sa nu cadeti în mâinile lui ca va zdrobeste. A devenit o fiara..."

Al doilea lucru sigur care se stie despre Eugen Turcanu este ca el a avut un unchi profesor si director la Scoala de meserii din Cernauti. Dascalul era rau atins de "filoxera "comunismului. Aceasta ruda a lui Turcanu i-a infiltrat ideile comuniste în perioada 1940-1945. Tot acest profesor l-a ajutat sa intre în tineretul comunist si mai târziu în Partidul Comunist.

În anii 1945-1946, EugenTurcanu este membru al Uniunii Tineretului Comunist si pe baza   girului unchiului sau a fost trimis într-o brigada internationala organizata pe teritoriul Bulgariei. Era un santier de constructii feroviare si scoala de formare a cadrelor comuniste. Li se zicea "'Udarnici". Dupa aceea a devenit membru al Partidului Comunist. A ocupat importanta functie de "sef de regionala" comunista.

Mai circula printre studenti si varianta ca Eugen Turcanu ar fi urmat o scoala de sase luni pentru studiul diplomatiei. Altii au sustinut ca numai urma sa frecventeze aceste cursuri, în realitate nu le frecventase.

Lucrul cert este ca apoximativ cu sase luni înaintea marilor arestari Turcanu a disparut de pe scena. N-a stiut nici familia nici absolut nimeni unde este. Apoi prin luna august-septembrie l948, deci la trei luni dupa marile arestari, a aparut în închisoarea Suceava. Dar nu ca orice fel de detinut, ci cu un regim cu totul aparte. Avea o camera separata împreuna cu un taran pe nume de Badale. Acest taran era o persoana foarte tacuta si harnica. Facea oficiul de planton pe sectie, având asupra sa întreaga corvoada.

Turcanu era un fel de stab al tuturor plantoanelor. El avea cheile de la celule asupra sa, nu gardianul. Turcanu muta oamenii dintr-o camera în alta dupa un plan al sau, nestiut de nimeni. Tot el supraveghea prin vizeta pe detinuti si tragea cu urechea pe la usi ca sa stie ce se petrece în camere. Puterea lui la închisoarea Suceava era mai mare decât a directorului.

În cei patruzeci de ani de dominatie comunista nu se cunoaste inca un caz în care un detinut sa fi avut o asemenea putere sau regimul sa aiba o asemenea încredere întrînsul. Turcanu supraveghea din umbra activitatea lui Bogdanovici. Bogdanovici era un fel de gazeta de perete.
Pe coridor, Turcanu facea mereu exercitii de gimnastica pentru a-si fortifica musculatura.
Toate aceste lucruri s-au reluat în mintea detinutilor abia dupa ce nenorocirile au trecut. Abia atunci fiecare figura a lui Turcanu a primit semnificatia si scopul real avut în vedere...

Printre detinuti mai circula si urmatoarea varianta:

-... Ca prin anul 1946-1947 Bogdanovici sau un altul oarecare i-ar fi propus lui Turcanu sa intre în Legiune, dar acesta a raspuns ca mai trebuie sa se gândeasca. Dupa doua-trei astfel de întâlniri, ar fi dat raspunsul prompt: Ca nu va intra si nici nu-i va denunta organelor de ordine cu conditia ca numele lui sa nu fie pomenit de acestia...

Nu-i exclus sa fi fost chiar asa. Cunoscând însa antecedentele, usor ne putem da seama ca Siguranta comunista a fost informata de catre Turcanu despre aceasta. Este posibil ca atunci sa se fi dat startul jocului satanic.
La terminarea "reeducarii" toti cei care ar fi putut cunoaste ceva în legatura cu Turcanu au fost suprimati.

Nimeni nu stie cum a ajuns Turcanu în închisoare. Se stie doar câ a fost condamnat la 7 ani închisoare corectionala pentru omisiune de denunt.

