PITESTI (9)

Prima misiune miseleasca

Aproape de cinci luni eram în camera de tortura 2 subsol. Într-o zi a venit Turcanu cu o lista în mâna pe care i-a dat-o lui Titus Leonida. Au mai susotit ceva între ei, apoi Turcanu a iesit din camera.

Psihoza spaimei domnea asupra noastra. Cu toti aveam impresia ca Turcanu si Titus Leonida cunosc tot ce aveam noi în cel mai tainic ascunzis al sufletului. Ca nimic nu le era strain lor.

Vedeam lista si stiam ca vom fi chemati unul câte unul. Tremuram de spaima ca nu stiam cui îi vine rândul si mai ales ce urmeaza.

Titus Leonida începu sa ne cheme pe câte unul si sa vorbeasca în soapta tainic. Când vorbea, chiar si în soapta, îsi compunea o figura crâncena ca ceilalti sa fie terorizati.

Mi-a venit rândul si mie. Ratiunea îmi era obturata de cele ce puteau sa urmeze. Nu puteam sa gândesc nimic întrucât eram cuprins de o groaza nemarginita.

- Uite Voinea, ai sa pleci în alta camera. Acolo sunt "banditi" care nu stiu ce se petrece aici, în camera aceasta. Nu divulgi nimic din ce ai vazut. Te vei comporta ca un legionar veritabil, cu vechime si prestanta. Ca un adevarat "'bandit". Trebuie ca prin atitudinea si comportamentul tau sa creezi o atmosfera de mediu legionar.

Va veti ruga împreuna, veti mânca împreuna. Sa nu te apuci sa-i tragi de limba ca sa-si dea seama ca tu îndeplinesti o misiune. Esti raspunzator de orice gest al tau din care acestia ar putea sa-si dea seama ce se petrece aici. Stii ce te asteapta. Nu vom avea pentru tine nici un dram de mila sau îndurare.

Dadaceala lui Titus Leonida a durat cam o ora. Acela a fost momentul de cea mai grea tensiune pe care l-am trait vreodata.

De acum începea un alt moment greu si mai ales lung. Lung cât o vesnicie. Îmi dadeam seama ca eu va trebui sa fiu acela care voi aduce un aport la torturarea altor oameni nevinovati.

Oare cum sa fac sa evit a afla ceva de la necunoscutii cu care ma voi întâlni ? Oare ce sa fac pentru a evita crearea unei atmosfere de trai intim legionar?

În mine mai ramasese o celula în care constiinta functiona nealterata. Aceasta urla îngrozitor, rascolindu-mi toata fiinta. Salvarea cea mai sigura ar fi fost moartea. Dar cum ? Era peste putinta sa-ti iei viata.

I-am vazut pe acesti ticalosi studiind nu numai instinctul de conservare dezlantuit, ci si cum studiau pe cei dezumanizati, pusi în postura de calai spre a tortura pe altii...

Torturarea camaradului tau trebuia facuta cu sete, cu sadism, cu convingerea oarba ca faci bine. Trebuia sa dovedesti convingere si atasament cauzei distrugerii "banditismului". Când distrugeai legionarismul din victima, trebuia sa fii agresiv, sa râzi fals, sa vorbesti cu toata convingerea si mai trebuia sa dai impresia ca ai ramas un legionar autentic.

Ca un demon iesit din mijlocul Iadului, atât de bine cunostea Turcanu psihologia fiecaruia si dramul de tarie ce a mai ramas în noi.

Pâna acum am fost victima.,. De acum înainte mi se contura în fata neagra sansa de a fi partas la distrugerea sufletelor altora. Din oameni devotati si cinstiti, prin actiuneamea trebuia sa devina tradatori, raufacatori, spioni împotriva lor însisi.

Doamne, cât as fi dat sa ramân pe loc si sa fiu torturat în continuare... Ziceam acestea în gând în momente de luciditate, dar pus la încercare n-as fi rezistat.

Dupa vreo ora a aparut în usa Turcanu si l-a întrebat pe Titus Leonida:
-Gata ?
-Gata. Raspunse Titus Leonida.

Tin minte ca alaturi de mine era un student la medicina în anul patru sau cinci. Acesta a fost mare sportmen si se numea Alexandru Ghica.

Acest Ghica a fost torturat de catre Turcanu cu mai multa insistenta decât noi ceilalti. Nu atât pentru apartenenta la un grup sau altul, ci pentru ca reprezenta "marea nobilime". Pentru ca se tragea dintr-o familie de printi cu blazon.

Ziceau Turcanu si Titus Leonida (în timpul torturilor) ca acesta nu va uita niciodata moliciunea pernelor de puf, Va tine minte stralucirea mobilei fine si laptele pe care l-a supt de la mama lui...

Cum ne îndreptam noi pe coridor îngrijorati, Turcanu ne opri si ne zise : - Nu cumva sa va tradati aratându-va cât sunteti de flamânzi, sau cât ati fost de batuti. Cei cu care veti sta în camera sunt înca "banditi". Ei vor sa faca pe grozavii, sfidând situatia în care se gasesc. Voi v-ati mai trezit la realitate. Astfel am fost introdusi într-o camera mare de la parter, care era goala. Deci, nu noi intram peste altii, ci altii intrau peste noi.

