O camera de vreo sase metri lungime, cam tot atât de lata, o fereastra ce da într'un zid interior, în mijlocul tavanului un bec slab. De la usa, porneste priciul acoperit de aceleasi scoarte dreptunghiulare, din resturi de stofa împletite si merge de-a lungul a trei laturi ale camerei.
Lânga usa, un loc liber de vreo câtiva metri patrati. Când am intrat în camera, puterile parca mi se taiasera; cele douazeci si doua de perechi de ochi hol­bati si fetele supte îmi provocasera teama.

Acum, sunt oarecum linistit. Seful camerei ne-a facut loc pe prici. Eu si Dinu Georgescu - el la vreun metru de mine - vis-a-vis de usa, Burcea în partea opusa, vârât între doi, care si-au redus spatiul locativ nu tocmai cu placere, iar Patrascanu, chiar lânga usa, în capul priciului. S'a suit cu greu, dupa care, mai mult a cazut pe burta, cu capul pe mâini, cu fata schimonosi­ta de durerile ranilor de pe spate.

Nimeni din cei ce i-am gasit aici nu are curiozitatea, sau mai de graba curajul sa se arate curiosi de ce a fost schilodit atât de rau Patrascanu. La rândul meu, nici eu nu îndraznesc sa spun ceva.
Nu încape nici o îndoiala ca toti cei de aici au trecut prin camera 4 Spital. O vad pe chipurile lor!
In camera e tacere. Numai arareori se spune câte o vorba, doua, vecinului.

Fiecare face ce vrea: se uita în tavan si-arunca privirea pe fereastra sau, pur si simplu, se lungeste pe locul lui. Dealtfel, e tot ce s'ar putea face! Ma întreb, daca ar fi posibil sa te dai jos de pe prici si sa faci o miscare de un pas, doi - înainte si'napoi - pe locul liber de lânga usa.
Seful camerei e de statura mijlocie, cap oval, nas subtire, putin în sus, ochi vioi, gura mica, o linie dreap­ta de câtiva centimetri deasupra unei barbii ascutite.
Sade rezemat la marginea priciului, la picioarele lui Patrascanu si din când în când vorbeste în soapta cu doi, ce-si au locul lânga robotul demascat.
Dupa un timp, cel din stânga mea ma priveste insistent, apoi ma întreaba, pe un ton care vrea sa arate indiferenta:
- Ati trecut, desigur, pe la camera 4 Spital?îi raspund cu aceeasi indiferenta:
- Ah, da.
Apoi, fortându-se sa zâmbeasca:
- Ce asemanare între Nuti Patrascanu si unchiul sau, Lucretiu Patrascanu, fostul ministru de justitie.
Îl aprob, ca si cum as fi stiut de totdeauna de rude­nia dintre robot si ministrul comunist. Într'adevar, au trasaturi comune, iar nasurile, perfect drepte, regulate, sunt parca unul si acelasi.

De teama sa nu fiu întrebat de ce-am dat la camera 4 Spital, ramân indiferent; schimb vorba.

Aflu asa, ca cel de lânga mine e student la Facultatea de Medicina din Timisoara, are doi ani de condamnare, îl cheama Valeanu. E voinic, un corp bine proportionat, cap oval, trasaturile fetei regulate si toate împreuna, alcatuiesc un om bine facut. Ma gândesc ca decât aici, i-ar fi stat mai bine într'o societate mondena, înconjurat de fete cu stare, gata fiecare sa-si aduca ca zestre un cabinet medical, amenajat cu toata aparatura moderna... Ramas singur, numai cu gândurile, ma întreb cum s'o fi ajuns la acest paradox, ca în aceeasi familie unchiul sa fie comunist iar nepotul legionar; ma gândesc la cei doi Patrascanu. Unul vrea crearea unei societati noi, care sa dea un om nou, celalalt, vrea un om nou - iesit din însusirea preceptelor lui Corneliu Codreanu - care sa dea o societate noua. Oricum, comunistul e cel care pune caruta înaintea boilor!....

Despre Patrascanu de vis-a-vis de mine, nu stiu mai nimic. A spus Turcanu când l-a demascat, ca a fost seful legionarilor de la Facultatea de Medicina din Bu­curesti si ca a stat închis si în timpul razboiului...
La rândul lui, Lucretiu Patrascanu, comunistul, a fost mazilit în 1948; acum, e si el în închisoare....
E unul din comunistii din România, care n'a fost scolit la Moscova. Pe tot timpul razboiului s'a gasit în tara, ascuns sau cu domiciliul supravegheat la.. Azuga! De unde dealtfel dispare la începutul anului 1944.
In primavara anului 1944 era cautat, dar nu de politie. Iuliu Maniu avea oarecare treaba cu el!

