Biserica Domneasca Sfantul Nicolae din Curtea de Arges este ctitoria lui Basarab I (1310 - 1352), terminata in anul 1352, in cadrul resedintei voevodale din secolul al XIII-lea.
Biserica, monument in cruce greaca inscrisa, de tip complex, este unul dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii romanesti medievale, fiind cea mai veche ctitorie voievodala din tara Romaneasca[1]. Picturile murale interioare, deosebit de valoroase, sunt realizate in 1364 - 1369. Biserica este inclusa pe noua lista a monumentelor istorice si in Lista Indicativa UNESCO.
Constructia bisericii a inceput sub domnia lui Basarab I, ca sa fie continuata de Nicolae Alexandru (1352 - 1364) si terminata o data cu pictura murala, pastrata in mare parte pana astazi, sub domnia lui Vlaicu Voda (1364 - 1377).
Arhitectura
Arhitectura bisericii este una de tip bizantin, planul bisericii apartinand tipului "cruce greaca inscrisa", varianta constantinopolitana, incheiata cu trei abside la rasarit. Ancadramentele din piatra sculptata ale ferestrelor dateaza din secolul al XVII cand biserica a fost renovata. Ctitoria Basarabilor de la Curtea de Arges e de dimensiuni mari: dreptunghiul in care se inscrie conturul exterior al planului sau are 14,55x23,50 m, iar inaltimea, masurata la varful acoperisului turlei, atinge 23,00 m. Volumul interior, bine echilibrat, cuprinde trei incaperi distincte: un pronaos ingust (2,80 m), un naos spatios (11,80 x 12,40 m) si altarul compus dintr-o absida mare, centrala, incadrata de doua absidiole. Naosul, incaperea principala si cea mai caracteristica a bisericii, cuprinde in mijloc patru stalpi, dispusi in plan pe o forma patrata. Prin intermediul acestora, interiorul este impartit in trei compartimente lungi, trei nave: una mediana, larga, si doua laterale, mai inguste, prelungite fiecare spre rasarit cu cate o absida.
Sursa: ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Domneasca_din_Curtea_de_Arges
Biserica Domneasca din Curtea de Arges este unul dintre cele mai pretioase documente ale inceputurilor civilizatiei medievale romanesti si monument al spiritualitatii bizantine. Insa, dupa ce a rezistat veacurilor, in incercarea de a ne transmite imaginea unor vremuri demult apuse, Biserica Domneasca - unicat al feudalitatii muntenesti din secolul al XIV-lea este pe cale sa se prabuseasca.
Slujbele religioase sunt oficiate o singura data pe an, de Sfantul Nicolae - hramul bisericii; moastele Sfintei Filofteia (care incepand cu secolul al XIV - lea erau adapostite de Biserica Domneasca) se odihnesc de mai bine de un veac in Manastirea Curtea de Arges; putinii turisti care ajung intamplator si trec pragul Bisericii Domnesti raman cu convingerea, in lipsa unui punct de informare adecvat, ca au vizitat un monument obisnuit.
Putem ajuta Biserica Domneasca privind-o cu admiratie, cu respect, cu intelegere, multumindu-i ca exista si ca a avut puterea de a-si invinge destinul, atacurile turcilor, incendiile si vandalizarile, pentru a ni se infatisa ca o minune a timpurilor glorioase ale inceputurilor Tarii Romanesti. Nepasarea si indiferenta sunt pericolele supreme care ar putea lovi Biserica Domneasca.
Istoria Bisericii Domnesti
Arareori s-a intamplat ca unui monument de importanta si frumusetea Bisericii Domnesti din Curtea de Arges, sa nu i se recunoasca valorile o atat de lunga vreme. In izvoarele istorice el este intotdeauna citat pe planul al doilea fata de stralucitoarea biserica a manastirii Argesului, ctitoria lui Neagoe Basarab (sec. XVI). Calatorii straini - Paul de Alep si altii - amintesc doar in treacat de biserica veche, insemnata numai fiindca acolo se pastrau de multa vreme moastele Sfintei Filofteia. Pentru cercetatorii romani ea reprezinta doar cea mai veche ctiorie voievodala de pe intinsul Tarii Romanesti, atribuita legendarului Negru Voda, despre care se stia ca traise la curtile sale din Arges si fusese inmormantat acolo. Atat ne povestesc cele doua principale cronici ale Tarii Romanesti - cea atribuita lui Radu Popescu si Letopisetul cantacuzinesc.
