Timpul a trecut. În lagarul de la Poarta Alba n-am mai auzit nimic de demascari. Fara ele, ma consideram aproape un om liber! Dar zilele s'au scurs si acolo, chinuite - pe santierele dezolante - si serile au trecut, triste - în promiscuitatea din baraci.

Mi s-a dat drumul din lagar într'o zi de sfârsit de iarna, ploioasa si rece. A fost ziua de 10 martie 1951.

În ajun, într-un birou al administratiei, un ofiter de la Securitatea Constanta, a avut de spus fiecarui eliberat câteva cuvinte, între patru ochi. Când mi-a venit rândul si am intrat în birou, m'a privit fix, mi-a zâmbit usor, dupa care mi-a spus:
- Dumneata ai vazut multe lucruri petrecându-se în închisoare si ai fost supus unui regim, pe care l-ai considerat poate, neconform legilor Republicii Populare Române. Dar nu e de competenta mea sa judec ceea ce a fost legal sau ilegal. Datoria mea e numai sa te fac atent, ca e interzis sa se dezvaluie ceea ce s-a petrecut în penitenciare. Raspunsul meu a fost, desigur, asa cum cere interdictia de care mi-a vorbit.

S-au scurs mai multi ani, fara sa stiu mereu nimic, de ce a urmat la Pitesti si la Peninsula, dupa plecarea mea. A trebuit sa vina luna Februarie a anului 1957, ca sa ma întâlnesc cu Dinu Georgescu. El si-a continuat viata la canal pâna în vara anului 1953, când santierele au fost desfiintate si apoi pâna în Octombrie 1956, la Penitenciarul Gherla, când a fost eliberat.

De la el am aflat ce-a urmat. Dar totul nu se stie. Fiindca începutul actiunii de teroare ramâne mereu în­valuit de mister...
Ceea ce s'a întâmplat la Pitesti a fost pus la punct de generalul Nikolski, care conducea de fapt Ministerul de Interne, asa cum sunau dispozitiile venite de la Moscova. Ana Pauker si-ar fi dat si ea consimtamântul. Conducerea terorii a fost data în seama inspectorilor de penitenciare Dulgheru (alias Dullberger) si Zeller, deveniti dupa 1951 generali.

În 1947 Eugen Turcanu era detinut la Penitenciarul Suceava. Fusese condamnat, asa cum ne spusese la Pitesti, pentru nedenuntare.
Cum s'a ajuns la întemnitarea lui? Inca din primele luni, dupa intrarea rusilor în România, Turcanu se si gasea în rândurile comunistilor. Pornise cu avânt în activitatea lui comunista si avea planuri mari pentru viitor. Capatase încrederea vârfurilor din partid si se pusese ochii pe el pentru a fi pregatit sa devina diplomat. Cu ani în urma însa, Turcanu fusese în Fratiile de Cruce. Convertit la comunism - dar necunoscând sau poate nebanuind ascunzisurile tacticei, dupa care îsi duce lupta de consolidare acest partid, Turcanu nu s'a grabit sa dea pe mâna Sigurantei pe fostii prieteni - frati de cruce - care îi mai vorbeau despre ceea ce a fost, despre ceea ce va mai fi Miscarea Legionara si despre activitatea lor în prezent. Un denunt însa, a fost de-ajuns pentru vârfurile comuniste din regiunea Sucevei ca sa-1 azvârle în închisoare. Pe loc, planurile i s'au spulberat. Comunistii îl cunoasteau bine însa. Stiau în primul rând ca se lepadase de legionarism si mai stiau, în al doilea rând, ca e omul care e capabil de orice, pentru a-si recapata o pozitie pierduta.