Dupa revolutie, revista "Totusi Iubirea" a publicat un serial care nu-i altceva  decât  varianta  Securitatii ticluita  pentru  istorie. Conform  acestei variante Turcanu ar fi avut urmatoarele activitati:

- S-a încadrat în "Fratia de Cruce" a Liceului "Dragos Voda" din Câmpulung - Moldovenesc în anul 1940.
- La "rebeliune" i s-ar fi încredintat o arma si munitie.
- S-a reactivat din nou ca frate de cruce în anul 1942.
- Pâna în martie 1944 ar fi fost sef de unitate de fratiori, apoi sef de manunchi de prieteni.
- în iarnaa 1944-1945, împreuna cu Aurel Cramariuc si cu Maximilian Sobolevschi ar fi înfiintat "Organizatia National liberal - crestina".
- ulterior s-a înscris în UTC.
- în anul 1946 ar ti luat din nou legatura cu organizatiile legionare, apoi s-a înscris în Partidul Comunist.

Dupa "evanghelia securista", cam asta ar fi fost Turcanu.

Fac urmatoarea remarca:
Pentru o astfel de activitate "fructuoasa" de doua ori cu "sef" în coada care, "colac peste pupaza", a înselat încrederea Partidului Comunist, reusind sa se infiltreze în functii importante de stat, nu era de conceput la acea ora o pedeapsa mai mica de 20-25 ani munca silnica.

Privind în ansamblu actiunea lui Turcanu si judecând numai dupa scurtele informatii sigure pe care le avem, putem trage urmatoarele concluzii:
1.  Turcanu era patruns de doctrina urii comuniste înca de la vârsta de 15-16 ani. Aceasta fiind vârsta când binele si raul se pot imprima cel mai eficace în mintea omului.
2. Regimul i-a deschis larg cele mai mari sanse de realizare profesionala si de propulsare spre maririle comuniste. A excelat în zel întrecându-i pe toti colaboratorii sai. Altfel n-avea cum sa ajunga sef de regionala.
3. Oculta i-a depistat   apucaturile fanatice   si obsesia acestuia de ascensiune rapida. Era stapânit de un orgoliu diabolic.
4.  Actiunea lui a fost sarcina de partid cu care trebuia sa intre victorios în istorie si sa-si culeaga roadele. Avea senzatia ca este nemuritor (ca, de altfel, toti tiranii).
5.  El a fost pregatit si satanizat în mod special. Perioada în care Oculta a procedat la satanizarea lui nu poate fi decât cele 6 luni înainte de 15 mai 1948, la care s-ar adauga înca vreo trei luni pâna la aparitia în închisoare . Deci în total vreo 8-9 luni. Unde si prin ce metode a fost instruit, asta n-o stie nimeni din cei care au suportat supliciul "reeducarii".
6. Un lucru este cert. Cunostea perfect cum trebuie sa procedeze. N-a facut nici o greseala în metodele diabolice pe care le-a aplicat. Aceasta înseamna ca a fost pregatit intens de oameni cu experienta în aplicarea acestor metode. Mai trebuie sa stim ca în acel timp Stalin traia si stalinismul era în floare. În Rusia Sovietica, probabil, existau multi "turcani" care l-au pregatit pe acesta.

 Cert este ca era omul de încredere al Partidului Comunist si a realizat cea mai secreta actiune pe care partidul a încredintat-o cuiva vreodata. A fost rasplatit pentru aceasta cu un glonte in ceafa. Comunistii asa si-au platit datoriile întotdeauna.

Acum voi înfatisa o marturie recenta, care apartine lui Victor leahu, legionar, domiciliat în Detroit, statul Michigan, U.S.A.
Victor Leahu a fost detinut politic în România la penitenciarul Suceava din decembrie 1948 pâna în septembrie 1949. Apoi prin alte închisori comuniste din România.