Aceasta lipsa de intelegere a valorii artistice a monumentului, chiar din partea unor oameni de cultura si de arta, este insa pe deplin explicabila. Dupa veacuri de existenta care-si pusesera pecetea asupra ei, desfigurata prin inaltarea a doua turnulete de lemn si tabla deasupra pronaosului (1827) si prin adaugarea in fata a unui pridvor inestetic (1875), cu pictura originara acoperita de zugraveli lipsite de valoare (adaugate in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea), cu mormintele voievodale, cate se mai cunosteau, ravasite, stricata de cutremure, parasita, singurateca si tacuta, cum spunea Nicolae Iorga, biserica nu mai era decat o cladire gata sa se prabuseasca, pe care numai istoria si cativa localnici nu o uitasera.
Biserica Domneasca, prin arhitectura si pictura ei, este unul dintre cele mai de seama monumente de arta feudala din Tara Romaneasca. Desi nu se bucura de faima bisericilor pictate in exterior, ca valoare artistica Biserica Domneasca poate cu prisosinta sa stea alaturi de acestea.
In timp ce pictura bisericilor bucovinene sau pictura bisericilor din Tara Romaneasca, ridicate intr-o epoca mult mai tarzie, cand contactul nostru de secole cu Orientul ingaduise cristalizarea unei anume viziuni cromatice influentata de coloritul cald si luminos al ceramicei si covoarelor orientale, pictura Bisericii Domnesti se inscrie intr-o lume spirituala pur bizantina.
Conceputa ca edificiu de cult si gropnita domneasca, aceasta biserica trebuia sa fie o constructie monumentala si sa intruneasca acele calitati artistice si tehnice in masura sa satisfaca dorinta de afirmare a unei domnii independente, ca aceea de dupa 1330 a lui Basarab I, cel care a desavarsit procesul de constituire a Tarii Romanesti ca stat feudal independent. Dar fata de traditiile constructive si de stadiul de dezvoltare a arhitecturii pe teritoriul noului stat, mesterii locali cu greu ar fi putut concepe si realiza un astfel de monument. De aceea, ctitorii au chemat la Arges o echipa de mesteri din tinuturile de veche arta bizantina din preajma Constantinopolului, carora le-au cerut sa zideasca o biserica reprezentativa pentru noua situatie infloritoare a Tarii Romanesti.
Dupa toate datele, aceasta ctitorie, cunoscuta mai tarziu sub numele de Biserica Domneasca, a fost inceputa in ultimii ani ai domniei lui Basarab I. In afara de tipul structural caruia ii apartine, de arhitectura si pictura care il decoreaza (inrudite indeaproape cu ceea ce se mai facea inca in domeniul artei religioase in cursul veacului al XIV-lea in Bizant sau in tarile din sud-estul Europei), o inscriptie in limba slavona - celebrul grafit de la Biserica Domneasca - (descoperita in 1920, cu prilejul restaurarii picturii, sub tencuiala partii de jos a peretelui dinspre miazanoapte al naosului) ofera, in privinta datarii constructiei, un pretios termen ante quem. Inscriptia aceasta, scrisa cu un cui pe mortarul proaspat, are in traducere urmatorul cuprins: IN ANUL 6860 (1351-1352) LA CAMPULUNG A MURIT MARELE BASARAB VOIEVOD. Din textul acestei inscriptii se poate trage concluzia ca in anul 1352 biserica era in constructie sau poate terminata si in curs de tencuire. Lucrarile au durat probabil tot timpul domniei lui Nicolae Alexandru (1352-1364), biserica fiind terminata si impodobita cu pictura abia in vremea fiului acestuia, Vladislav Vlaicu (1364-cca 1377).
Biserica Domneasca devine necropola domneasca si centrul mitropolitan, si cunoaste stralucirea primelor domnii, ocupand un loc privilegiat in viata spirituala a tarii. Aceasta perioada de marire dureaza pana la sfarsitul domniei lui Mircea cel Batran. Marele erou national si al intregii crestinatati muta capitala tarii de la Curtea de Arges la Targoviste. Iar cand in vremea lui Neagoe Basarab este inaltata Manastirea Curtea de Arges, monument de o deosebita frumusete si bogatie, care i-a impresionat intr-atat pe contemporani si pe urmasi, incat Curtea de Arges devine sinonima cu manastirea, celelalte monumente, traditiile mai vechi care se legau de ele isi pierd din stralucire. Paul de Alep, care a vizitat Curtea de Arges, nota ca Biserica Domneasca este cea mai veche biserica din oras, dar admiratia si laudele sale se indreptau spre ctitoria lui Neagoe. De aici incolo, timp de aproape trei secole, informatiile despre Biserica Domneasca devin sarace si din ce in ce mai rare.