Pâna la sosirea victimelor aveam un timp scurt ca sa ne gasim locurile pe paturi. De mine s-a atasat studentul Ghica, cel amarnic torturat de catre Turcanu pentru starea lui sociala.

Mi-a facut destainuirea ca si-a pierdut orice control asupra sa si ar vrea sa nu greseasca. Recunostea ca este dominat de instinctul foamei, de aceea va ocupa loc lânga mine ca sa ma imite. Mai zicea acest tânar :

- Mi-e frica... Unii ar putea sa exagereze lucrurile privitoare la persoana mea. Aceia ar putea fi mai iuti în informarea lui Turcanu si a lui Titus Leonida. Turcanu si Leonida sunt disputi sa creada cele mai mari gogomanii care s-ar spune împotriva mea. Torturile la care voi fi supus ma vor ravasi si mai mult decât pâna acum. N-am nici un control asupra mea. Ma simt ca prabusit într-o prapastie fara fund în care viteza creste neîncetat...

Dupa vreo doua trei ore a fost introdus, peste noi în camera, un lot de studenti din Cluj. Vreo douazeci de persoane. Dintre acestea vreo douasprezece aveau tangenta cu Miscarea Legionara, ceilalti erau de diferite proveniente si nuante politice sau chiar apolitici.

Eram speriat, dar trebuia sa ma prefac a fi din cale afara de volubil. Carnea zdrobita si coastele trânte de atâta bataie ma dureau îngrozitor. La orice miscare sau întoarcere mai brusca dureri otravite ma fulgerau prin piept si prin oase. Pericolul era mare deoarece noi, cei facuti tocatura, efectuam o supraveghere crâncena unii asupra altora.

Din lotul clujean îmi amintesc de numele câtorva baieti cu care sincer m-am împrietenit:

Era unul pe nume Blaga - nepot al lui Lucian Blaga - ofiter de jandarmi si student la drept. Pe un altul îl chema Crainic si se declara membru al Partidului National Taranesc. Un altul avea numele de Chebeleu si era legionar.

Afinitati comune aveam cu Blaga. Ne lega cariera militara. Ma rugam lui Dumnezeu sa nu mi se destainuie cu nimic. Cu toate acestea, Dumnezeu nu mi-a ascultat ruga si acest camarad exceptional de bun mi-a facut unele destainuiri...

Ma feream ca de foc sa nu-i dau nici un fel de banuiala de ce-l asteapta. Daca la "autodemascarea" ce urma sa si-o faca ar fi spus ca din comportamentul meu a bânuit ca îninchisoarea Pitesti se petrec lucruri ciudate, asta ar fi însemnat moarte pentru mine. Nu moartea pe care o doream, ci moartea de care ma feream...

Am stat în situatia asta 2-3 saptamâni, când, într-o zi, a intrat pe usa Turcanu cu sase calai dupa el, toti oameni de încredere.

Noi, cei care stiam ce urmeaza, am simtit ceva ca o unda de curent electric care ne-a cutremurat pâna în adâncul fiintei noastre. Ceilalti, noii veniti, erau indiferenti. N-am scos o vorba, dar numai noi stiam ce zguduire era în sufletele noastre. (Aceste lucruri s-au petrecut în luna februarie sau martie 1951).

Turcanu a strigat cu glas tare:
- Atentie!
Imediat oamenii care au venit cu el s-au raspândit printre noi, cei cu misiunea miseleasca, soptindu-ne la ureche :
- Tu te postezi lânga ala, tu lânga celalalt si asa mai departe. A durat aceasta câteva secunde, dupa care Turcanu si-a început obisnuitul discurs:
-Ati venit de atâtea zile aici si nu stiti ce se petrece în aceasta închisoare. Va spun eu ca sa stiti si sa va intre în cap. În aceasta închisoare se duce o actiune de reeducare, de revizuire a constiintei voastre de banditi.

Regimul umanitar comunist, care acum construieste o viata fericita pentru întreg poporul muncitor, v-a adus aici ca sa va întinda o mâna de ajutor. Va da posibilitatea sa deveniti din nou oameni. Sa aruncati din voi putregaiul legionaro-fascisto-burghezo-mosieresc. Veti trece prin aceasta actiune de purificare... Va trebui sa o acceptati si sa va reeducati. O voce din rundul camerei a replicat:
-  Noi nu acceptam "reeducarea".
-  Ce ?... Voi credeti ca...Turcanu îsi duse mâna la sapca (acesta fiind semnul ca începe bataia).

Atunci ajutoarele lui Turcanu si el însusi au scos bâtele pe care le tineau ascunse sub haine si au început sa loveasca. Cei douazeci, veniti mai de curând în închisoarea Pitesti - necunoscatori în ale miseliilor care se petreceau, au ramas nauciti. Erau buimaci, cum am fost si noi însine când ne-a agresat pentru prima oara Turcanu si banda sa.