Marturia am înregistrat-o cu ocazia deplasarii mele la festivalul ROMFEST 1993, în U.S. A.:

"- Turcanu Eugen avea un unchi tot cu numele de Turcanu, care prin anii 1942-1944 era profesor de liceu la Cernauti.
Eu (Victor Leahu) l-am avut profesor de fizica la Liceul Ortodox "Mitropolitul Silvestru". Profesorul Turcanu mai era si director la Scoala de meserii din Cernauti.
Într-o zi m-a chemat sa merg la el la scoala de meserii. Dupa o scurta discutie introductiva, mi-a propus sama înscriu în partidul clasei muncitoare, respectiv, în partidul comunist.
Eu am refuzat, motivând ca am prea mult de lucru si ca îmi câstig existenta meditând pe alti elevi.
Profesorul Turcanu atâta a insistat pâna când i-am promis ca dupa terminarea anului scolar am sa mai trec pe la dânsul.
Eu eram frate de cruce s icunosteam bine ce înseamna comunismul. Stiam ca înseamna alierea cu dusmanii natiei române, tradarea tarii, a neamului si a credintei în Hristos...

L-am întrebat pe profesorul Turcanu daca mai are si alti tineri elevi în atentie pentru a se înscrie în partidul comunist. Profesorul mi-a raspuns ca prin iunie-iulie 1940, când Bucovina a fost ocupata de rusi, el s-a stabilit la Radauti unde s-a ocupat de influentarea, educarea si instruirea tânarului sau nepot Turcanu Eugen care avea atunci vârsta de 14-15 ani..."

Iata deci, unde este punctul de plecare al Satanei!

Gogomaniile ticluite de Securitate despre "fructuoasa activitate legionara" a lui Turcanu dupa 23 august 1944 si pâna în anul 1946 nu sunt decât scorneli pe care acesti diavoli le-au regizat si pararegizat de zeci de ori. În tot atâtea variante, ca cel putin una sa se potriveasca.

NKVD-ul a pus la cale zdrobirea tineretului legionar cu mult înainte de terminarea razboiului. Metoda folosita a fost cea a DEMASCARILOR, metoda înscrisa pe primul loc în palmaresul serviciilor secrete comuniste. În final, toate persoanele care stiau unde duc firele miseliei trebuiau sa dispara. Asa a disparut Bogdanovici, omorât de catre Turcanu la închisoarea Pitesti. În continuare Turcanu a fost condamnat la moarte si executat.

Zvonurile ca Turcanu n-ar fi fost executat apartin tot Securitatii. Cert este ca acest Eugen Turcanu , aceasta  "rusine a speciei umane", a disparut definitiv de pe firmament dupa procesul "TURCANIADEI" din noiembrie 1954.

Alte mistere...

La închisoarea Pitesti au mai aparut doi tineri evrei, tortionari de mâna întâi, care au avut un rol dubios. Acestia au fost FUX si STAIER (sau STAINER)

Se stiu putine lucruri despre acestia. Totusi, câte se stiu sunt suficiente pentru a-i plasa in rândurile organizatorilor masacrului.
Unul dintre ei era chiar nepotul lui Dulgheru (Dulberger). Ambii au fost mascati cu condamnari mici pentru tentativa de "trecere a frontierei".
Nu se stie precis care din acestia a dezvaluit altor detinuti in închisoarea Oradea ca la închisoarea Pitesti se va proceda la reeducarea studentilor.

Aceasta dezvaluire s-a facut înaintea tatonarilor tacute de Securitate la sfârsitul anchetelor din anul 1948 - cu mine si cu alti studenti.

Rolul acestor tineri evrei era de a-l supraveghea pe Turcanu. De a supraveghea aplicarea tuturor procedurilor satanice la care au fost supusi studentii.

S-a constatat - în final - ca scopul principal al "Turcaniadei" nu a fost descoperirea activitatilor nedeclarate în timpul anchetei la Securitate, ci distrugerea personalitatilor. Transformarea tinerilor în monstri de factura comunista.

Moneda a fost batuta pe scopul descoperirii lucrurilor ascunse de detinuti la Securitate pentru a fi mascat celalalt scop, acela real, avut în vedere: Dezumanizarea, deserestinarea, desnationalizarea tineretului national-crestin.

Am aflat ca dupa procesul "Turcaniadei" si dupa ce întreaga miselie a "transpirat", descoperindu-se autorii si scopul avut în vedere, Dulgheru (Dulberger), a fost luat la zor de catre conducatoxii comunitatii evreiesti din Bucuresti. Nu pentru fapta savarsita, ci pentru ca n-a fost destul de abil si a implicat în aceasta monstruozitate pe evrei. Dulgheru a plâns in fata lor.