Mi-aduc aminte de acea primavara, când bombardierele anglo-americane strabateau cerul României, de la apus spre rasarit. În fiecare zi era alarma. Sus, cerul parca mai albastru ca niciodata, ramânea, serpuit de dârele de fum lasate din coada Liberatoarelor, impasibil la ce e jos. Oamenii îsi cautau adaposturi de urgia bombardierelor. Apoi le urmareau cu privirea, pâna departe la orizont. Nu-mi era frica de "fortaretele zburatoare" eram însa terorizat la gândul ca de-acolo din­spre rasarit, unde la pierdeam din ochi, într'o zi, mai devreme sau mai târziu, ar putea sa dea peste noi pu­hoiul armatelor sovietice. Gândurile si adierea vântului de primavara îmi dadeau o nostalgie a trecutului, nu prea îndepartat, când în România nu se vorbea de pericolul armatelor sovietice. Gândurile si adierea vântului fiindca noi, în România, nu aveam comunisti.

În aceasta primavara, Lucretiu Patrascanu, comunistul, e cautat.
Partidele democrate din România - National-Taranesc, National Liberal si Social-Democrat - creasera un consiliu, care sa analizeze situatia în care se gasea tara la acea ora. Victoria aliatilor nu mai era pusa la îndoiala. însusi Maresalul Antonescu ducea tratative în vederea încheierii unui armistitiu cu Uniunea Sovie­tica, în capitala Suediei. Asa ca trecea cu vederea acti­vitatea consiliului partidelor democrate, care prinr'un emisar al lor, ducea tratative cu anglo-americanii la Cairo. Din ambele parti se spera, probabil, sa se înlature amestecul sovietic în treburile României....

Iuliu Maniu, Presedintele Partidului National-Taranesc, Nicolae Penescu, Secretarul general al partidu­lui, Dinu Bratianu, Presedintele Partidului National-Liberal si Titel Petrescu, Presedintele Partidului Social-Democrat, au o întrunire la Bucuresti. Aici cad de acord, ca tinând totusi seama, ca trupele sovietice vor fi acelea care vor intra în România si nu cele americane, ar fi oportun ca din consiliu sa faca parte si comunistii. Dar ia-i de unde nu's!...
E adevarat, câteva duzini de comunisti - mai degraba spioni pentru Uniunea Sovietica - se gaseau internati în lagarul de la Târgu-Jiu, iar altii se gaseau în Uniunea Sovietica. E adevarat, pe de alta parte, ca Partidul Comunist ar fi numarat în trecut câteva sute de membri, sigur este însa ca în primavara anului 1944, conducatorii partidelor democrate nu puteau dadea ma­car de un singur exemplar! îsi aduc totusi aminte de Lucretiu Patrascanu, poate unde era unicul intelectual al partidului comunist; Lucretiu Patrascanu si-a luat doctoratul în drept la Berlin. Stiau ca nu e internat la Târgu-Jiu si dupa informatiile lor, nu daduse bir cu fugitii în Uniunea Sovietica. Trebuia deci, sa fie în România. Nu puteau da însa sfoara în tara de gasirea lui, ca doar activitatea le era secreta. S'au gândit atunci si-au apelat la comandantul armatei a 4-a din Moldova, Generalul Racovita.

Acesta a spus numai:
- Lasa ca vi-l aduc eu; e undeva prin Moldova.
Dupa câteva zile, Generalul se prezinta cu Lucretiu Patrascanu în fata lui Maniu, Bratianu, Penescu si Titel Petrescu. Era mic de tot Patrascanu, odata ajuns în fata democratilor români! Isi împreuna mâinile în semn de respect si nu-i venea sa-si creada ochilor ca se gasea alaturi de marele democrat, Iuliu Maniu.
I s'a spus de crearea Consiliului partidelor democrate din România si ca e chemat si el sa reprezinte Partidul Comunist.
Fericire suprema! Un comunist e chemat de Iuliu Maniu, sa ia parte la rostul tarii.

Multumiri si recunostiinta eterna:
În 1946, Lucretiu Patrascanu, Ministrul Justitiei în guvernul Petru Groza, impus tarii de Vâsinski, taie si spânzura în tara româneasca!
Iuliu Maniu, Bratianu, Penescu, Titel Petrescu si toti democratii români sunt - în propaganda desantata a comunistilor - dusmanii muncitorimii, taranimii, uneltele imperialistilor americani; sunt reactionari, retrograzi, fascisti... Democrati sunt acum ei, comunistii! Iar Lucretiu Patrascanu, "democratul" Patrascanu, îsi scrie cartea "Sub cele trei dictaturi". Si o expune în toate vitrinele. Oamenii se grabesc s'o cumpere; poate vor de acolo de ceva care sa le înlature teama, ca o noua dictatura nu se va instaura în România....