Loveau nu numai cei sase în frunte cu Turcanu, ci si ceilalti douazeci care ne-am împrietenit între timp cu noii veniti. Turcanu a strigat cu glas tare :
-  La pamânt, Ia pamânt!
Începura sa strige cât îi finea gura si ceilalti - la pamânt, la pamânt!

În momentul în care Turcanu a dat semnalul de atac, am simtit cum toate facultatile mentale mi s-au inhibat. Nu mai puteam sa rationez. Un întuneric bezna s-a asternut brusc asupra întregii judecati. Aveam senzatia ca sunt un câine dresat asmutit asupra unei victime.

Cum din fire eram mai încet în miscari, n-am avut timp sa lovesc pe cineva, dar am început sa strig ca un bezmetic - la pamânt, la pamânt!...

Numai primul strigat l-am identificat ca fiind al meu. Pe urma, parca, ma auzeam pe mine, dar nu eram eu... Parca eram dedublat. Aveam impresia ca duhul meu statea deoparte si asculta cum striga trupul meu... Parca eram asistent la o scena grotesca si plina de groaza, scena al carei actor era chiar trupul meu în came si oase.
Primii care s-au aruncat pe burta au fost tocmai cei douazeci care trecusera prin "moara reeducarii".
Eu nu m-am aruncat cu burta la pamânt, dar strigam din toate puterile alaturi de ceilalti...

Aveam senzatia ca ma vad pe mine însumi de la o distanta oarecare, apoi încet-încet cele doua fiinte s-au apropiat una de alta contopindu-se. Începeam sa preiau controlul asupra mea însumi. Am început sa aud si sa-mi dau seama ca nu striga un altul ci eu... Da, eram eu robotul.

Abia atunci mi-am dat seama ca sunt un automat care actionez la orice apasare de buton a lui Turcanu. Reflexul conditionat era bine format.

Din pozitia cu burta la pamânt - Turcanu se apuca sa faca o noua ordine în camera si sa ne orânduiasca pe caprarii. A numit el "comitetul de reeducare". Printre cei numiti era si Cornel Pop (barbat plin de virtute, oarecând).

Cei douazeci, veniti mai pe urma au ramas în camera pentru a se autodemasca si a fi dezumanizati, iar pe noi ceilalti care am fost adusi - pentru verificare si încercare - ne-a scos afara, ducându-ne din nou în camera 2 subsol de unde am venit.

Turcanu a facut si aici un nou aranjament. Pe cei care i-am lasat în postura de autodemascare i-au trecut la coltul izolatilor. Asta însemna ca mai aveau nevoie sa fie zdrobiti. Spre disperarea mea, si eu am fost trimis tot în coltul acela. Aceasta însemna ca multe zile negre ma mai asteptau. Eram pur si simplu îngrozit.

Prima "favoare"

Imediat ce am fost trimis la "coltul banditilor" Turcanu a iesit din camera, lasându-ne în "pintenii" lui Titus Leonida .
Îl vad pe Titus Leonida cum se "înfoaie în pene" ca un curcan si ia cuvântul strigând în gura mare:

-Pe voi banditilor v-am trimis în acea camera cu o anumita misiune. Acum urmeaza sa va faceti autodemascarea despre tot ce ati facut acolo. Veti spune cum ati calcat consemnul tradând actiunea noastra de reeeducare.
Cu totii eram îngroziti de ce va urma.
Îmi dadeam seama ca fiecare din noi va încerca sa spuna ce a observat la celalalt. Eram sigur ca si noii veniti - cu care am stat de vorba - vor fi si ei la rândul lor supusi torturilor si astfel vor spune ce au observat la mine si la altii.

Noii veniti puteau sa exagereze - în tentativalor de a se sustrage torturilor. Nu stiam ce anume vor exagera... Traiam într-o confuzie si groaza de neimaginat.
Dupa un timp,Titus Leonida s-a prefacut ca a uitat ce anume a întrebat. Mai trecura vreo doua minute si apoi îmi ceru mie ca sa-i demasc pe noii veniti cu care am stat de vorba.

Prompt, i-am oferit lui Titus Leonida tot ce am vorbit cu Blaga. N-am ascuns nimic, dar nici n-am exagerat.
N-am simtit mustrari de cuget pentru turnatoria pe care am facut-o. Eram sigur ca Blaga pus la tortura se va autodemasca si le va spune pe toate.
Asa s-a si întâmplat... Numai ca marea diversiune a fost facuta, deoarece eu am fost primul care l-am demascat.

Dupa o saptamâna de la aceasta demascare eu am fost scos din starea de izolare. De acum aveam dreptul sa stau la rând când se aducea masa, sa asist la demascarile celorlalti, am fost numit planton la tineta si fel de fel de asemenea "favoruri" si "bunatati".

Crainic, Blaga sau Chebeleu - nu-mi amintesc precis care din ei - a fost adus la camera 2 subsol când eu aveam aceste "favoruri". Si acest fapt era o diversiune. Era o actiune de a crea suspiciune unuia împotriva celuilalt. Eram considerat o persoana care avea o oarecare autoritate morala. De aceea trebuia neaparat sa fiu compromis. Era un joc diavolesc care numai la închisoarea Pitesti s-a jucat în toata hidosenia si periculozitatea lui.