Cum s-a ajuns sa i se prezinte lui Nikolski omul de care ar fi avut nevoie pentru începerea terorii de la Pitesti, ramâne în negura.
Cert e ca oameni din Ministerul de Interne si poate chiar Nikolski, l-au vizitat îndelung la Penitenciarul Suceava. I-au spus de ce au nevoie, i-au dat secretul reeducarii, i-au aratat ce înseamna demascarea interioara. E acel putregai care zace în om si acest putregai trebuie scos. Fiindca el Turcanu, tocmai din cauza acestui pu­tregai, a ezitat sa-si denunte prietenii. I s'a explicat ca un comunist calca în picioare orice prietenie, când sunt în joc interesele partidului si ale clasei muncitoare. Turcanu a înteles atunci, ca putregaiul care înca se mai gasea în el, l-a aruncat în închisoare. Nu partidul comunist si nici clasa muncitoare, ci putregaiul. S'a jurat ca si-l va scoate. S'a jurat ca-1 va scoate si din ceilalti detinuti si mai cu seama din legionari - fiindca prie­tenii lui au fost legionari. Si i-a spus lui Nikolski sa aiba toata încrederea în el.

S'a trecut deci la fapte. Penitenciarul Pitesti a fost rezervat studentilor. Detinutii de drept comun au fost transferati la alte închisori. O parte din gardieni au fost mutati la alte penitenciare si înlocuiti cu altii de încredere. Li s'a vorbit despre înalta misiune ce le-o da partidul si de secretul acestei operatiuni.

Turcanu e adus la Pitesti în luna Aprilie 1949. Si-a lasat la Suceava prietenii, pe care nu-i denuntase asa cum cerea datoria fata de partid. Printre ei se gasea si Alexandru Bogdanovici, care a fost cu mine în camera 4 Spital. Atunci nu întelesesem de unde-i venea ura lui Turcanu, când i-a spus: "de mâinile mele ai sa mori banditule". Ce se întâmplase? La Suceava, Alexandru Bogdanovici înfiintase o grupare - bine înteles cu consimtamântul directiei penitenciarului - intitulata "Organizatia detinutilor cu convingeri comuniste", pe scurt O.D.C.C. Bogdanovici era si el unul din aceia care întelegeau sa se reeduce, însa prin convingere. Reeducarea de care se entuziasma el, consta în a toci brosurile si tratatele marxiste - si asta e totul, in­diferent de ce gândesti. Sfatul, ii daduse tatal sau, - membru de vaza al Partidului Social Democrat dizident - care la un vorbitor i-a spus fiului: "singura posibi­litate sa te salvezi de aici, e o reeducare, una de forma, bine înteles". Alaturi de Bogdanovici se gasea, printre altii, si un oarecare Martinus. Turcanu, înainte de a fi transferat la Pitesti, i-a vorbit în câteva cuvinte lui Martinus despre planurile lui de a începe o reeducare, însa de alt gen. Fiindca, 1-a lamurit Turcanu, reeduca­rea de care face atâta caz Bogdanovici, nu are absolut nici o valoare. Trebuie sa fim cinstiti fata de clasa muncitoare, i-a mai spus în continuare, nu avem dreptul s'o înselam, prefacându-ne a fi reeducati, asa cum o face Bogdanovici. L-a mai sfatuit ca ceea ce i-a spus, sa ramâna numai pentru ei doi. Odata ajuns la Pitesti, Turcanu a fost adus imediat în fata lui Dulgheru. S-a trecut imediat la fapte. Trebuia formata prima echipa de soc. A cerut întâi sa-i i se aduca imediat de la Sucea­va, detinutii Levinski si Tanu Popa. Erau oameni, de care el avea certitudinea ca nu se vor da înapoi, când le va spune despre ce e vorba. Echipa de soc trebuia însa sa fie formata din cel putin zece oameni. Acestia au fost formati cu ajutorul bataii dusa pâna la ultima putere de rezistenta a omului. Au fost luati detinuti - doi, trei - si introdusi într'o camera mai izolata a Penitenciarului. Peste ei au navalit Turcanu si oameni din Ministerul de Interne. Era prezent totdeauna si directorul penitenciarului, Dumitrescu. Fara sa li se mai dea multe explicatii, li s-a spus ca sunt dusmanii poporului si ca numai prin bataie pot fi adusi pe calea buna. Dupa ce au fost zdrobiti zile de-a rândul Turcanu le-a explicat despre ce e în fond vorba. Cât au mai rezistat, dupa ce li s'a spus ce vor avea de facut în viitor, nu se stie, fapt este însa, ca prima echipa de batausi a fost formata. Intre timp au sosit de la Suceava Tanu Popa si Levinski. Cum s-a procedat cu acestia doi, iar nu se stie.

