Ciorba de prânz am terminat-o. Am retinut ca hârdaul a fost tras de degenerat înauntru, fara ca gardianul sa-si mai fi aratat fata.

Stam toti la marginea priciului, aproape lipiti unul de altul, asa cum am primit ordinul: nici o vorba, capul înainte, fixat la un metru în fata, pe ciment.

Degeneratul se odihneste. E lungit pe patul lui de fier din fata mea. Sade pe spate, cu mâna dreapta sub ceafa, ochii fixati în tavan.

Patul de lânga el e ocupat de unul ce sta într'o râna, cu spatele la mine. îmi pare ca e cel care a dat ultima lovitura în burta fostului ofiter de marina. Altii, din grupa de teroare, stau rezemati de masa. Vorbesc încet între ei; mult prea încet ca sa prind ceva. Patru batausi fac de garda: doi în partea de rasarit a camerei, doi în partea de apus. Se plimba cu pasi mici, rari si cu ochii mereu pe noi.

În fata mea, la un metru, trece Popescu. Risc o fulgeratoare ridicare a ochilor. Privirile ni se întâlnesc, îsi închide ochii; semn de durere sufleteasca.

Fac o judecata despre cele ce se întâmpla aici: sunt introdusi în aceasta camera circa cincizeci de detinuti ca sa fie terorizati de alti cincisprezece; cu exceptia degeneratului si poate a înca doi sau trei, ceilalti sunt recrutati în echipa de batausi, volens nolens, prin aceasta camera au trecut si altii înaintea noastra (urletele care le-am auzit la subsol); totul se executa dupa un plan bine stabilit; planul e dat de Ministerul de Interne.

Ma întreb apoi, care sa fie scopul acestei actiuni? Singura explicatie pe care mi-o pot da deocamdata ar fi ca, în închisori, ducându-se discutii - de multe ori interminabile - asupra situatiei politice internationale si interne, conducerea penitenciarelor vrea sa le puna capat. Si a gasit ca metoda, teroarea...

Asa, îmi amintesc de perioada dintre Anul Nou si luna Mai a anului trecut.

Sunt în una din camerele de la parter din coada T-ului (Penitenciarul Pitesti are forma acestei litere). Suntem doua zeci si cinci. în afara de mine si înca patru, cinci, ceilalti sunt legionari din grupul Cluj. Printre ei, Balaniscu, seful Fratiilor de Cruce din Moldova. (Trag cu coada ochiului la el; e pe priciul de vis-a-vis nu departe de ofiterul de marina, zdrobit în bataie.) Apoi, Dragos Hoinic, curierul lui Horia Sima; a facut de multe ori naveta între tara si Viena - între capul miscarii Legionare si trupul ei. îmi mai amintesc de Pop Cornel de la Facultatea de Medicina din Cluj si de alti Popi, toti ardeleni. Mai târziu a fost adus în came­ra noastra Constantin Oprisan, seful Fratiilor de Cruce pe tara; om cu o deosebita cultura si poet. Nu se la­murea deloc de ce a fost adus la Pitesti, fiindca nu mai era student.

Discutam mult; avem puterea s'o facem: baie regulata, la doua saptamâni, primim lunar un pachet de trei kilograme cu alimente.

Stim tot ce se întâmpla în lume; în lumea occidentala mai ales (în care legionarii nu prea au încredere: la entuziasmul meu fata de lupta Americei pentru libertate si democratie dau din cap neîncrezatori).

În fiecare dupa masa, catre orele trei, primim pachetelul cu telegrame - mare cât sa-l tii în pumn. îl prind din zbor, aruncat de afara printre zabrele de un comandor de aviatie. El face parte dintre cei patruzeci de detinuti de la Secret. Sunt toti deasupra noastra, pe celular.

Sunt scosi la plimbare în fiecare dupa masa pentru o jumatate de ora; trebuie s'o faca mergând în rând câte unul, cu capul în jos. Sunt însotiti de doi gardieni. Când li se termina plimbarea urca treptele de sub fereastra camerei noastre, tot în rând câte unul. Un gardian e în capul rândului si-si face deci primul intra­rea în cladire. Celalalt, e în coada, care se afla înca dupa coltul penitenciarului. Comandorul de aviatie e totdeauna al saselea sau al saptelea din capul rândului. Când e pe scari nu poate fi vazut de gardieni. în acest moment îmi arunca pachetelul cu telegrame.