Multi detinuti, veniti mai la urma, n-au sesizat ierarhizarile facute de Turcanu si nici diversiunile instituite de acesta anume pentru a farâma încrederea oamenilor unul în celalalt.

Cu cât erai considerat de Turcanu mai mare în grad sau cu autoritate legionara, cu atât erai mai mult supus demolarii în fata celorlalti.

Cititorii trebuie sa cunoasca psihologia "Pitestiului" si aprecierile facute de detinuti care sunt diferite de aprecierile fâcute de cei ce lectureaza prezenta carte.

A fi planton însemna a avea si un ciomag în mâna, cu care se corecta si cea mai mica greseala a victimei prin aplicarea de lovituri nemiloase.

Aceasta calitate era un fel de "mizilic" pe lânga calitatea de a face parte din echipa propriu-zisa de tortionari. Octavian Voinea n-a facut parte din nici o echipa de batausi.

Cu o sinceritate demna de lauda, camaradul Octavian Voinea recunoaste ca a fost atât de distrus încât era gata sa faca orice crima pe care i-ar fi dictat-o Turcanu. Spre norocul lui, acest lucru nu s-a întâmplat.

Dupa ce torturile au încetat, Octavian Voinea n-a tacut din gura, asa cum spera Oculta, ci alaturi de alti barbati bravi au smuls masca ipocrita de pe fata Satanei travestit în "înger" aratând cine conduce lumea...(Gheorghe Andreica )

Mi se cere sa-l demasc pe Ghica

Într-o zi, Titus Leonida mi-a cerut sa-l acuz pe Ghica. Eram, pur si simplu, înnebunit.
Când se cerea asa ceva, nu era posibil sa refuzi. Prin asemenea ticalosii se urmareau doua scopuri:
- întâi, incitai spiritul de razbunare al celuilalt, care urma sa fie torturat din cauza unor minciuni inventate de tine.
- în al doilea rând îti crea tie un complex de inferioritate si vinovatie ca niciodata sa nu poti privi în ochii celui pe care l-ai acuzat prin minciuni inventate. Simtul razbunarii crestea, mai ales când cel torturat nu sesiza ca si acest lucru face parte din regie. Victima nu sesiza ca si aceasta este o metoda a distrugerii sufletelor si a dezbinarii între oameni.

Cererea lui Titus Leonida mi-a creat momente de grele framântari sufletesti, mai ales ca de mai multe ori mi-a pus întrebarea:
-  Ei, Voinea, te-ai pregatit pentru demascarea lui Ghica?
Nu-mi mai amintesc ce anume s-a întâmplat pe parcurs... Cert este ca am ramas doar în stadiul pregatirii raspunsului, fara sa ma oblige ca sa-l demasc. Cu toate acestea, bietul Ghica nu a fost scutit de torturi. Posibil ca cei din camera de la parter trecând prin demascari si torturi au declarat ceva împotriva lui sau a facut vreo greseala ce putea fi interpretata.

Noua, celorlalti, ne-a facut impresia ca Ghica i-a prevenit pe cei de sus de pericolele care-i pândesc. Acestia, intrati în "râsnita" reeducarii si demascarilor l-au divulgat.

Spaima evolua în noi amplificându-se. Autodemascarea devenise o autoînselare. Aveai impresia ca ai scapat cu mai putina tortura decât daca te descoperea "comitetul de reeducare". În zadar, tot erai torturat. Era o tortura preventiva, urmata de una de uzura pentru a scoate "banditul" din tine.

Adâncurile si tehnica demascarilor

Dupa ce zile, saptamâni, sau luni întregi suportai tortura neîntrerupt si sufletul din tine îl simteai tandari facut, urma "autodemascarea".

Primeai o frunza de sapun pe care Iti notai ideile principale. Apoi treceai în camere mari unde existau mese, scaune si unelte de scris.

Victima trebuia sa declare, în primul rând, cine asculta posturi de radio straine, sa-i spuna pe toti aceia care ar putea fi dusmani ai regimului, chiar daca aceia n-au facut nimic. Unde se gasesc arme... Orice banuiala asupra persoanelor nearestate.

La doua-trei zile venea câte un ofiter de securitate care transforma aceste declaratii simple în declaratii cu putere juridica, date în fata unui anchetator. Urmarile acestor declaratii au fostmii de procese în care atâtia oameni nevinovati au fost condamnati...

"Autodemascarea" scrisa pe hârtie de mâna proprie a victimei suna în felul urmator:
- "'Subsemnatul... detinut, în urma unui proces de gândire pe care mi l-am facut singur, am ajuns la concluzia ca am fost necinstit în declaratiile mele date la ancheta în fata Securitatii si tin din proprie intiativa sa aduc la cunostinta urmatoarele: "

Aici scriai toate bazaconiile posibile si imposibile numai ca sa scapi de torturile la care erai supus. Asa cum am aratat mai sus, aceste declaratii erau transformate de ofiterii de securitate în declaratii cu putere juridica.

