PITESTI (8)

Culmea umilirii

Turcanu îmi cunostea prea bine dosarul meu. Era sigur ca nu am ce sa mai "demasc". Cu toate astea insista. Insista în alt mod decât la ceilalti. Simteam ca pretentiile lui sunt atenuate.

Eu i-am raspuns ca nu am ce "demasca". Atunci, privindu-ma tinta, mi-a strigat:

- De la arestare ai tot vorbit de taria crestina si ai propagat ideologia legionara. Macar de ce n-ai tacut ?! Lasa ca-ti umplu eu gura si te vindec de a mai vorbi...

Au adus banca pe care stateau reeducatii la masa si m-au întins pe ea ca pentru crucificare. Câte doi în fiecare parte mi-au prins mâinile între picioare. Apoi mi-au prins câte unul de fiecare parte si palmele si câtiva mi-au încalecat picioarele. O dalta de fier de 3-4 centimetri latime mi-au introdus-o în gura între dinti si au rasucit-o. Astfel am ramas cu gura deschisa fara posibilitatea de a o închide.

-Marinescule - striga Turcanu unuia dintre studentii torturati - daca nu faci ce îti spun eu, pâna aici ti-a fost. Sa-i bagi p..a în gura ca sa se vindece pentru todeauna de a mai vorbi împotriva clasei muncitoare si a poporului muncitor.
Bietul Marinescu, ca un automat, a executat ordinul.
Striga Turcanu batjocorind si comentând:
-Sa vada toata lumea cum legionarii si-au înghitit p..a unii la altii ! Ticalosul nu si-a dat seama de efect. În mine s-a trezit dorul de razbunare si ura împotriva acestui monstru. Firul credintei in Dumnezeu s-a refacut. Chiar daca, în continuare, m-am manifestat ca un automat fara ratiune proprie, în pauzele dintre actiunile de groaza, imploram ajutorul lui Dumnezeu.

Fapta lui Turcanu m-a trezit din mlastina necredintei în Dumnezeu, în care singur ma înfundasem. Am descoperit marea uneltire a Diavolului care te face sa-ti impui tu singur conceptiile ateist-marxiste, facând astfel voia vrajmasului împotriva caruia ai luptat.

În clipele de ragaz îmi ziceam: Doar n-am venit în închisoare ca sa ma fac comunist si nici sa-mi însusesc învataturile lor prostovano-diavolesti.

Un biet calugar

A fost adus în camera un tânar student necondamnat, pe nume Ungureanu, care era si calugar. Si astazi trupul mi se înfioara când îmi amintesc de schingiuirile la care a fost supus acel tânar.

Singura pretentie a lui Turcanu era ca acesta sa blasfemieze cele sfinte si sa înjure. Cu greu a fost muiata dârzenia acestui om. Târziu de tot a cedat, facându-i pe voie lui Turcanu. Râdea Turcanu zicându-i pe un ton împaciuitor: -Vezi mai Ungureanu ca ai vorbit de rau pe Dumnezeu si ai înjurat si nici nu te-a traznit, nici nu te-a pedepsit în alt mod. Ungureanu tacea fara sa miste macar un muschi spre a nu da de banuit ce are el în suflet.

O demascare mai deosebita

Într-o zi ce parea a fi mai de acalmie, îl vad pe Turcanu aducând în camera un detinut cu bagajele în mâna. Era Octavian Tomuta.
Dupa miscarile automate ale lui Tomuta mi-am dat seama ca acesta a trecut prin "focurile reeducarii" si stie bine lectia.
A fost poftit la masa calailor. Turcanu, cu un rânjet în coltul gurii, îi zise:
-   Ce-i Tomuta, te uiti cu jind la sefii tai ?
Tomuta tacu într-un anumit fel, ca si tacerea era la fel de periculoasa ca si vorba negândita ca lumea.

Urma închiderea. Pentru Turcanu închiderea era doar o formalitate... ca el era acela care o programa. Dupa închidere, usa la aceasta camera nu se încuia. Era lasata deschisa la dispozitia lui Turcanu sa iasa si sa intre când îi pofteste inima.