Pe data de 6 Decembrie 1949 a fost adusa prima serie de detinuti în camera 4 Spital. Se pare ca Patrascanu a facut parte din prima echipa de soc, creat în urma batailor primite de la Turcanu si oamenii Ministerului de Interne. Gherman, Steiner, Puscasu, Oprea si Rosea, au cazut de la prima serie, intrata în foc la 6 Decembrie. Bogdanovici, care a fost si el adus de la Suceava, împreuna cu Martinus, a fost introdus în ca­mera 4 Spital cu prima serie. Turcanu îi spusese însa mai înainte ca e un bandit, ca vrea sa însele clasa muncitoare, dar nu i-a vorbit nimic despre ceea ce va urma. Martinus, care a fost câstigat complet de partea lui Turcanu a fost si el prezent. A sarit pe Bogdanovici si apoi ajutat de Turcanu l-a zdrobit în bataie. Dar Bogdanovici înca habar nu avea de ce îl astepta. A trebuit sa stea în camera 4 Spital cu mai multe serii, pâna într-una din zile când Turcanu l-a omorât cu mâinile lui, asa cum îi promisese.

O soarta cumplita a avut Constantin Oprisan. Era seful Fratiilor de Cruce pe tara. A fost adus la Pitesti, special, numai sa fie trecut prin demascari. A fost mutat de mai multe ori în camera 4 Spital. A fost trecut prin culoarul format de batausi, a fost lovit pâna la sânge, iar dupa ce ranile i s-au acoperit, a fost bagat din nou în foc, i s-a luat mâncarea... Seful Fratiilor de Cruce a cedat. Si-a facut autobiografia si apoi a vorbit de superioritatea materialismului asupra idealismului.

A fost obligat sa spuna ca s'a convins de adevarurile marxismului. Era mutat dintr'o camera într'alta, ca sa fie auzit de toti legionarii!

Dupa ce am plecat la Canal, Penitenciarul Pitesti a devenit un infern. Bataile au luat aspecte sinistre. Demascatii au fost izbiti cu capul de ciment, au fost batuti pâna aproape de moarte, au fost obligati sa-si manânce propriile excremente, li s'a desertat mâncarea în tineta. Si demascati erau toti, pe rând...

În acelasi timp, la Canal, robotii au fost asmutiti pe ceilalti detinuti de directorul lagarului, Zamfirescu, si de "responsabilul politic", Chirion. Au fost adusi în noua camera 4 Spital oameni în vârsta, fosti demni­tari politici si batuti la spate asa cum erau tratati pe vremuri hotii de cai. De multe ori, a fost prezent chiar directorul legarului.

La Peninsula se gasea în acel timp si Doctorul Simionescu, fost profesor la Facultatea de Medicina din Bucuresti. A fost dat pe mâna lui Bogdanescu, care 1-a torturat în asa hal, încât cel ce era unul din cei mai buni chirurgi ai nostri, si-a luat lumea în cap. S'a re­pezit nauc spre sârma ghimpata, a trecut de linia de siguranta; sentinela a tras.

Cum ceilalti detinuti nu stiau ce se întâmplase la Pitesti, e de la sine înteles ca studentii de la Peninsula erau considerati, ca cele mai mârsave lichele ce le-a putut da neamul românesc. E dealtfel, ceea ce a urmarit Nikolski: sa creeze confuzie, deznadejde, scârba, între detinutii politici...

