Am terminat ciorba de seara de mâncat. Stam la locurile noastre, într'o asteptare lunga, deprimanta. Trebuie sa fie trecut de ora sapte; afara, întunericul a pus stapânire pe ferestre.

Turcanu, în mijlocul camerei, rezemat de masa, îngândurat; e ca si cum ar fi în asteptarea unui eveniment care trebuie sa urmeze! E nerabdator. Se îndreapta spre fereastra cu pasi agitati. Se opreste, se întoarce iar la masa, dupa care brusc, cu pasi mari, se duce drept în fata lui Balaniscu.

E pe priciul de vis-a-vis de mine. Seful Fratilor de Cruce din Moldova paleste.
Inima-mi zvâcneste cu putere.

Turcanu îsi fixeaza ochii pe el, dupa care, îi spu­ne rar, cu voce ferma:
- Asculta Balaniscule! Te gasesti aici de douasprezece zile. Tu, fiind un legionar convins - si nu un gugustiuc, ca multi de aici, nu ti-ar putea cere nimeni sa-ti schimbi parerile de pe o zi pe alta. Oricum, trebuie însa sa-ti fi facut o prima impresie de tot ce se întâmpla cu voi. Asa ca în mod sincer, spune-o si noua.
Pe urma, Turcanu se întoarce spre fereastra, într'o asteptare, care sa dea timpul celuilalt sa reflecteze asu­pra celor ce are de spus.

Pentru câteva clipe, Balaniscu, cu capu-i cadaveric lasat în piept (e unul din cei mai slabi de aici) si care la lumina becului îi tradeaza un început de chelie prematura îmi pare ca transpus în alta lume.
Apoi, brusc, îsi ridica ochii, într'o privire pierduta'n gol si spune rar, cu o usoara tremuratura în voce:
- Corneliu Codreanu în "Cartea pentru Legionari", spune, referindu-se la Legiunea Arhanghelul Mihail: "la noi nu e nimic de câstigat, nu e nici cea mai laba speranta de câstig personal. Cine a venit la noi trebuie sa dea, sa se jertfeasca, sa dea dovada de putere sufleteasca, de darnicie, dragoste, devotament".

Eu, în situatia neprevazuta în care ma gasesc, nu cred ca ar fi potrivit sa îndemn pe nimeni, ca în cazuri externe, neprevazute, sa urmeze aceasta porunca a Capitanului, sa se jertfeasca. Aici, îmi dau seama ca fiecare e stapân pe proprie-i soarta. Eu nu pot cere nimanui sa se sacrifice. Trebuie sa traiesti, ca pâna'n cele din urma sa poti privi în urma si sa spui: am ajuns la izbânda. Turcanu opreste cu un urlet cuvintele care urmau sa iasa de pe buzele lui Balaniscu:

- Ajunge bestie. Ca tu esti un legionar fanatic, am stiut-o. Dar ca aici, sa-i îndemni pe ceilalti sa se adapteze pentru moment, telul sa le fie însa izbânda legionara, nu poate fi tolerat. Ar trebui sa te sugrum pe loc, dar n'o fac; esti un criminal mult prea odios, ca sa te las sa pori atât de repede si de usor...

Apoi, îsi arunca privirea spre roboti, face un semn care înseamna ca Balaniscu trebuie dezbracat, dar cu un calm care îmi da un fior.
- Curelele si bâtele, spune doar, cu un aer de profunda seriozitate.
Balaniscu e tras de pe prici si aruncat cu brutalitate în mijlocul camerei. Ochii, într'o privire înfricosata, îi are fixati pe ciment, într'un punct, de unde parca ar cere implorare.
I se smulge camasa de pe el. Apoi, i se scot pantalonii, pantofii. E atât de slab, încât ma întreb, daca acest trup piele si os, o sa poata îndura o bataie ca aceia a medicinistului militar, în prima zi a terorii.

Robotii se aseaza pe doua rânduri, lasând între ei, acelasi culoar al supliciului. Victima e legata la gura cu un prosop. Turcanu îi face vânt între roboti... Loviturile curg din ambele parti, în cap, pe spinare, pe piept, pe picioare.
Balaniscu urla nabusit în prosop. în ochi, tristete, dar si înfricosare îi tradeaza deceptia si teama de care e lovit.
Trec minute lungi, nesfârsit de lungi. Poate zece sau cincisprezece.
Pentru o clipa sunt ca paralizat; îmi vine sa cred ca omul, sângerând din cap pâna în picioare, îsi traieste ultimele clipe. A ramas în loc; mâna stânga si-o apasa puternic pe piept, în dreptul inimii Dar apoi, îsi reia încet mersul pe culoarul suferintei.
Turcanu e cu o curea în mâna dreapta. începe sa-l loveasca cu o furie, care face sa-mi opreasca respiratia.