Câteodata, pentru doua secunde, schimbam câteva vorbe:
- Cum procurati informatiile?
Da sa raspunda, dar nu mai are timp. A doua zi, la acelasi moment:
- Le primim prin semne facute de la o casa de vis-a-vis de închisoare.
Explicatia ne pare neverosimila. Printre cei patruzeci e si Amiralul Macelariu (poate prin semne marina­resti?). Telegramele au un scris ordonat, cu litere per­fect egale. Sunt foarte scurte:

Bruxelles - Ieri, s'au întrunit în capitala Belgiei ministrii de externe ai tarilor care urmeaza sa semneze Pactul Tratatului Nord Atlantic.

New-York - Preseditele Statelor Unite, H. Truman, a declarat ieri la conferinta sa de presa ca America a sprijinit si va sprijini totdeauna tarile oprimate.

Adeseori, stirea e urmata de un comentariu: prin crearea NATO, nu va mai trece mult si vom vedea din nou "Liberatoarele" americane brazdând cerul albastru al tarii noastre, pentru a ne aduce eliberarea de ocupatia sovietica.

De dupa gratii, a doua zi, dau comandorului de aviatie semne de netarmurita încredere în liberatoarele americane. Mi se raspunde cu un semn, care înseamna si din partea lui aceeasi încredere netarmurita.
Mai are timp sa-mi spuna:
- Va rugam foarte mult faceti un pachetel cu ceva de ale mâncarii pentru Domnul Ministru Romniceanu. Noi nu avem dreptul la pachet. O sa fie al patrulea dupa mine. Nu-l lasati.

Am facut un pachetel: circa o suta cincizeci de grame de slanina afumata, o bucata de cârnat de zece centimetri lungime, o bucatica de brânza. A doua zi, la terminarea plimbarii, stau cu pachetelul la fereastra. Comandorul trece si-mi arata patru degete. Dupa el, al patrulea, un batrân de-abia îsi trage picioarele. Nu stiu ca vârsta are, dar mi se pare batrân.

îl privesc de sus, scot pachetelul printre gratii. Omul îsi ridica mâinile tremurânde; prinde pachetul cu oarecare greutate. Apuca sa spuna:
Va multumesc din toata inima...
Sunt adus la realitate: degeneratul se scoala, apoi trece în mijlocul camerei. îsi arunca o privire peste noi si ne spune:
- O sa fiti aranjati pe priciuri în asa fel, încât sa nu fie unul lânga altul din aceeasi organizatie, sau care sa se cunoasca de afara.

Mai înainte însa, va controlati buzunarele; nu e voie sa aveti asupra voastra vreun obiect taios, cui sau ac. Va uitati apoi, cu toata atentia, la încaltaminte; daca talpa e batuta cumva în tinte, le scoateti imediat. Executarea!

Cel putin, cu aceasta ocazie, pot sa ma misc putin, sa-mi frec pielea pe unde ma manânca; ultima baie am facut-o în august, la Jilava. Azi e 21 Ianuarie; patru luni de zile.

21 Ianuarie! E coincidenta?

Ma caut prin buzunare, scot ce am de scos, dar ziua de 21 Ianuarie nu-mi iese din cap: e ziua "rebeliunii", zi în care începe înfierarea legionarilor.

Intre noi, cei adusi de la subsol, nu e nici-un legionar, dar poate sunt ceilalti douazeci si cinci, adusi dupa noi. Dar cei cincisprezece, care i-am gasit aici? Cine sunt? Pâna acum stiu numai cine e Popescu: legionar condamnat la douazeci de ani. Dar e inofensiv si arata atât de îndurerat de ce se întâmpla aici!

Îmi arunc ochii spre Balaniscu; daca ziua de 21 Ianuarie, de astazi, a fost aleasa pentru începerea terorii si într'adevar nu e coincidenta, ce va avea de îndurat, seful Fratiilor de Cruce din Moldova? Va fi terorizat în mod deosebit fata ceilalti? Va trebui sa moara aici? Cine o fi scos urletul din ajunul Craciu­nului? A fost Constantin Oprisan sau Dragos Hoinic?

Terminam cu scotocitul prin buzunare si scoaterea tintelor din ramele pantofilor. Eu am la pantofi doua tinte mici ca niste pioneze, înfipte de mine în rama pantofului ca sa tina talpa, sa nu rânjeasca. îmi zic ca, nefiind tocmai tine, le-as putea lasa la locul lor. (Parca puiul de lup, nu e si el tot lup.)