E greu de dovedit acest lucru,.. Dar de o suta de ori este mai greu sa ma convinga cineva pe mine ca nu a fost asa...
Si acum voi relua din nou firul marturisirilor.

Cum am intrat în focurile "reeducarii"

Eram în camera 2 subsol. Aici au fost introdusi oameni pe care eu îi cunosteam barbati tari din fire. Si pareau ca tot tari au ramas. Nici prin minte nu mi-a trecut ca ei au fost forfecati si facuti harcea-parcea "în moara reeducarii"'. N-am putut intui ca la ei toate sunt false.., Atât de bine îsi jucau rolul. Chiar daca cineva mi-ar fi adus cele mai evidente dovezi ca ei sunt informatori ai lui Turcanu, tot nu l-as fi crezut.

Au fost adusi si proaspetii condamnati. Acestia erau peste masura de revoltati împotriva studentilor arestati în prima sarja. Acestia din urma au fost adusi la procese sa depuna ca martori. Parca înnebunisera. Minteau fara rusine. Acuzau de lucruri la care nimeni nu s-a gândit vreodata.

Nimeni nu întelegea nimic. De aceea oamenii au renuntat sa mai discute asupra acestor stari de lucruri.

Cei mai familiarizati în arta gastronomiei compuneau teoretic niste meniuri de ne "lasa gura apa". Inventam mereu vorbe de duh pe seama foamei crâncene.

Constantin Paragina avea o vorba ce o rostea de fiecare data dupa ce-si mânca infima portie de pâine: " Oh, si acum te-ai dus si tu dulce minune".

Din aceasta camera erau scosi câte unul, câte doi, care apoi dispareau ca-n pamânt fara sa mai auzim de dânsii...

Astfel, într-o zi din luna octombrie 1950, usa celulei s-a deschis încet, fara graba obisnuita si gardianul adresându-mi-se îmi zise cu glas domol:
- Voinea, fa-ti bagajele.
Mi-am strâns eu în graba cele câteva bulendre pe care le aveam. De acum eram îngrijorat deoarece credeam ca voi fi dus la Ministerul de Interne sau Serviciul Special de Informatii pentru o noua ancheta. Dar eram si bucuros ca mai schimb putin peisajul monoton, mereu acelasi al camerei. Am dat mâna cu camarazii mei încurajându-i.

Gardianul o luase înainte la pas domol iar eu îl urmam de aproape pâna am ajuns la camera 4 spital. Îmi deschise usa si fara a rosti o vorba ma pofti înauntru.
Din prima ochire lucrurile mi s-au parut stranii.
La un capat de camera erau doua persoane care stateau ps pat în sezut, cu picioarele întinse si mâinile de asemenea întinse spre vârful picioarelor.
Pareau împietriti locului. Pe fata aveau urme de vanatai, umflaturi si pe alocuri pielea plesnita. Se vedea ca au fost torturati amarnic. Nu-mi puteam da seama despre ce ar putea fi vorba.

La capatul opus al camerei erau vreo 10-12 studenti detinuti. Îmi amintesc numele urmatorilor: Vasile Puscasu, Mihai Livinschi, Zaharia Martinus, Vîrgil Bordeianu, Isidor Stanescu si înca alti câtiva, printre care si Turcanu. Pe Turcanu începeam sa-l cunosc din descrieri, dar, mai ales, pentru ca l-am vazut de atâtea ori intrând si iesind din camera lui Lucretiu Patrascanu.

Turcanu cu ciracii lui erau aprofundati asupra unei lecturi comuniste si parea ca nici nu m-au observat când am intrat în camera.
Imediat, Turcanu a iesit afara, dar nu peste mult timp s-a reîntors. Eu tocmai îmi cautam un loc pe prici unde sa-mi pun sarsanaua cu saracia.
Atunci Turcanu, cu glas autoritar, se sborsi la mine, cel a nimic stiutorul:
- Ei, Voinea, spune-mi, te-ai hotarât sa nu mai desfasori activitate legionara în închisoare ?... Pâna când crezi ca o sa-ti mearga sa ne duci pe noi cu de-alde astea ?!
Cum deschise el gura cu ifos, luându-ma astfel în primire, am vazut cum toti cei cu care a stat el la masa s-au strâns în spatele lui.
Eu, care nu-i cunosteam naravul, i-am raspuns tot plin de îndrazneala:
- Cine esti dumneata - detinut ca si mine - sa-mi pui asemenea întrebari?