Dupa ce trecea trupa de gardieni care supraveghea închiderea, Turcanu iesea pe coridor prefacându-se ca cerceteaza sâ nu fie prin apropiere vreun caraliu care sa-i tulbure activitatea. Chipurile - "reeducarea" s-a înfaptuit "nesupravegheat"

Dupa ce facu toate aceste dichisuri care tineau de tipic, a zis celor din camera:
-  In seara aceasta vom avea un program special. Îl voi demasca pe banditul asta de Voinea.
Începuse sâ ma ia cu friguri si cu transpiratii îmaginându-mi ce trebuia sa urmeze.
Îi zice lui Tomuta:
- Ia spune, l-ai cunoscut pe Voinea Octavian ?
- L-am cunoscut.
- Sa ne spui tot ce stii despre el pentru ca noi vrem sa scoatem "om" dintr- însul. Începu Octavian Tomuta astfel:
-    Eram studenti. Voinea mi-a zis ca lupta noastra împotriva comunismului este fara crutare..Hristos când a intrat în templul din Ierusalim, daca ar fi avut un pistol în mâna ar fi tras fara mila împotriva negustorilor care profanau lacasul sfânt. Lupta împotriva comunismului este o lupta cu Diavolul.

Era mult adevar în ce spunea Tomuta, dar era si exagerare. Daca nu exagerai si nu puneai patos în tot ce spuneai te considera "bandit" si trebuia sa treci din nou prin toate torturile "reeducarii".

Dupa "demascare" am fost dezbracat la pielea goala si astfel luat la bataie ca în prima zi. Din nou la perete sa fac pasul pe loc si iarasi cu bagajul în spate am facut sute de genoflexiuni. Culmea ! Plantonul a numarat 1.500 de genoflexiuni. Apoi m-am prabusit în nesimtire.
În timpul acestor suplicii istovitoare, Turcanu îmi punea rânjind întrebari:
-   Ei sefule, cum e cu Moarte numai moarte legionara ? De ce nu mori?...Zi-i sejule - te mai gândesti la Nicadori ?... Ce-ti închipui ca nu cunoastem noi aventurile lui Horia Sima ? Calomnierea lui Horia Sima era mai lunga decât a celorlalti legionari...

A nu raspunde la o asemenea întrebare era deosebit de periculos. O considera atitudine de fronda, de sfidare a "reeducarii" si riscai sa-ti maresti supliciul. Daca raspundeai precum ar fi meritat riscai sa fii omorât in batai... Astfel am adoptat numai raspunsuri conciliante;
- Aceste lucruri erau numai teoretic... Practic nu erau chiar asa. Atunci eram cu teoria, acum suntem cu practica.
- Stim noi... Le spuneai teoretic pentru prosti, pentru voi sefii era altfel. Asa e putregaiul burghez pe care acum îl scoatem din voi.
Cu doua saptamâni în urma am cumparat din librarie o carte intitulata Istoria Miscarii Legionare scrisa de un legionar. Autor - preotul Stefan Palaghita.

Interesant! Toate calomniile împotriva lui Horia Sima sunt însirate în aceasta carte în ordinea în care Turcanu mi le însirase mie în timpul torturilor în anul 1950. Cartea a fost tiparita la Buenos Aieres - Argentina în anul 1951. Îmi pun întrebarea. De unde a stiut Turcanu continutul acestei carti cu un an înainte de a fi publicata?

Constantin Paragina - camaradul cel hâtru

In zilele acelea pline de groaza, usa se deschide si este introdus m camera camaradul meu de celula si consatean, un hâtru de mare anvergura, cu farmec în grai la vorbire si replici placute de om mucalit... Turcanu nu era in camera.
Iata-l intrând zâmbaret în camera cu bagajul în mâna.
Am privit la el sa nu gresesc. Da. Era chiar el Costache Paragina, student la Universitatea din Bucuresti la geografie si istorie. Originar din Panciu, fiu al unei familii de martiri si eroi ai luptei legionare-anticomuniste.