A doua "demascare" se referea la tot ce ai constatat de la data arestarii încoace cu privire la gardieni sau la alti oameni din administratia închisorilor, care au aratat bunavointa. În felul acesta se verifica loialitatea cadrelor proprii. Deci, noua ne revenea sarcina de a ne selectiona cei mai crânceni calai.

În faza a treia a "demascarii" trebuia sa atingi mai multe obiective, toate fiind precis determinate...:

a) îti faceai un fel de autobiografie, care trebuia sa înceapa de la cea mai îndepartata spita, de la cel mai vechi strabun de care victima avea cunostinta. Sa coboare pe firul filiatiunii pâna la parinti. Apoi de la nastere pâna în ziua "autodemascarii".

Neaparat trebuia sa le gasesti stramosilor toate aspectele negative. Daca nu stiai, sau nu le-au avut, trebuia sa le inventezi.

Atâta noroi trebuia sa arunci asupra stramosilor directi pâna când îi murdareai complet. În felul acesta demonstrai marasmul moral în care ai ajuns datorita educatiei din generatie în generatie. Numai asa explicai cum ai putut ajunge la conceptia si mentalitatea legionaro-burghezo-mosiereasca de acum...

b)   Urma ponegrirea istoriei: Toti voievozii neamului nostru, pentru care noi am pastrat un adevarat cult, trebuiau prezentati ca ticalosi cu interese meschine. Erau descrisi ca slugi ai popilor destrabalati si ai bisericii retrograde si asupritoare a maselor populare.
Pe Stefan cel Mare nu-l interesa soarta poporului, ci numai propria lui bunastare.
Mihai Viteazul a fost un mare mosier si un adevarat zbir al maselor populare.
Avram Iancu a fost o sluga preaplecata a imperialilor de la Viena. A pacalit masele populare sa lupte împotriva propriilor interese în speranta ca habsburgii îl vor face mare mahar. La urma s-a pomenit cu un picior în dos.

Asa au fost terfelite în noroi toate momentele înaltatoare ale istoriei noastre. S-a avut mare grija sa se scoata în evidenta marele "ajutor" dat de popoarele slave pentru a iesi de sub jugul asupririi burghezo-mosieresti.

c)   Se trecea apoi la profanarea religiei. Pe Iisus Hristos l-au prezentat ca pe un desfrânat, mult mai desfrânat ca Rasputin. Fecioara Maria era prezentata ca o femeie de moravuri usoare, exact asa cum o prezentau iudeii si comunistii.
Toti sfintii bisericii - la rând - trebuiau murdariti si terfeliti în noroi. Biserica, în întregul ei, trebuia prezentata ca o afacere comerciala, iar preotimea ca un instrument al puterii conducatoare spre a fi învatatori si corupatori ai maselor populare.

Nu era suficient sa expui doar o data si cu asta sa fii scapat de napasta. Erai obligat sa participi la discutii, sa aduci argumente convingatoare care sa poata sta în picioare...

Daca "comitetul de reeducare" în frunte cu marele tartor Turcanu aprecia ca ai facut-o numai de forma, riscai sa treci din nou prin toate fazele de tortura ale "reeducarii".

Ziceau cei din" comitetul de reeducare": Aici nu e voie sa spui minciuni ci numai lucruri adevarate.

Pentru multe lucruri pe care le-ai inventat numai ca sa ai ce zice, trebuia sa te juri pe tot ce ai mai sfânt ca ce ai spus este adevarat.

d)   Cea mai importanta demascare viza distrugerea simtului partinic. Obiectul acestei demascari era ponegrirea Legiunii "Arhanghelul Mihail", a Capitanului Corneliu Zelea Codreanu, a lui Ion Mota, a lui Vasile Marin si a tuturor martirilor legionari cazuti în lupte, dar mai ales a lui Horia Sima.

Chiar daca victima nu era legionar, tot pe conducatorii legionari trebuia sa-i ponegreasca. Pe Iuliu Maniu l-am auzit doar o singura data ponegrit si numai în legatura cu pactul electoral încheiat cu Corneliu Zelea Codreanu.

Turcanu a organizat un program divers. În timp ce unul îsi facea demascarea familiala, altii o faceau pe cea istorica sau partinica.

La un moment dat, omul se afla în fata unui pustiu sufletesc din care a disparut orice urma de viata. Simteam deasupra noastra plutind doar fum si cenusa si simbolul mortii cu coasa ei taioasa, întregul comportament al victimelor era îndeaproape studiat si urmarit de Turcanu.

Instructiunile lui Turcanu

Când Turcanu considera ca ai reusit sa te autoprostesti, sa te autoconvingi de propriile absurditati pe care le-ai debordat, treceai la partea a doua a "reeducarii". Aceasta era faza de informator de mare performanta.

În acest stadiu dadeai examenul de "maturitate" care consta în dezinvoltura cu care reuseai sa te comporti cu fostii camarazi ce habar n-aveau de "reeducare". Ei pastrau vechile sentimente de încredere oarba în tine.

Zicea Turcanu :
- Cu fostii vostri camarazi veti vorbi legionareste. Îi veti trage de limba spre a scoatecat mai multede la ei. Dupa aceea vomvedea ce vomfacecu ei... Vom vedea ce vom face si cu voi în cazul ca va veti da de gol.
Aceasta actiune facea parte din sistem, ca nici informatorii nu se cunosteau între ei.