Cu iuteala fulgerului îmi pocni un pumn nemaipomenit în falca din dreapta, încât pe loc ma vaduvi de patrusprezece dinti amestecati cu masele. Parte din dinti mi-au sarit din gura împrastiindu-se pe jos ca margelele, parte mi-au ramas în gura si-i simteam ca niste boabe de fasole uscata.
Am cazut ca un lemn putred. Sângele incepu sâ-mi curga suroi din gura.
- Ia uite la el cum murdareste camera! Pe el!!
Cei din spatele lui au sarit cu totii pe mine ca niste fiare flamânde, atunci scapate din cusca. Turcanu privea la ei cu un rânjet satanic.

Cu fiecare lovitura de bâta pe care o primeam, mintea mi se lumina tot mai mult întelegând o groaza de lucruri si situatii care mai înainte nu le-am înteles.
Nu puteam sa manânc. Doua-trei zile am înghitit numai saliva cu sânge sarat.
- De ce nu manânci?, îmi puse întrebarea Turcanu.
- Pentru ca nu pot.
- Las' ca ai sa poti.
Mi-a cascat gura fortat si astfel mi-a turnat pe gura terciul fierbinte. N-am avut încotro, mai târziu tot a trebuit sa pot. Tot mai bine era sa-l beau eu însumi decât sa ma opareasca Turcanu.

Doua saptamâni la rând am fost torturat fara sa mi se puna vreo întrebare. Cu fiecare zi de tortura ce trecea, simteam cum fortele îmi scad iar eu în întregul meu ma transformam în robot. Totusi înca mai aveam destule resurse de tarie în suflet.

În una din zile Turcanu mi-a pus întrebarea:
- Stii pentru ce ai fost adus aici!
N-am dat nici un raspuns.
- Ca sa-ti faci demascarea.
- Ce-i aia ?
- Ia uite al dracului de bandit... Poate sa vorbeasca daca-i vorba de mentinut pe pozitie.
Sari la mine ca o fiara prinzându-ma de piept cu o singura mâna. M-a ridicat în sus, apoi m-a trântit cât colo altoindu-mi si un pumn zdravan ca sa zbor cât mai departe.
Când m-a ridicat, am avut ocazia sa-l privesc de aproape fara sa fiu acuzat ca-l studiez. Am vazutîn el omul - fiara, imbecilizat de doctrina comunista.

Tortura

Revenind la prima zi a contactului cu tortionarii din închisoarea Pitesti, am constatat ca dupa primul set de bataie am lesinat. M-am trezit într-un lac de apa rece ce o aruncau tortionarii asupra mea spre a-mi reveni din lesin. Apoi am fost ridicat în picioare si sprijinit de doi insi. Pe rând m-au boxat pâna ce toti au obosit.

Lovituri periculoase dadea Titus Leonida - ticalos din nastere. Miselul, de la început, s-a dat de partea lui Turcanu încercând chiar sa-l depaseasca în cruzime.
Un altul ce lovea cu îndemânare a fost un tânar student din Bucuresti. Sarmanul,.. Atât de mult a fost torturat pâna ce mintea i-a fost întoarsa cu 180 de grade. Acum era doar un robot la dispozitia lui Turcanu.
Ma simteam ca o zdreanta ce flutura la bataia vântului. În aceasta stare mi-au gasit loc pe prici unde am fost obligat sa stau în pozitie de tortura, alaturi de ceilalti doi.