In anul 1746, mitropolitul Neofit viziteaza Curtea de Arges in urma incendiului care arsese tampla de lemn a Bisericii Domnesti si afumase intreaga pictura. Mitropolitul hotaraste restaurarea bisericii la care isi dau sprijinul cativa boieri din partea locului. Cu aceasta ocazie s-a facut o noua tampla de zid, s-a facut o noua pardoseala de caramida, respectandu-se mormintele aflate in biserica.
Ferestrele au fost largite si impodobite in exterior cu chenare de piatra sculptata. Fereastra din altar "s-au infrumusetat de jupan Sandul Bucsanescul", cea de pe peretele nordic de "dumnealui jupan Iordache Bucsanescul, vel pitar", iar cea de pe peretele sudic a fost infrumusetata "cu cheltuiala dumnealui Stefan sinu Balota capitan". Pentru restaurarea picturii s-a facut apel la Radul Zugravul din Targoviste.
Acesta zugraveste in intregime tampla de zid, viata sfintei Filofteia de pe stalpul din stanga, care se afla inspre altar, si frescele de pe boltile naosului. Copiaza scenele pe care avea sa le repicteze, asterne un strat de tencuiala peste peretele din dreapta tamplei si il zugraveste din nou.
In timpul razboaielor ruso-turce de la sfarsitul secolului XVIII-lea, biserica este incendiata din nou. Stricaciunile facute cu aceasta ocazie impun o noua restaurare, care se face insa abia in anul 1827. Pana la aceasta data se pastrase pictura originala, din secolul al XIV-lea, in afara portiunilor amintite mai sus, pe care le pictase Radul Zugravul in anul 1751.
Restauratorul de acum, zugravul Pantelimon, propunandu-si sa refaca toate stricaciunile, pune o noua tencuiala peste vechea pictura de pe peretele vestic, pe care-l zugraveste din nou, retuseaza intreaga pictura, chiar si aceea a lui Radu Zugravul, da jos aproape in intregime zugraveala din registrul inferior, si face o alta noua. Parandu-li-se prea modesta pardoseala de caramida, noii ctitori scot pietrele mormintelor voievodale, care reusisera sa reziste timp de cinci secole. Acestea sunt sfaramate si aruncate, iar biserica este pardosita cu lespezi de piatra. In exterior se adauga, in total dezacord cu ansamblul arhitectonic, doua turle greoaie deasupra pronaosului. Tot acum este aruncata si vechea pisanie care nu spunea nimic restauratorilor.
Nici aceasta restaurare n-a fost durabila pentru ca, in anul 1847, Bibescu Voda, vizitand Curtea de Arges si vazand starea jalnica a monumentului, "s-au milostivit si au daruit acestei sfinte biserici lei trei mii din banii haraziti schiturilor sarace!". De data aceasta se retuseaza, dar neinspirat, zugraveala lui Pantelimon, se adauga cei doi contraforti, cel de pe peretele sudic inchizand vechea intrare, si o tampla de lemn in stil gotic.
In anul 1887, monumentul se afla din nou intr-o stare alarmanta: zidurile sunt brazdate de crapaturi. La inceputul anului 1894 biserica este inschisa. In anul 1898, in interior si in exterior sunt puse propte pentru sprijinirea zidurilor. Biserica Domneasca este inclusa si ea in planul de restaurare al arhitectului francez Lecomte de Nouy, dar din fericire acesta n-are ragazul sa se ocupe de ea.
Arhitectura
Restauratorii moderni au cautat sa redea cu fidelitate aspectul pe care-l avusese Biserica Domneasca in momentul ridicarii sale. Au fost inlaturate pridvorul si turlele, ridicate deasupra nartextului. Prin refacerea acoperisului s-a nazuit sa se restituie bisericii aspectul ei initial, pe care restaurarile succesive de pana atunci il denaturasera in mod regretabil. O data cu incheierea operei de restaurare, de sub schele a rasarit linia simpla si eleganta, de pura spiritualitate, pe care o degaja monumentul, asa cum ne apare el astazi, unde perfecta unitate de plan, logica structurii, volumele, suprafetele, simplitatea plasticii fatadelor se incheaga in mod fericit intr-un ansamblu armonios.
Biserica Domneasca este un monument de linii pure, conceput dupa modelul clasic al bisericii de tip cruce greaca inscrisa, creatia mesterilor arhitecturii bizantine din vremea imparatilor Comneni. Fata de celelalte edificii de traditie bizantina cu care se inrudeste, ctitoria Basarabilor de la Curtea de Arges e de dimensiuni mari: dreptunghiul in care se inscrie conturul exterior al planului sau are 14,55x23,50 m, iar inaltimea, masurata la varful acoperisului turlei, atinge 23,00 m. Volumul interior, bine echilibrat, cuprinde trei incaperi distincte: un pronaos ingust (2,80 m), un naos spatios (11,80 x 12,40 m) si altarul compus dintr-o absida mare, centrala, incadrata cu doua absidiole. Naosul, incaperea principala si cea mai caracteristica a bisericii, cuprinde in mijloc patru stalpi, dispusi in plan pe o forma patrata. Prin intermediul acestora, interiorul este impartit in trei compartimente lungi, trei nave: una mediana, larga, si doua laterale, mai inguste, prelungite fiecare spre rasarit cu cate o absida.