Informatorii erau luati din diferite camere unde "reeducarea" se desfasura în paralel sub supravegherea lui Turcanu si în cel mai desavârsit secret.

Adusi asa câte unul din diferite camere si introdusi în una mare, unde erau oameni care nu-si dadeau seama de ce anume se petrece în închisoare, ajungeau sa se traga de limba reciproc între ei.

Treaba era bine gândita din punct de vedere diavolesc. Se întâmpla uneori - în tehnica demascarii - sa se aplice asa zisa metoda "umanitara", în sensul ca te punea sa-ti scrii a doua oara expunerile si numai apoi sa fii luat la întrebari. Daca expunerile nu corespundeau una cu alta erai trecut din nou prin toate fazele de tortura ale "reeducarii".

"Autodemascarea" nu avea limite. Trebuia sa-ti demasti gândurile ce-ti veneau spontan si fara voie în minte. Chiar si visele trebuiau demascate.

Promovarile plasmuite de Turcanu

Daca pâna acum ai fost victima, trecând prin faza de informator urma ca în continuare sa devii calau.
Aceasta însemna ca ai fost "promovat". În felul acesta îti dovedeai atasamentul deplin la clasa muncitoare si te rupeai din grupul fostilor tai "banditi".

Problema calailor nu era chiar atât de simpla. Trebuia mai întâi sa dai dovada ca esti apt de a deveni calau. Multi s-au dovedit a fi inapti. Nu erau corespunzatori de a avea "onoarea" de a fi calai în slujba clasei muncitoare. De aceea nici nu li s-a cerut aceasta, decât numai ca o forma de manifestare, ca un fel de examen pe care l- au absolvit si au fost declarati reeducati. Dupa "promovare", acestia au ramas în continuare la stadiul de victima si informator.

În final, ofiterii politici erau aceia care cumpaneau lucrurile daca esti sau nu mai esti "bandit".
Ziceau acestia ca nu mai esti "bandit" pentru ca esti calau si în felul acesta nu vei putea lupta împotriva celor care te-au torturat, deoarece tu însuti ai torturat cu aceeasi "convingere" pe altul.

Ultimul act al acestei întunecate obscenitati era ca tu însuti sa declari cu emfaza ca esti legionar si ca toata miselia nu a fost altceva decât executarea unui "Ordin" din partea comandantului Legiunii HoriaSima si a CI.A.-ului american, în calitate de tradator de tara.

Strigatul de disperare

Individul era împins în mod stiintific si urmarit pâna în pragul mortii, apoi din aceasta stare era readus la viata. Socul psihic produs de aceste experimente depasea cu mult limitele posibilitatilor de a rezista fizic...

Amintirea celor suportate dupa o zi, dupa zece, dupa o suta, îi crea victimei o spaima atât de groaznica încât trezea în el o falsa vointa de a accepta sa faca orice numai sa nu mai fie supus din nou la un astfel de experiment.

În asemenea ipostaza, victima îngrozita trebuia sa dovedeasca convingator ca se preda. Astfel l-am auzit pe unul strigând :
"Aduceti-o pe mama, f...în c... de curva, sa o jupoi eu cu mâna mea. Aduceti-l pe imbecilul de tata, pe curva de soru-mea pe care o regulam de la 14 ani. Toti erau niste fatarnici. Multumesc reeducarii ca mi-a dat posibilitatea sa ma trezesc si sa vad realitatea.

Am fost crescut în promiscuitatea familiei burgheze si am fost imbecilizat de educatia national-crestin-legionara. Vreau sa lupt si sa ajut si pe alti banditi sa se trezeasca la realitate..."

Încetarea torturilor la închisoarea Pitesti

Eram tot la camera 2 subsol, aproximativ la jumatatea lunii mai 1951, când Titus Leonida ne anunta ca unul din obiectivele "reeducarii" a fost atins.

În sfârsit, suntem pe cale de a deveni "oameni". Suntem pe cale de a renunta la bigotismul religios. Ne-am îndepartat de obscurantismul educatiei burghezo-legionare. Am abandonat eroii nationali. Am abdicat de la lupta anticomunista, foc ce era întretinut de Miscarea Legionara.

De acum înainte va trebui sa continuam lupta pentru a distruge si pe ceilalti "banditi" din alte închisori. Dupa ce vom termina si aceasta "lucrare", urmeaza sa fim pusi în libertate...

Dupa eliberare, va trebui sa continuam activitatea în favoarea Securitatii, devenind cu totii informatori zelosi, demascând pe altii.

Sub masca destinderii, Titus Leonida cauta sa creeze o atmosfera dezinvolta. Credea ca si noi judecam diavoleste ca el, sau ca, "trezindu-ne" subit, am descoperit "lumina" care vine de la Rasarit.