Când teroarea a ajuns la supliciul suprem, când demascarile interioare si autobiografiile au distrus si ultima farâma de rezistenta morala, teroristii si terori­zatii din Penitenciarul Pitesti au fost transferati la Gherla. Nikolski hotarâse ca experienta sa fie extinsa si la alte închisori. Tanu Popa a fost luat în acest scop dala Canal ca sa-l întâlneasca pe Turcanu la Gherla.

Au trecut imediat la treaba. La etajul trei al închisorii, în camera 99, a început schingiuirea detinutilor - aici muncitori si tarani. Nu li s'a mai aplicat programul de la Pitesti - au fost luati la bataie, spunându-li-se numai, ca sunt dusmanii poporului. Din primele zile. Doi dintre ei, au si încercat sa se sinucida. Au fost sal­vati în ultimul moment.

Dar numai la câteva luni dupa începerea teroare' la Gherla, Turcanu, împreuna cu înca opt teroristi, sunt pusi în lanturi si expediati la o adresa necunoscuta. Robotii si terorizatii au dat-o pe seama vointei clasei muncitoare. Atâta timp cât esti în închisoare, trebuie sa fii în lanturi; clasa muncitoare îi cere acum lui Turcanu sa scoata putregaiul si din detinuti din alte închisori. Dar la Gherla a încetat teroarea! Robotilor li s'a spus ca nu mai au voie sa bata pe nimeni. Trebuie însa sa ramâna mereu vigilenti; în închisoare sunt multi dusmani ai clasei muncitoare, asa ca administratia trebuie sa-i stie. Trebuie deci trasi de limba, sa li se poata afla asa gândurile ascunse...

Odata cu ridicarea echipei lui Turcanu de la Gherla - putin înaintea Craciunului 1951 - au încetat si bataile de la Peninsula. Brigazile 13 si 14 au fost desfiintate, iar studentii împrastiati prin celelalte baraci. Cum au fost primiti de ceilalti detinuti, e usor de imaginat! Au ramas cu aceasta pata: de cele mai odioase lichele ce le-a dat poporul român. Niciunul n-a avut curajul sa lamureasca pe cineva prin ce experienta au fost trecuti. Si nici din ceilalti detinuti nu s-a gasit nimeni sa-si puna întrebarea cum se face ca tocmai cei mai tari sa ajunga cei mai slabi. S'au multumit numai sa traga concluzia: lichele. O, ce miopie!

Haosul în constiintele studentilor de la Gherla a continuat pâna prin 1953-1954. Ei aveau ferma con­vingere ca Turcanu cu echipa lui se gaseste la alt peni­tenciar - poate la Aiud - sa asculte autobiografiile de­tinutilor de alte categorii, ca apoi sa le scoata putre­gaiul care-i macina.

S'a auzit înfine, ca Turcanu a fost dus la Ministerul de Interne si ca este anchetat! Iar când multi din studentii schingiuiti au fost ridicati de la Gherla, n'a mai existat nici o umbra de îndoiala, ca demascarile au încetat pentru totdeauna. S'a aflat în fine, ca va fi un proces, schingiuitii fiind adusi ca martori. Si intr'adevar, dupa trei ani de anchete, robotii au fost adusi în fata justitiei.

Mi-am adus aminte, când am aflat de judecarea lor, de cuvintele ofiterului de la Securitatea din Constanta: "dumneatale ai fost supus unui regim, pe care l-ai considerat, poate, neconform cu legile Republicii Populare Române".

Cazuse de altfel, si echipa Pauker, T. Georgescu, V. Luca. Oricum, Ana Pauker a reprezentat în România comunismul de tip stalinist, dus pâna la ultima lui expresie. Iar în ce priveste teroarea de la Pitesti - ca ea a fost pusa la punct de oameni legati de aceasta echipa - e de ajuns de amintit sinuciderea lui Zeller. El si cu Dulgheru au urmarit îndeaproape schingiuirea studentilor de la Pitesti. Dupa ce echipa Pauker-T. Georgescu a pierdut puterea, Zeller si-a tras un glont în cap. Nu mai era cine sa-l apere!??