M-au trecut fiorii când l-am vazut si am început sa transpir. Mi-am dat seama imediat ca dânsul n-a mai trecut prin încercarile noastre de aici.

Paragina îsi arunca bagajele pe prici în mod dezinvolt, apoi începu sa se plimbe prin camera "ca Voda prin loboda". Ba a mai intrat si in vorba plin de larghete cu tortionarii. M-a observat cu coada ochiului pe mine zdrobitul, dar n-a luat nici o atitudine. Era prea istet ca sa nu-si dea seama ca aici era ceva putred, ceva în mare neregula.

La un moment dat a intrat si Turcanu în camera:
- Aaaa, bine ai venit Paragina, ce mai zici si cum te simti în noua ta locuinta!
- !!??
- Ai vazut ziarul de perete ?
- L-am vazut.
- Uite ca avem si carti. Le-ai vazut ?
- Le-am vazut.
- Iata si oamenii care s-au desteptat din somnul în care ii dusese obscurantismul habotnic (si arata cu ambele mâini spre tortionari). Uite-i si pe banditii care se opun reeducarii si arata spre noi cei trei. I-ai vazut ?
- I-am vazut.
- Ce parere ai ?
- Pai, domnu Turcanu, "fiecare ranit cum îsi asterne asa doarme".
Raspunsul era de nota zece.
- Dar tu ce parere ai, vrei sa mergi cu noi, cu reeducarea, sau cu banditii ?
- Cu reeducarea, domnu Turcanu.
- E bine ce zici, numai vezi ca aici trebuie sa citesti carti.
- Citesc domnu Turcanu, de ce sa nu citesc ?!
- Mai trebuie sa scrii câte un articol la ziarul de perete.
- Scriu domnu Turcanu, de ce sa nu scriu ?!
Flerul lui Paragina prinsese atmosfera si situatia fara iesire, dar nu-si dadea seama de dimensiunile grozaviei.
- Bine mai Paragina... Pâna în prezent vad ca esti pe drumul cel bun, dar vezi ca trebuie sa renunti la tot "banditismul" din tine. Trebuie sa renunti la crezul legionar pe care l-ai avut.
- Renunt, sigur ca renunt, domnu Turcanu.
- Deci esti hotarât sa mergi cu noi.
- Da, domnu Turcanu.
- Bun. Daca asa stau lucrurile, sa-mi spui tu mie de când ai venit la Pitesti ai mai dus activitate legionara?
- Nu domnu Turcanu.
- N-ai participat la nici o sedinta legionara ?
Paragina a sesizat tot ce e posibil pentru un om cu cea mai ascutita inteligenta, dar dincolo de poarta Iadului n-a interceptat nimic.
Atunci Turcanu, fulgerator, îi arse un pumn drept în fata, Dar si Paragina, istet cum era, a intuit lovitura si s-a dat tumba pe spate subtiind mult din efectul de soc.
-   Ia te uita ma al naibii, asta e artist!
Turcanu se mai repezi o data sa-i mai dea un pumn, dar Paragina din nou se dadu tumba pe spate.
Paragina se prefacu a fi socat de atitudinea agresiva a lui Turcanu, deoarece aderase la "reeducare" fara murmur si cu toate acestea era lovit.
- De ce minti ma, tu crezi ca aici e scoala de oportunisti ? Ai dus sau nu ai dus activitate legionara ?
- N-am dus domnu Turcanu.
Apoi întorcându-l cu fata spre mine, îmi puse mie întrebarea:
- Voinea, ati tinut vreo sedinta legionara ?
- Sigur ca am tinut, cu Comsa si cu Iosif.
Oricât de istet a fost - Paragina nu mai pâna aici stia lectia. Mai încolo o stiam eu si ceilalti.
-   Ei ce zici Paragina ? Uite seful tau, banditul cel mare, îl vezi cum recunoaste ? Îti dai seama ca noi avem metode sa scoatem tot banditismul, tot putregaiul din voi si sa va facem oameni ca lumea, folositori poporului ? Daca voi nu acceptati de bunavoie, avem noi metode sa-l scoatem.
Paragina cu capul în piept (dar cu ochii la pumnii lui Turcanu, umilit, socat si surprins a raspuns:
-  Da domnu Turcanu, am tinut.
-  Atunci de ce cauti sa minti ?
-  Domnu Tucanu, eu n-am mintit. Dupa arestare am primit un soc când m-am vazut lipsit de libertate si am disperat. În aceasta situatie de groaza si regrete m-am nimerit cu Voinea în celula. El mi-a vorbit de Biserica, de Neam si de Legiune...Au fosta tunci pentru mine toate acestea ca o baie calda care m-a revigorat în crezul legionar.
-  Aaaa, vasa zica tu nu esti vinovat, tot banditul asta mare e cu buba. El te-a îmbaiat cu apa calduta. Esti solidar cu ei!
- Nu sunt.
- Ai vazut ce smecheri sunt ? Va îndemnau pe voi cei mititei la rele, iar ei cum au dat de rau v-au tradat, lasandu-va pe voi sa trageti greul. Asa este ?
- Da, domnu Turcanu.
-  Pentru ca nu putem sa te credem pe cuvânt, doar într-un minut ai spus câteva minciuni si ca sa fim noi siguri ca nu mai poti reveni la banditism vei primi o "lectie" de leac. Ai sa vezi cu proprii tai ochi si te vei convinge pe propria ta piele cum purificarea noastra da rezultate.
-  la puneti-va cu ciomegele pe el!!
Deodata au sarit cu totii asupra bietului Paragina, ca niste automate. L-au trântit la pamânt naucindu-l în lovituri de bâta pâna când Turcanu a dat ordin sa înceteze.
- Acum treci acolo în rând cu banditii. Nu cumva sa te vad ca le faci vreun semn sau daca ei te provoaca sa nu ne spui imediat, c-ai mierlit-o !
- Da, domnu' Turcanu.
- Fii atent. Tu nu esti asa mare bandit ca Voinea. Depinde de tine. Ori te duci în mormânt cu el, ori de faci baiat de treaba si iesi în libertate. Ne-am înteles ?
- Ne-am înteles, domnu Turcanu.
Cât a mai stat pe acolo, bietul Paragina a mai luat vreo trei batai, asa ca sa-l tina treaz si sa nu se plictiseasca. Apoi a primit si el o coaja de sapun ca sa-si faca însemnari în vederea "demascarii".