Cu aer de novice, întreb pe unul din cei ce ne pazesc:
- Sa scot si aste doua pioneze?

Aude degeneratul. Se repede la mine, ma ia de guler si apoi îmi arde o palma. Ma trântesc la podea, lasând impresia ca am fost aruncat (palma primita n'a fost atât de puternica), dupa care mai ma rostogolesc odata. (în cazuri din astea e bine sa dai satisfactie.)

O prima constatare: n'are mâna grea. Ce-o fi mai târziu, vom vedea!

Materialul interzis e adunat si pus pe masa. Se începe aranjarea noastra pe priciuri. O face degeneratul. Eu sunt în cap.
- Tu, ma, asta cu pionezele, de ce culoare esti?
(sa fac pe novicele, nu mai merge.)
- Taranist, zic eu.
- Dar, tu, ma? (Dinu Georgescu.)
- La fel.
- Mars de aici.

Operatia a durat circa o ora. Dinu Georgescu e vis-a-vis. Lânga mine, în dreapta si în stânga, doi legionari. Din întrebarile puse de degenerat, am aflat ca din cei douazeci si cinci, adusi în camera dupa noi, cel putin douazeci sunt legionari. Mai mult nu stiu nimic: cum îi cheama, ce vârsta au, la câti ani sunt condamnati, de la ce universitate sunt! Nici nu pot sa-i analizez cel putin cu privirea; capul trbuie tinut mereu înainte. Suntem aranjati, ca sa zic asa, în zig-zag; unul la mar­ginea priciului, altul în spate, rezemat de zid, stând turceste. Si asa mai departe. Eu sunt la marginea priciu­lui, si-mi, zic ca ar fi fost mai bine in spate, sa stau rezemat de zid.

În camera e liniste! Degeneratul explica ceva în soapta celorlalti, în jurul lui.
Ce s'o fi pregatind, Doamne!
Aici, nu mai poti sa-ti faci un calcul, parca ti-e teama sa întrevezi clipa urmatoare!

Consfatuirea, în soapta, s'a terminat. Degeneratul da ordin ca douazeci de pe priciul de vis-a-vis sa treaca în fata, în rând, ca pentru un exercitiu de gimnastica. Ni se arata figura ce trebuie executata: mâinile drept în sus si lasarea pe vine. Si-apoi, sus, jos...

Cei douazeci (e si Dinu Georgescu între ei) încep la comanda executarea exercitiului de gimnastica. în fata lor sunt postati sase-sapte batausi si tot atâtia în spate. Dupa douazeci-douazeci si cinci de miscari, unii încep sa se clatine.
Seful, de pe masa, striga:
- Nu-l lasa Puscasule.

Cel caruia i-a spus Puscasu (înalt, plin la trup, cap fara expresie, miscari labartate) da cu piciorul în pieptul victimei din fata lui. Cazut jos, unul din spate îl loveste în cap cu o curea. Victima îsi reia exercitiul cu sfortari penibile sa-l execute perfect. înca sapte-opt miscari si loviturile din fata si din spate reîncep cu o si mai mare brutalitate.

Degeneratul striga mai departe:
- Bravo Steiner (de statura mijlocie, cap rotund, obraji umflati, pistruiat, urechi mari). Da, când cu picioarele, când cu o bâta, pe care a scos-o de sub pat.

Scena din fata mea face sa-mi opreasca respiratia: ochi holbati de spaima, fete schimonosite de durere! Toti cei douazeci sunt pe jos; dupa ce au facut cincizeci-saizeci de miscari! Steiner si înca unul, pe care seful l-a numit Gherman, sunt cei mai feroci. Au bocanci cu placheuri întoarse la vârf, peste rama; lovesc unde se nimereste. Cei de pe jos s'au încolacit si-si feresc capetele între mâini.

Un altul - i-a spus Patrascanu - are în mâna dreapta o bâta si în stânga o curea. Loveste si asta tot fara mila! Ceilalti care bat, dau mult mai usor. Pe fete le e întiparita durerea. Unul din ei, când da, închide ochii! De unde stau, am drept în fata usa. De afara, spectacolul e urmarit de mai multi.

Urmeaza seria a doua. Aceeasi scena de groaza. Mai exceleaza doi în bataie: unul mic, dar foarte repede în miscari - Rosea; celalalt, înalt, cu mâini lungi - Oprea. Nu mai pot privi. Inima îmi bate puternic. Minutele trec prea repede: în curând îmi vine rândul...