Procesul a avut loc, în secret, prin Noiembrie 1954. Trei ani au durat anchetele robotilor-teroristi; vreo doua zeci. Au fost adusi martori peste saizeci de detinuti schingiuiti. Tribunalul a fost prezidat de Generalul Petrescu - mereu acelasi general Petrescu! Asis­tenta era formata din vârfuri ale Partidului comunist si ale Securitatii. Robotii, în boxa - mereu în jurul lui Turcanu - aratau groaznic. Cei trei de ani de ancheta, dusa în cel mai desavârsit secret, le înasprise si mai rau fetele. Nebarbieriti, murdari, în haine vargate - la unii prea strâmte, la altii prea largi - soioase, - erau degustatori.

Au fost introdusi martorii. Schingiuitii în fata schingiuitorilor. Cei mai multi dintre acuzati erau cu privirea pierduta. Se întrebau poate de ce se gasesc în boxa! Fiindca au ajuns sa schingiuiasca, dupa ce au fost ei schingiuiti! Procurorul a smuls hainele de pe martori. Din rândurile asistentei a iesit un ah, lung; ranile cicatrizate i-au îngrozit! Dintre cei acuzati n'a îndraznit nimeni sa-si scoata camasa sa i se vada si lui ranile cicatrizate! Pop Cornel, de exemplu, avea spatele brazdat ca un ogor. E în boxa!

Si apoi procurorul a facut câtiva pasi în fata com­pletului de judecata, s'a aplecat, si-a luat capul în mâini si a început sa hohoteasca. Dupa câteva minute îsi revine - meseria i-o cere - si spune teatral: asemenea atrocitati au avut loc în secolul al XX-lea... si tocmai în Republica noastra populara... si apoi iar a hohotit, cu capul în mâini.

Acuzatii nu schitau nici un gest; erau stane de piatra. N-au încercat nici sa se apere; nici sa întrebe de ce n-au fost adusi în boxa toti schingiuitorii (Gherman, Steiner, Titus Leonida). Si de ce nu e alaturi de ei, Nikolski, si apoi, Zeller, Dulgheru, Dumitrescu, Ciobanu, Mândruta.... Banuiau poate ca si acestia fu­sesera arestati între timp - cu exceptia lui Nikolski - si nu îndrazneau sa se considere egalii lor, fiindca ei îi creasera ca roboti? Li s-a dat cuvântul în aparate. N-au facut-o. Seful însa s-a aparat si a cerut circumstan­te atenuante fiindca crimele care le-a comis, le-a facut, sfatuit fiind de agenti ai Occidentului! S-au strecurat în închisoare cu scopul sa dezlantuie teroarea, pentru a compromite astfel partidul comunist...

Generalul Petrescu nu a zis nimic si nici procurorul si nici asistenta...

Apoi acuzarea a cerut pedeapsa capitala pentru monstrii din boxa. Procurorul dus pe gânduri, a tras concluzia: ce rusine au facut tarii noastre! (Occidentul sau monstrii?)
Completul de judecata si-a dat sentinta: moarte.
Cei din sala au dat si ei din cap, încet, de sus în jos: moarte...
Apoi monstrii au fost dusi la Jilava Au asteptat acolo pâna li s-a comunicat în scris sentinta.
Intr'o dimineata, când se îngâna ziua cu noaptea, au fost scosi din celule si apoi din fort si dusi în Valea Piersicilor.
Totul era pregatit: groapa si plutonul de executie. Monstrii au fost însiruiti în fata gropii. Comandantul plutonului a strigat: foc. Au cazut toti deodata; Turcanu în mijlocul lor.
S'a turnat var peste ei si apoi groapa a fost astupata cu pamânt. Au terminat în aceeasi groapa - monstrii în slujba Occidentului putred...

Au fost judecati si Dulgheru, Directorul Peniten­ciarului Pitesti, Dumitrescu si mai multi gardieni. Au fost pedepsiti pentru neglijenta în serviciu: "sa nu stie ei, ca acolo sub nasul lor, Occidentul compromitea par­tidul comunist...?"

sursa: http://www.procesulcomunismului.com