Ca aspect exterior, biserica este impunatoare. Sobra, fara nici o podoaba, zidaria este alcatuita dintr-un rand de piatra, care alterneaza cu trei randuri de caramida.
Din pricina lipsei de mijloace care sa faca posibila procurarea unor materiale de calitate superioara - cum este marmura, de pilda - in care sa fie imbracata fatada ctitoriilor ridicate in aceste vremuri tulburi, piatra si caramida devin materialele principale de constructie.
Deoarece ele trebuie sa indeplineasca si o functie de ordin estetic, prin alternarea savanta a acestor materiale, se obtine un decor de un subtil efect policrom. Este meritul arhitectului din acea vreme ca a reusit sa realizeze din materiale atat de simple si aspre, in aparenta, o imbinare de linii si volume de o rara eleganta.
Curbele largi ale celor doua frontoane laterale dau un efect de o deosebita eleganta prin felul in care reusesc sa ritmeze fatadele de nord si sud ale bisericii.
Ferestrele sunt opera restaurarii din secolul al XVIII-lea. Sunt originale numai cele de la frontoane si cele in forma de metereze care se mai pastreaza la absidele laterale. Forma si ingustimea lor au fost impuse de imprejurarile de la noi. In timp ce in Occident peretele aproape disparea pentru a face loc luminii si vitraliului, la noi el se pastreaza masiv, lumina patrunzand prin mici deschizaturi, nu pentru a crea o atmosfera potrivita oficierii gesturilor sacre ale liturghiei, care sa indemne la reculegere, ci pentru a oferi un loc de refugiu in caz de primejdie.
Dar sa urcam cele cateva trepte din fata intrarii, sa deschidem usile ferecate de Ivancea Pirvanovici in 1858 si sa descoperim pe rand comorile de arta si paginile de istorie pe care Biserica Domneasca le-a pastrat timp de sase veacuri cu gelozia nedreptatitului.
Stefan cel Mare si Nicolae Alexandru
Pe la 1881, cercetand monumentele istorice din nordul Moldovei, PS Melchisedec, carturarul academician, a dat peste Tetraevangheliarul de la Manastirea Humor, din anul 1473 (in prezent adapostit de muzeul Manastirii Putna). Pe una din filele acestei celebre carti, episcopul a descoperit o miniatura de o rara frumusete care infatiseaza pe Maica Domnului cu pruncul Iisus. In partea de jos a miniaturii este redat Stefan cel Mare, in genunchi, oferindu-i cu piosenie darul sau de inima, Tetraevengheliarul.
Cuprins de emotie, la 13 noiembrie 1881, marele carturar Melchisedec isi exprima opinia ca miniatura de pe Tetraevangheliarul de la Humor este "adevaratul si autenticul portret al marelui Stefan". Ipoteza episcopului academician explodeaza la Academie si da nastere unei adevarate furtuni, sfarsind in cele din urma prin a fi acceptata de vehementii opozanti.
O inedita confirmare a autenticitatii chipului lui Stefan cel Mare din Tetraevangheliarul de la Humor vine din Tara Romaneasca, de la Biserica Domneasca din Curtea de Arges. Intr-un articol publicat pe site-ul Episcopiei Argesului, PS Calinic lanseaza o ipoteza la fel de incitanta ca si cea a academicianului Melchisedec. Iata ce spune Prea Sfintia Sa: "N-as crede ca Stefan cel Mare n-a vazut Argesul cu cea mai veche biserica din sud-estul Europei, precum a vazut-o Alexandru cel Bun vizitandu-l pe Mircea cel Batran. Si cred ca agerului domn nu i-a scapat din privire atitudinea de piosenie a basarabului domn (este vorba de Nicolae Alexandru, n.n.) ce poate fi vazut de oricine intra in celebra ctitorie domneasca argeseana. Si apoi, mesterii umblau prin tara mai mult ca noi si aveau ochi sa vada si inima sa lucreze intru buna si sfanta credinta". Asadar, modul in care este redat Stefan cel Mare in renumita miniatura este identic cu felul in care este zugravit Nicolae Alexandru in fresca Deisis din Biserica Domneasca de la Curtea de Arges.
Sursa: www.bisericadomneasca.ro