Catarama de fier negru rupe nemilos pielea lui Balaniscu pe piept, pe spate. E tot numai sânge. Apoi, într'o ultima sfortare, îsi ridica mâinile, ca într'o ruga spre cer, dupa care se prabuseste pe ciment. E tot numai sânge! Bataia trebuie sa fi durat circa o jumatate de ora... Cu capul cazut pe ciment, cu ochii holbati, cu res­piratia în suspensie, cu zvâcnituri spasmodice, Balaniscu e între viata si moarte. Dintre aceste doua, de data aceasta, prima este care ma înspaimânta.

A doua zi, în camera 4 Spital, plina de atâta groaza, de atrocitati, care au dus pâna la sinucidere - Serban Gheorghe si-a taiat vinele, de bataie pâna la moarte, Nitu si-a dat duhul aici, între noi, Turcanu nu pare de loc turburat. Cum o fi ajuns acest terorist la o dezuma­nizare atât de totala? Ma întreb daca e criminal congenital sau daca a fost, la rândul lui, terorizat în asa masura, încât nu mai poate fi miscat de suferinta, de chin, de moarte....

Ma chinuiesc sa stiu, neavând nici-un indiciu cum sa fixez începutul acestei actiuni de teroare. Totusi, fac socoteala, ca în luna Mai 1949, când am fost luat din aceasta închisoare si dus la Bucuresti, la Securitatea de pe Rahovei, nu se arata vreun semn ca o astfel de actiune sa înceapa aici; legionarii faceau sedinte de cuib, facând cerc, cinci-sase, pe un pat ferit de indiscretia altora din camera; câteodata, intonau în cor cântece ale Legiunii, auzite de gardieni, pe culoar, dar care probabil ca le si ascultau, din moment ce nu interveneau sa le opreasca; se faceau planuri de viitor; se duceau discutii asupra doctrinelor politice, asupra trecutului tarii, asupra viitorului ei....

Deci, începutul terorii trebuie sa fi avut loc dupa aceasta luna, poate în Iunie sau Iulie ale anului trecut. Dar cum sa fi început?
Închid ochii - câteodata, întunericul te face sa ve­zi lucrurile mai limpede!
Turcanu a fost adus de la închisoarea Suceava. Dupa spusele lui, acolo a fost initiat cum sa fie dusa teroarea.
Deci a venit aici cu un plan bine pus la punct. Ca l-a acceptat de bunavoie sau în urma unei terorizari supraomenesti, e greu de spus cum s'a format însa prima echipa de batausi, ca sa se înceapa, actiunea ce se duce acum cu noi?

Singura explicatie plauzibila ar fi ca au fost introdusi într'o camera câtiva detinuti, peste care au navalit, în afara de Turcanu, sa zicem sase-sapte oameni ai Ministerului de Interne; poate chiar în uniforma de securitate! Daca aceste prime victime au fost terorizate la un nivel care sa fi depasit în cruzime, pe cel la care suntem noi supusi, sau chiar numai la gradul terorizarii noastre, si daca unii din ei au fost chiar omorâti în bataie, nu e de mirare sa se fi putut forma, numai dupa câteva saptamâni, primii teroristi. S'a facut aceeasi operatie cu altii si asa, iata gata, prima echipa de teroristi, care sa intre în actiune aici, în camera 4 Spital.

Bataia care a primit-o Balaniscu - a fost la un pas de moarte - si mai înainte, uciderea lui Nitu, e dovada ca cei care conduc teroarea n'o fac cu jumatati de masura. Vor s'o duca pâna la capat, vor sa vada rezultatele, indiferent de câte vieti vor fi pierdute. Vor sa stie, în ce masura omul trebuie terorizat pentru a face din el o unealta în mâinile tiranului.

Ma întreb, asa stând lucrurile, daca mai poti sa-ti plângi propria-ti soarta, când soarta omului, în general, e în joc! Cum sa mai îndraznesti sa-ti gemi propria-ti durere, când poate prin chinuirea noastra, se pregateste mutilarea a milioane de oameni!
 
sursa: http://www.procesulcomunismului.com