Încercari de sinucideri. Ministerul de Interne urmareste efectele reeducarii asupra studentilor
La un moment dat - nu-mi amintesc împrejurarile - se descopera ca Scutaru (un bun prieten) a înghitit un ciob de sticla cu scopul evident de a se sinucide. Scutaru a fost dat în paza unui planton care avea sarcina sa-l urmareasca atent când îsi va face necesitatile în gamela din care mânca. El a fost obligat sa caute prin materiile fecale pipaind cu degetele întregul continut. Sa gaseasca ciobul de sticla când se va elimina din corp si sa-l prezinte la seful comitetului de "reeducare". Nu mai îmi amintesc care a fost rezultatul.

Am vazut detinuti descoperiti ca au înghitit ace în speranta ca acestea vor ajunge prin caile sanquine la inima si astfel vor muri. Dar n-a fost asa.

Cam dupa sase- sapte zile acul era eliminat din organism prin rect si era de dimensiuni foarte mici. La ambele capete avea mici ghemotoace pietrificate. Mai târziu studentii medicinisti ne-au explicat cum se produce fenomenul: Peretii ondulati ai stomacului prind obiectul de metal ascutit încercând sa-l dizolve cu sucurile gastrice pe care le are la îndemâna. Când nu reuseste, îi depoziteaza la capat saruri facându-i o gamalie inofensiva. Apoi îl întoarce cu celalalt capat facîndu-i si acolo una. Numai asa îi da drumul mai departe spre intestine pentru a fi eliminat din corp.