Credeam ca asta a fost tot. Nu. Acesta a fost numai începutul. Dupa ce s-a terminat cu cina si s-a facut închiderea, îl aud pe Turcanu zicând:
- Acum începe judecarea lui Voinea.
A început Turcanu sa-mi puna la întrebari, toate având un caracter provocator si cu raspuns obligatoriu. Eu îngaimam doar niste bolboroseli nedeslusite mascând tacerea prin durere si imposibilitatea de a raspunde. Turcanu începu sa înjure. Ia vino încoace, te fac eu sa vorbesti.
În timp ce eu stateam pe prici, mai trageam cu ochii si la usa. Se vedea clar cum de afara erau urmarite toate momentele prin geamul vopsit dar având zgârieturi în vopsea..Când eu coboram de pe prici pentru tortura, umbrele au început sa se agite la usa umblând în dreapta si în stânga.
-Dezbracarea la pielea goala ! Porunci Turcanu.
N-au asteptat ca s-o fac singur, ci s-au repezit toti robotii la mine smulgându-mi hainele. Dezbracarea la pielea goala urmarea nu numai eficienta torturii, ci si umilirea totala.

M-au întins cu fata în jos si mâinile rasfirate în forma de cruce. Doi câte doi îmi prinsera mâinile de o parte si de alta. Pe spate si pe sale s-au mai urcat vreo doi ca sa nu pot face nici o miscare. Picioarele mi le legara la gamba îndoindu-mi genunchii spre a fi cu talpile în sus. Astfel a început bataia la talpi cu cozi de matura. Bateau "nicovala" iar durerile treceau dincolo de limitele imaginabilului.

Când Turcanu a socotit ca acest soi de tortura este suficient, m-au luat la rând, centimetru cu centimetru, pe pulpe pâna ce au ajuns la fese. În timpul torturii era imposibil sa fac vreun rationament. Sufletul sta gata - parca - sa iasa din mine. La un moment dat Turcanu porunci: Ajunge, ca-l scoatem din functiune.

M-au pus apoi sa fac "pasul pe loc" cu fata la perete, sub talpi având o cârpa uda. Un planton ma supraveghea cu o coada de matura în mâna. De câte ori încetineam pasul, de atâtea ori ma lovea peste cap cu coada de matura încât la terminarea programului capul mi-a fost plin de cucuie.

Tortura propriu-zisâ a durat aproximativ trei ore. Seara, cam pe la ora zece, Turcanu mi-a dat o patura rupta si plina de praf poruncindu-mi sa ma culc cu fata in sus si cu mâiniie afara pe piept. Mi-a atras atentia ca mâine dimineata la deschidere sa nu fac nici un gest ca tot cu dânsii ramân.

O inspectie la prima ora

Într-o dimineata se anunta o '"mare" inspectie.
Turcanu pe loc a început pregatirile. Mai întâi a mascat pe cei zdrobiti. Am observat ca doar eu singur eram considerat astfel.
A demontat în fundul camerei 4 spital o portiune de prici pe care l-a înlocuit cu câteva paturi de fier pe care le-a pus gramada alandala. Dincolo de aceasta gramada a aranjat un pat pentru mine. Nu trebuia sa fiu vazut de "inspectori". Dupa ce totul a fost gata pregatit ma vârî si pe mine dupa paturi ca într-o cusca de lei fiorosi si privind crunt la mine m-a amenintat: - O simpla miscare de faci, o vorba sau un geamat de vei scoate, dupa ce trece inspectia te sfâsii în bucati !

Veni inspectia mult asteptata si l-am auzit pe Turcanu raportând.
-Domnule colonel, camera 4 spital având un numar de... detinuti care au acceptat de buna voie reeducarea, se prezinta în fata dumneavoastra...
Inspectorul era un colonel, pe care mult mai târziu l-am indentificat sub numele de Marin Constantinescu, fost "ilegalist".

Comandantul închisorii, Alexandru Dumitrescu, începu sa-i dea colonelului - chipurile - explicatii: "În aceasta camera au fost adusi cei alesi care au acceptat de buna voie sa se restructureze. Acestia si-au dat seama de greselile pe care le-au facut împotriva poporului, iar acum partidul si guvernul le-au pus la dispozitie conditii civilizate si umanitare de care beneficiaza din plin."
În timp ce nemernicii vorbeau astfel între dânsii în fata detinutilor oropsiti, ma gândeam în mine: Oare de câte ori au repetat actul acesta pâna l-au învatat atât de maestru. Nici fariseii din vremea lui Hristos nu-si trucau mai bine discutiile când potriveau minciuna.