Nu stiu ce vor fi putut gasi în ea; un fapt e cert: Lucretiu Patrascanu da ordin sa fie epurati din barou avocatii care refuza sa se înscrie în partidele guvernamentale, comunist sau cele aliate lui!

Asa stând lucrurile, ce sa mai afli din cartea lui despre dictaturile din trecut!
Mai trece vreun an si guvernul comunist pune capat oricarei activitati a partidelor democrate din România. Prin februarie 1947 Lucretiu Patrascanu devine si Profesor universitar. Ce usor se reuseste câteodata în viata!
Îsi deschide cursul de Economie Politica la Facultatea de Drept din Bucuresti, în aula cea mare. Bine înteles, începutul a fost facut pentru oficialitati. Tot guvernul era acolo, corpul diplomatic si noua protipendada comunista. Afara, pe culoare, fusesera instalate difuzoare, ca sa poata auzi si studentii ce spune confe­rentiarul despre subiectul ce si 1-a propus: "Este Eco­nomia Politica o Stiinta?"

A fost aplaudat furtunos de cei din aula; afara pe culoare însa, domnea o stare de neliniste. Pentru studenti, acest început nu era de bun augur. Era indiciul ca în aulele Facultatii de Drept vor lua loc oameni noi la catedra, alesi la bunul plac al comunistilor.

La scurt timp, ca un semn rau prevestitor, moare profesorul Ion Gruia. Cheltuielile de înmormântare au fost acoperite de cheta facuta printre studenti. I.V. Gruia fusese epurat din barou de Lucretiu Patrascanu. Salariul de profesor pe timpul inflatiei nu-i ajungea de­sigur sa-si acopere cheltuielile pentru primele zece zile ale lunii. Asa, a murit sarac, lipit pamântului!
În anii ce-au urmat, multi profesori ai Facultatii de Drept din Bucuresti au fost înlocuiti cu oameni noi. Altii au fost arestati....

La câteva saptamâni dupa conferinta din aula mare a Facultatii, curiozitatea ma împinge sa vad ce se întâm­pla la cursul de economie politica al lui Lucretiu Patras­canu. Ma îndrept spre sala unde-si tine prelegerile. Pe culoar, nici tipenie de om. îmi zic ca sala trebuie sa fie ticsita de studenti, asa cum era cu un an, doi, în urma, la cursul lui Istrate Micescu. Deschid prima usa a amfiteatrului, cu grija omului care nu vrea sa turbure acti­vitatea altora si din linistea micului antreu, dau în aula aproape goala. Tacere mormântala! La catedra, Lucretiu Patrascanu pare ca-si cauta un pasagiu într'o brosura; în primul rând, cinci auditori, cu ochii atinti pe carticica si pe degetele profesorului. Sunt ca în astep­tarea unei dovezi peremptorii!

Lucretiu Patrascanu îsi întrerupe cautatul, îmi zâmbeste si-mi face semn sa iau loc. Cei cinci îmi surâd toti laolalta, ca la comanda.
Îmi zic, ca am picat aici ca musca în lapte.
Dupa câteva secunde, nesfârsit de lungi, profesorul da de pasagiul de care are nevoie; îi da citire, dupa care spune:
- Iata deci, ca Rosetti, ne aduce aceste pretioase indicii, ca proprietatea în tarile românesti a fost la început colectiva.
Cei cinci, dau din cap de sus în jos. îsi arata astfel deplina lor aprobare pentru obârsia colectivismului în România ....
Caut sa prind cine sa fie acest Rosetti si cum e intitulata brosurica. Nimic! Sa întreb, nu e deloc oportun; s'ar ramâne cu impresia, ca as vrea sa iau si eu parte în mod serios la acest curs, care aduce mai degraba a sedinta de celula.

Ceea ce ma preocupa deocamdata, e cum s'o zbughesc de aici, nu de altceva, dar sa nu dea de mine vreun cunoscut. Orice, numai de colaborationist nu vreau sa fiu etichetat. Brusc, îmi iau inima în dinti si din câtiva pasi, întinsi larg, pe vârful picioarelor, fara zgomot, sunt afara... Azi ma chinuiesc sa stiu, cum s'o fi ajuns la întemnitarea lui Lucretiu Patrascanu! Sa fie la mijloc numai consecinta unei lupte pierdute de el, pentru putere, în sânul Comitetului central al Partidu­lui comunist, sau urmarea acelei iesiri bruste, dupa abolirea monarhiei! Trebuia un nume dat tarii, noii republici. Cazusera de acord sa-i zica Republica Socia­lista România. La care Lucretiu Patrascanu, cu privirea pierduta în gol, reflecteaza:

- Eh, Republica Socialista România, Republica Socialista Azerbaidjan, Republica Socialista Uzbekistan....Apoi, tara a luat numele de Republica Populara Româna, iar Patrascanu a luat drumul puscariei...

sursa: http://www.procesulcomunismului.com