Si destinderea era tot miseleasca. S-a creat un curent... prin care oamenii - cu o dezinvoltura mascata - spuneau tot felul de ticalosii. Unul a spus ca tatal sau fiind preot a regulat o femeie chiar în altar... Se urmarea asa zisa demascare a fariseismului legionaro-burghez si ramasitelor cele mai neînsemnate ale "putregaiului" ramas prin cine stie ce circumvolutiune a creierului.

Ne-au dat comprese cu apa rece pentru cei care aveau vânatai ca sa-si revina mai repede. Am mai primit si câte un supliment de mâncare ca sa ne revenim din starea de umbre în care ne aflam.

Revenirea în vechile celule

La un moment dat, a venit primul gardian cu o lista în mana si ne-a mutat pe toti în celulele în care am fost încarcerati la sosirea noastra la Pitesti.
Celulele erau aceleasi, noi eram cu totul altii...
Nu mai eram oamenii de ieri care nu întelegeau aluziile gardianului Georgescu. Acum stiam si întelegeam cu mult mai multe decât stia si întelegea acest om fara carte.

În camera la mine s-a nimerit un student la teologie pe nume Adrian Carausu, originar din comuna Tescani, judetul Bacau. Cu acest camarad am discutat foarte multe. De toate am discutat, mai putin patimile ce le-am suferit în închisoarea Pitesti.

Un altul cu care am stat în aceeasi camera a fost studentul la medicina Ion Struteanu. Atât Carausu cat si Struteanu si-au revenit din marea dresura imediat ce torturile au încetat. Nu ne-a fost dat noua sa gustam din placerea destinderii, caci mai aveam pe unul din cale afara de sarac cu duhul. Nu-mi amintesc cum îl chema, dar stiu ca era mot de origine. Se considera "captivat" de "reeducar"'. Acesta n-avea alta treaba decât sa înjure Miscarea Legionara si sa gaseasca toate invectivele posibile, respectând cu strictete vocabularul însusit de la Turcanu...

Frigul si extenuarea extrema au deschis drum liber reumatismului în trupul meu. Iata-ma anchilozat de mijloc. Parca eram rupt în doua. Când ma miscam dintr-un loc în altul o faceam îndoit într-un unghi de 90 de grade.

N-am primit nici un medicament. Camaradul meu de camera, studentul în teologie, m-a ajutat sa ma tratez punandu-mi pe mijloc gamela cu ciorba fierbinte si astfel m-am vindecat de aceasta anchiloza blestemata.

Din nou ne-au scos pe toti în curte amestecati unul peste altul, asa ca în primele zile când am venit în aceasta închisoare diabolica. Nu mai eram aceiasi.., ci cu totul altii. Va trece mult timp pâna vom reveni la ceea ce am fost înainte, dar multi dintre noi nu-si vor mai reveni niciodata...

Sarmanul Dan Dumitrescu

În una din celulele mici de pe coada T-ului, în care am stat în prima perioada dupa venirea la Pitesti, a fost mutat Dan Dumitrescu, fost student la Facultatea de medicina din Iasi. Statea singur în celula si facea oficiul de planton pe tot etajul.

Ca sa ajungi planton în închisoarea Pitesti însemna sa fi facut atâtea miselii încât ti-ai taiat orice cale de întoarcere din mijlocul acestui cazan cu smoala.

Sarmanul Dan Dumitrescu! Îl cunosteam prea bine. Când Universitatea din lasi a fost evacuata la Alba-Iulia, în 1944-1945, era un flacau dârz, un luptator activ.

În Tara Motilor el cauta locuri pentru aterizarea avioanelor. El a fost cel care a gasit cele mai bune ascunzisuri si vagauni pentru depozitele de armament, atunci când pregateam lupta împotriva hoardelor bolsevice.

În timpul torturilor, el a fost cel care a baut urina în loc de creolina, încercând sa se sinucida. A avut atunci curajul sa-l ameninte pe Titus Leonida si pe ceilalti tortionari si sa-i sfideze. Un asemenea curaj n-a avut nimeni în închisoarea Pitesti.

Tortura împotriva acestui om a fost atât de diavoleasca, a fost atât de mult schingiuit pâna ce a strigat: "Ad-o pe mama ca s-o omor pentru ca m-a facut..."

Tot el a fost acela care a recunoscut, pâna la urma, vini si fapte care nu le-a savârsit. A "recunoscut" ca în anul 1945 a facut o diversiune la Teatrul Evreiesc din Iasi în timpul unei piese de teatru intitulata Mama. Atunci, cineva de la un balcon de sus a tras câteva focuri de revolver strigând : Foc, Foc ! Si s-a produs în sala o mare învalmaseala. Era o fapta care n-a facut-o, dar el si-a însusit-o numai ca sa scape de tortura.

Am observat ca în timpul regimului de dezumanizare la care a fost supus, când virtutile piereau toate una câte una, în el s-a trezit pofta de viata. De a trai fiziologic.

Acesta este semnalul prabusirii totale. Atunci Dumnezeu te paraseste, iar Diavolul pune stapânire totala pe trup si pe suflet.

În lupta împotriva Satanei nu exista cale de mijloc. Un singur pas daca ai dat înapoi, prabusirea este sigura...

Iata-l acum planton folosit la împartirea mâncarii. Dar Dumitrescu era din cale afara de vlaguit fizic.