Ministerul de Interne urmarea îndeaproape experienta ce o facea pe pielea studentilor.

Au fost oameni care la 7-8 luni erau dusi la ancheta la Ministerul de Interne anume pentru a se constata efectul terorii de la închisoarea Pitesti asupra lor. Ministerul de Interne urmarea în amanunt cât dureaza rezistenta si daca mai exista un mugur de rezistenta pe aceasta mladitâ.

Anchetatorii le-au zis unora:
- Noi vom ara tara în lung si în lat ca niciodata mugurii legionarismului sa nu mai îmboboceasca pe suprafata ei.
Vom schimba mentalitatea multimilor, vom modifica directia de gândire a intelectualilor, vom modifica si istoria în care voi credeti atât de mult ca e neiertatoare si ca aceasta va va scoate cândva la suprafata.

O tentativa de sinucidere iesita din comun

Am fost mutat din camera 4 spital din nou în camera 2 subsol. Si aici s-a instituit "reeducarea". Seful comitetului de reeducare era Titus Leonida.

Eram în total 21 de "banditi" fata de numai 4-5 câti eram la camera 4 spital. Avantajul era enorm caci ne venea rândul sa luam bataie abia la 4-5 zile.

Totusi, unul dintre noi, pe nume Dan Dumitrescu, student In ultimul an la Facultatea de medicina din Iasi, era batut crâncen în fiecare zi.

Atâtea torturi a îndurat acest om încât a fost adus într-o stare de disperare acuta. Eu, privindu-l cu groaza, constatam ca nu mai era decât o umbra. Un schelet ce se confunda cu semnul "pericol de moarte" din preajma depozitelor de materiale explozive sau locurile cu pericol de electrocutare. Rezista în mod inexplicabil. Ma tot întrebam oare când va cadea organismul acesta atât de epuizat?

Sarmanul Dan Dumitrescu nu mai avea ce spune, nu mai avea ce inventa...

În una din diminetile acelor zile blestemate, dupa terminarea programului de dimineata, îl vad pe Titus Leonida cum se ridica de la masa unde dospise ceva în mintea lui cea neagra, umflându-se în pene ca un paun si cu coada rotata începu:

-  Ei, acum sa începem iarasi programul. - Care te înscrii la bataie ? Era si cinic cretinul. - Care te simti vinovat ? Care ai mintit la autodemascare ? Nu se înscrie nimeni ?! Atunci tot rândul lui Dan Dumitrescu este. Dumitrescule, treci la interes!

Dar, surpriza pe toata lumea. Dan Dumitrescu în loc sa sara ca împins de un arc nev azut, lua o pozitie crâncena de barbat plin de tarie si fara pas. Ochii îi luceau în adâncul orbitelor osoase scânteind ca doi luceferi în noptile geroase...

-   Ba ai sa torturezi pe p... a matii, bandit si ticalos fara de margini. M-ai scapat narodule din mâna. Mai sunt înca treizeci de minute si puteti sa ma pupati în cur toti deodata sau chiar pe rând daca asta va va fi voia. Tâmpitilor, am baut toata cutia cu creolinâ, otrava ce-i sigur ca într-o jumatate de ora îsi va face efectul. Atât mai dureaza pâna soseste salvarea prin moarte.

Si mai întareste înca o data entuziast, cu o bucurie nespusa:
- Înca o Jumatate de ora si-s mort... Miseilor, veti da socoteala pentru toate acestea nu peste mult!
La auzul acestor vorbe am simtit cum un duh al tariei coboara spre mine si inima în piept o simteam mai barbata.

Dintr-o data Titus Leonida a amutit, i-a pierit, pur si simplu, graiul. Ceilalti "reeducati" tremurau palizi de spaima. Oare ce va fi de cojocul lor când Turcanu va afla despre o asemenea neglijenta ? Era în stare sa-i macelareasca pe toti... Astfel Titus Leonida începu ancheta...