Distractiile lui Turcanu

Distractiile lui Turcanu la Pitesti erau pe masura circumstantelor. Victima era asezata cu fata în jos - de preferinta lânga coltul unui pat suprapus. Peste cel culcat se întindea a doua victima, apoi altul si tot altul, iar la urma de tot se urcau, sarind de la înaltimea patului de la etaj, "reeducatii".

Cel care era în contact direct cu cimentul n-avea nici un fel de amortizare. Când se observa ca-i aproape mort, întregul morman de oameni se surpa. Cel de dedesubt ramânea, pur si simplu lat, fara simtire. Uneori nici celui de al doilea sau chiar celui de al treilea nu le era prea bine.

Scularea din pozitia aceasta se facea prin lovituri de bâta. Era peste putinta sa te poti ridica dintr-o data. Mai întâi a trebuit sa-mi îndoi cu mare greutate un picior, apoi sa-l aduc pe celalalt. Astfel, sub grele lovituri date de Turcanu, ne ridicam in picioare.

O alta "distractie" era bagarea noastra, a "banditilor", sub prici de câte ori "reeducatii" citeau din lecturile comuniste. Ziceau ei ca "banditi* " nu au voie sa guste din "fagurele de miere" al învataturii marxiste. Când venea la rând acest program Turcanu sau înlocuitorul sau striga:
- Sub prici banditilor !
Fara nici o întârziere trebuia sa fii sub prici, ca altfel te alegeai cu multe lovituri de bâta pe unde se nimerea.
Dintre toate victimele acelei perioade, eu am fost cel mai neîndemânatic si molâu la intrarea si iesirea de sub prici si de fiecare data am primit multe lovituri, aproape egale cu o bataie.

Noaptea la Pitesti

Noaptea avea chinurile ei specifice. Dormitul cu fata în sus si cu mâinile pe patura era supravegheat de un planton, care urmarea orice rasucire si orice miscare din pozitia impusa, Cea mai mica rasucire se sanctiona pe loc de catre planton ai lovituri crâncene de bâta.

Eu n-am putut sa dorm decât foarte putin. Noaptea în întregul ei era un cosmar greu de imaginat. Gândurile cele negre si disperarea îmi dadeau mereu târcoale. Ma preocupa problema sinuciderii, ca mijlocul cel mai bun de a scapa de torturi. Cum ? Toate mijloacele de sinucidere erau barate. Nu vedeam nici un sfârsit al acestor chinuri. Îngerul pazitor m-a parasit cedând locul demonilor care-mi dadeau târcoale ispitindu-ma.

Oare exista Dumnezeu ?... Cum este posibil ca El sa permita ca frati de acelasi sânge sa-si schingiuiasca fratele ?! Am ajuns la concluzia ca numai niste capete talmudice au creat toata Biblia si pe Dumnezeu pentru înselarea popoarelor. Culmea ironiei... În loc sa creasca ura împotriva celor care au inventat acest sistem de schilodire fizica si spirituala, crestea ura împotriva propriilor tale principii care nu-ti mai folosesc la nimic. Începeai sa-ti însusesti felul de a gândi al calailor. Asa se producea, în natura intima a tinerilor, întoarcerea cu 180 de grade si deveneai exact opusul a ceea ce ai fost mai înainte.

Era o greseala de logica. Fiind facuta sub presiune, ea înceta odata cu tortura. Asta la cei mai multi. Însa, la o parte mai mica, eroarea s-a mentinut o vreme mai îndelungata. M-a tinut aceasta stare vreo trei saptamâni pâna când Turcanu a inventat pentru mine o umilinta care sa fie culmea umilirii... Numai ca, în loc sa aiba efectul scontat de el, a avut un efect benefic pentru mine.

sursa: http://www.procesulcomunismului.com