Dupa ce termina de împartit mâncarea, toate hârdaiele goale le introducea la el în celula si razuindu-le mai scotea o portie doua de mâncare.

Asa rasplatea regimul comunist marile prabusiri ale sufletului. Îl hranea astfel înjosindu-l si batjocorindu-L.

Dan Dumitrescu a cazut dincolo de punctul din care un om cu propriile puteri, sau ajutat de prieteni, s-ar mai putea ridica. Numai harul special al lui Dumnezeu mai putea sâ-l salveze.

Într-o zi s-a servit fasole boabe, un fel de iahnie mai lunguiata. Pe hardaiele în care a fost mâncare a mai ramas destula fasole. Dan Dumitrescu înnebunit de foame a razuit toata aceasta fasole si a mâncat-o. Când a iesitîn curte, la plimbare, l-am vazut pe Dan Dumitrescu cu o burta enorma. Cam ca a unei femei gravide în luna a opta sau a noua. De-abia mergea gâfâind. Cu atât mai mare parea burta, cu cât carnea de pe dânsul scazuse, ramânâd numai o umbra. Mi se parea chiar mai scund decât a fost la arestare.

Dan Dumitrescu a fost doar un simplu membru al grupului studentesc legionar din Iasi. De ce oare a fost adus într-un asemenea hal de degradare fizica si morala ?! Singura explicatie putea fi ca era nepotul comandantului legionar Burnaru din Iasi. Sunt sigur ca miseii au încercat sa "dovedeasca", chipurile, natura ereditara a "crimei" la legionari si necesitatea exterminarii lor.

Tortura s-a terminat, miselia continua

Turcanu, împreuna cu cealalta canalie - Titus Leonida -, începura sa ne faca un crâncen instructaj privind plecarea noastra din închisoarea Pitesti la alte închisori:

- De acum veti merge în alte medii unde veti întrepatrunde pe ceilalti "banditi" carora nu le trece prin minte ca le-a venit ceasul cel din urma. De aceea voi îi veti "stoarce", veti scoate de la ei cât mai multe informatii care vor fi predate ofiterilor politici... Toate informatiile voastre vor fi centralizate si triate. În baza lor se vor întreprindenoi actiuni de scoaterea "banditismului"... În mediul acela va trebui sa va comportati ca "banditii" legionari. E necesar ca "banditii" cu care veti veni in contact sa aiba încredere în voi. Se impune ca si voi sa faceti pe "banditii" cu ei.

Sa nu va închipuiti ca avem încredere în voi. Nu pentru aceasta va dam misiunea de a face pe "banditii", ci pentru ca stiti ce va asteapta. Ce ati patit pâna acum e un mizilic fata de ce veti pati în caz de tradare a secretului "reeducarii". Sa stie toata lumea ca noi nu vom tolera deconspirarea secretului acestei operatiuni.

Cât de perfect cunostea acest ticalos, aceasta rusine a speciei umane, fenomenul destramarii noastre sufletesti!!...

- Sa nu va prefaceti a fi flamânzi - precum sunteti - ci, sa fiti generosi cu "banditii" ca sa-i câstigati ca prieteni. Sa-i dai bucata ta de pâine ca s-o manânce ei, ca "banditul" sa zica în sinea lui ca tu aplici principiile legionare. Acesti studenti dezumanizati, veniti de la Pitesti, au executat întocmai ordinele lui Turcanu. I-au antrenat pe altii în rugaciune, în traire legionara, în sedinte legionare care i-au acaparat pe tineri, înnobilându-i. Le-au dat bucata lor de pâine care era minimum de existenta si care a impresionat enorm... Dar în cele din urma, la o comanda a lui Turcanu, acestia au fost primii care i-au lovit pe acei tineri nevinovati, cu suflet cinstit si alb ca neaua în seara de Craciun... Aceasta a fost cea mai mare zguduire sufleteasca pe care comunismul a reusit sa o faca în România .

Tinerii - de data aceasta - erau pusi sa propovaduiasca doctrina legionara subversiv si sa îndure rigorile regulamentului închisorii. Lumina învataturilor legionare se transforma în puncte de întuneric dupa o metoda mefistofelica, care nu trecuse vreodata prin mintea nimanui...

Fenomenul Pitesti

Iata cum prin tortura este posibil sa ti se schimbe total optica. Celulele nervoase îsi inverseaza circuitul electronic.

Omul, în loc sa-l urasca pe dusmanul care l-a adus în starea aceasta de distrugere fizica si morala, ajunge sa lupte împotriva propriei persoane, împotriva propriei lui existente. Se pune total în slujba adversarului...

Iata lucrul cel mai greu de crezut. ! Este de neînteles. Numai prin harul lui Dumnezeu poate fi înteles acest fenomen.

Deci, dupa pedeapsa, victima arboreaza drapelul dusmanului peamarindu-i victoria...

Culmea satanismului! Sa faci spionaj în favoarea propriului tau dusman, caruia îi ascuti securea cu care urmeaza sa-ti taie capul.

ACESTA ESTE FENOMENUL PITESTI !!!