Tineta din camera - care servea pentru urinat - nu avea capac. Ca sa stopeze degajarea mirosului infect de urina în descompunere, Turcanu a adus o cutie de conserve goala pe care din când în când o umplea cu creolina. Cu câteva picaturi de creolina aruncate în tineta se facea o pelicula deasupra urinei care oprea degajarea mirosului.

Din cercetarile pe care le facu imediat Titus Leonida s-a constatat ca cutia cu creolina de lânga tineta era cu adevarat goala. Dimineata fusese plina.

Întrebându-se unul pe altul câta creolina a fost în cutie, au descoperit ca creolina s-a consumat cu o zi înainte, iar cutia de conserve era - în realitate -plina cu urina. Doar pe deasupra plutea o pelicula subtire de creolina care nu putea fi mortala.

Dan Dumitrescu în realizarea planului sau de sinucidere n-a observat acest amanunt si s-a înselat bând urina în loc de creolina.
Cu toate acestea teama ca Dan Dumitrescu ar putea muri nu disparuse. Au asteptat o ora si Dan Dumitrescu nu mai murea.

Atunci ticalosul de Titus Leonida îsi veni în fire si îi zise lui Dan Dumitrescu :
-Ai baut pe p... matii creolina. Ai baut urina. Au mai asteptat un timp si vazând ca Dan Dumitrescu nu da semne de intoxicare, l-au tras jos de pe prici, l-au dat cu forta sa bea câteva gamele cu urina si apoi au început tortura...
Nu se gasesc cuvinte pentru a descrie martiriul la care a fost supus acest om.
Groaza si spaima ne-a cuprins pe toti, scotând din mintile noastre pâna si gândul la o eventuala sinucidere.

Un caracter de exceptie

A fost adus un tânar pe nume Alexandru Radulescu (sau Roman), student la Politehnica, pare-mi-se la Timisoara, un flacau de o nevinovatie totala. Avea atitudine si figura feciorelnica. Nu i se putea imputa nici un fel de activitate sau atitudine dârzâ.

Ticalosul de Titus Leonida a cautat sa-l convinga sa-si faca autodemascarea, dar studentul invoca pe Dumnezeu în apararea sa.

Acel nemernic de Titus Leonida l-a supus fara mila torturilor. Le-a suportat cu o blândete îngereasca, încât noi ceilalti asupriti ne-am fi învoit sa suportam o parte din bataile ce le primise acest suflet blând - daca s-ar fi îngaduit aceasta.

L-am vazut plângând. A fost unicul plâns care ne-a înduiosat sufletele noastre împietrite si greu chinuite.

Dupa lungi torturi si dupa ce rezistenta lui începu sa cedeze, a fost pus sa bata si el pe altul ca astfel sa faca dovada în fata miselului de Titus Leonida ca el s-a "reeducat".

N-a putut.. L-am vazut pe acest om cu ciomagul în mâna încercând sa loveasca talpa unui camarad de al sau. Când a ajuns cu ciomagul la talpa, l-a scapat din mâna.

L-au torturat cât l-au mai torturat, apoi l-au trecut în stare de izolare ca sa asiste la torturarea celorlalti detinuti.

L-am reîntâlnit la Gherla, la atelierul de mecanica. Era atâta constiinciozitate în acest om, încât piesele iesite din mâna lui nu admiteau nici o toleranta. Erau toate adevarate prototipuri.

N-a putut niciodata sa realizeze peste 50% din norma. Aceasta, din cauza preciziei si finetii lucrului sau.

Luni de zile a fost tinut cu jumatate de portie de mâncare. Cu toate acestea nu si-a schimbat atitudinea. N-a facut lucru de mântuiala numai ca sa-si realizeze norma. În piesele facute de dansul se reflecta sufletul sau pur.

Noi ceilalti eram pregatiti sa-l ajutam cu mâncare, dar ticalosii au împânzit in jurul lui numai informatori ca sa nu poata primi nici un ajutor.

sursa: http://www.procesulcomunismului.com