Stau cu capul în piept. A trecut poate un sfert de ora de când m'am târît la locul meu. M'am linistit! Bataia a trecut. Dupa ce am primit primele lovituri, m'am încolacit pe jos, cu capul între mâini. Am stat asa, pâna a trecut urgia...

Ciorba de arpacas ne-a venit ceva mai târziu astazi, dupa terminarea "exercitiului de gimnastica", la vreo jumatate de ora. Apoi, am fost scosi la toaleta, în grupe de câte zece. Fiecare grupa a fost pazita de câte cinci batausi. Acolo a trebuit sa stam cu mâinile în sus. Usile celor doua cabine ale WC-ului au ramas întredeschise. Gardianul sectiei nu s'a lasat vazut. Ca si cum ar fi fost o închisoare fara gardieni!

În fata mea, degeneratul e în patul lui. E în pozitia preferata: pe spate, mâna drepta sub ceafa, privirea atintita în tavan. în patul lipit de al lui, e Steiner. Sade pe o râna, cu fata spre sef.

Patrascanu si Gherman, în doua paturi de fier; primul la etaj, celalalt jos. înca doua paturi sunt ocu­pate de Puscasu si Oprea. Celorlalti, din echipa de batausi, li s'a facut loc pe priciul care începe de lânga usa, în stânga. Ocupa toata bucuta pâna la zid. Sunt deci, separati de noi.

Trbuie sa fi trecut de ora noua. Ma simt atât de obosit dupa o zi care mi s'a parut un veac! Nu mai sunt capabil sa fac cea mai slaba apreciere asupra celor ce se întâmpla în închisoare.

Pozitia în care trebuie sa stau - fara sa ma misc si cu capul mereu înainte - îmi da o senzatie de sfâr­seala, îmi rotesc ochii putin spre dreapta. Un neas­tâmpar ma împinge sa vad, în parte, ce fac ceilalti...

Doamne, ce-am facut! Privirea mi se întretaie cu a degeneratului. E cu ochii ficsi pe mine. Inima îmi zvâcneste. O idee îmi fulgera: impasibilitate.

Privirea fixa nu ma slabeste. Apoi, seful batausilor, de unde e culcat pe spate, întinde mâna spre mine. Spune rar:
- Ma tu ala de-acolo, unde te uiti?
Ramân indiferent mai departe.
Se scoala nervos si striga:
- Ma tu asta, la cine ai vrut sa te uiti?
Îmi iau o alura de nedumirire:
- Nu m'am uitat la nimeni, îi raspund, poate a fost o miscare involuntara.
Teroristul se întoarce si striga trei nume:
Rosca, Oprea, Puscasu.

Cei trei se prezinta la sef. Se retrag si-si vorbesc încet. Palesc. Inima-mi zvâcneste sa se sparga în piept. Puscasu vine la mine; ma trage de gulerul hainei, pâna la doi metri, în dreapta degeneratului.

Trece apoi în spatele meu. Seful, care e din nou în pat, pe-o râna, îi face un semn cu mâna. Puscasu îmi da mâinile la spate, mi le trage puternic de-mi scoate astfel pieptul înainte. Mâinile, mi le tine strâns de nu le pot misca.
În camera e tacere mormântala! Astept, cu privirea pierduta în gol... în fata mea s'au postat Oprea si Rosea.
Degeneratul face un semn cu capul.

Oprea, cu mâinile-i lungi, ma izbeste în falci: o lovitura cu dreapta, o lovitura cu stânga. Se da înapoi si îi face loc lui Rosea care îsi trimete piciorul în pieptul meu; mai pot sa ma mir, cum de-l poate ridica atât de bine. Numar, de fiecare data: doua lovituri în falci, una în piept, pâna la paisprezece. Apoi, le pierd socoteala.
- Ajunge, îl aud pe degenerat dupa un timp.
Puscasu îmi slobozeste mâinile la spate.
Trec zdrobit la locul meu. Tremur din toate încheieturile. Nu mai simt dureri, dar falcile si pieptul îmi ard îngrozitor de tare...
La putin timp ni se spune sa ne culcam: pe-o râna, cu capul în jos.
Se culca si batausii. Ramân însa doi de paza; în camera, lumina e mereu aprinsa...

sursa: http://www.procesulcomunismului.com